INCHIDE
Măsuri anti-scandal în Parlament, înainte de sosirea noilor aleși - Se dorește modificarea statutului senatorilor și deputaților
Luni, 16 decembrie 2024, plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului se întrunește într-o şedinţă pentru a vota un proiect de lege controversat, iniţial propus în 2022, dar resuscitat în acest final de an. Dezbaterile sunt programate să înceapă la ora 17:00, iar proiectul propune modificări semnificative în Statutul deputaţilor şi senatorilor.
Proiectul, care vizează instituirea unor reguli stricte de conduită pentru aleşi, aduce clarificări şi restricţii în activitatea parlamentară. Potrivit documentului, aleşii vor avea următoarele obligaţii: Interzicerea afişării bannerelor în incinta Parlamentului;
- Abţinerea de la utilizarea unui limbaj injurios în cadrul şedinţelor;
- Limitarea dreptului de a filma şi de a realiza materiale video doar în anumite spaţii desemnate din Parlament, eliminând posibilitatea de a surprinde imagini din zone considerate sensibile sau private. Pe lângă aceste reguli, proiectul introduce sancţiuni severe pentru abaterile grave. Parlamentarii care încalcă aceste prevederi risca diminuarea indemnizaţiei cu 50% timp de 6 luni.
De ce acum?
Resuscitarea acestui proiect vechi de doi ani vine într-un context sensibil, în care trei partide așa-zis suveraniste (AUR, SOS și POT) au obținut mandate parlamentare. Proiectul ar fi menit să prevină eventuale scandaluri la lucrările Parlamentului.
Amintim că, în ultimele două legislaturi, manifestările zgomotoase și chiar pe alocuri violente au stârnit numeroase momente tensionate în plenul celor două camere sau în comisii. Protagoniști au fost parlamentarii USR (mai ales în mandatul 2016-2020) și AUR, dar și senatoarea Diana Șoșoacă.
Subiecte asemanatoare
Scandal fără precedent în PNL!
Grindeanu acceptă rotativa, dar pune o condiție clară: „PSD trebuie să dea primul premier”
Nicușor Dan i-a închis ușa lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan: „Este o certitudine că un nou Guvern nu trece de Parlament”
Luptă la baionetă pentru funcția de premier! PSD și Mureșan schimbă acuzații explozive
Europarlamentarul Siegfried Mureșan, propus prim-ministru
Război total pentru Palatul Victoria! PSD și USR își aruncă acuzații dure, iar România rămâne fără Guvern
Grindeanu vrea fotoliul de premier: „PSD joacă singur și nu cere voie nimănui!”
Se conturează varianta unui guvern minoritar, iar președintele cere accelerarea negocierilor
George Simion ridică miza: „Fără AUR nu se poate forma un guvern”
PNL și PSD merg la consultări pentru desemnarea unui nou premier
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
* Ministerul Sănătătii deblochează peste 7.600 de posturi in spita ...
Universitatea din Suceava se duce după studenți la Cernăuți și la Edineț!
Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava isi extinde of ...
Miercurea pisicilor, la ISU Iași!
Dimineată neobisnuită la Iasi! În timp ce majoritatea interven ...
Cezar Crețu, singurul român calificat în optimi la Concord Iași Open
* Gabriel Ghetu si Stefan Haită au fost eliminati in primul tur. Vict ...
Horoscopul zilei de miercuri, 8 iulie 2026
Ziua deciziilor importante si a schimbărilor neasteptate pentru toate ...
Seara incredibilă în care Messi a refuzat să fie eliminat de la ultimul său Mondial
Cand totul părea pierdut, cand Argentina privea prăpastia eliminări ...
EXCLUSIV - România merge „în orb” în fața marelui cutremur!
* mii de clădiri nu au fost evaluate, iar statul recunoaste că nu st ...
Scandalul locuințelor ANL: Statul construiește, primăriile repartizează, nimeni nu controlează!
Mii de tineri asteaptă ani de zile o locuintă ANL, in timp ce statul ...
„Delta Urbană” prinde contur la Iași! Oază verde de peste 36 de milioane de lei
Unul dintre cele mai spectaculoase proiecte de regenerare urbană preg ...
Paste din dovlecei cu ierburi aromatice, rețeta ușoară a zilei
Cand vara apasă cu zile fierbinti, iar mesele grele nu mai par o idee ...
Republica Moldova caută sprijinul Japoniei pentru modernizarea căii ferate
În timp ce Republica Moldova isi caută parteneri internationali ...
Stolniceni-Prăjescu, pe lista localităților care își aleg un nou primar
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anuntă că in prezent sunt ...
Europa fragilă, tema unei expoziții la Palatul Culturii
* expozitia „My Europe” poate fi vizitată la Muzeul de ...
Spitalele, în prag de grevă. Sanitas pornește războiul cu Guvernul
* sindicalistii Sanitas declansează conflictul de muncă * la Iasi, l ...
Patru afaceri creative, chemate să reactiveze strada Cuza Vodă
* un cunoscut designer de interior din Iasi lansează un experiment ur ...
Palatul Culturii, reperul unei vizite de 100 de lei. Cât costă muzeele Iașului
* o vizită culturală in Iasi costă de la cativa lei la peste 100 de ...
Cele 33 de biserici de lemn din Iași care țin istoria vie
* dincolo de palatele si mănăstirile mari ale Iasului, patrimoniul r ...
Peste 300 de milioane de euro au intrat deja în județ, dar miracolul promis nu se vede!
* Iasul este vicecampionul Romaniei la bani europeni primiti, insă tr ...
Iașul ascuns: 640 de morminte turcești sub centrul vechi
* Institutul de Arheologie Iasi a readus in atentie, in 2026, una dint ...
Iașul devine capitala electricienilor din România!
* Trofeul Electricianului revine in orasul in care a fost organizată ...