Oroarea supremă: UE și SUA promovează legalizarea mondială a Pedofiliei
Sub pretextul combaterii pedofiliei, Occidentul se luptă să lase deschise niște ferestre permisive, care, practic, ar duce în mare parte la exonerarea pedofililor și a celor vinovați de pornografie infantilă.
Un editorial de Luca Volontè, publicat în La Nuova Bussola Quotidiana, pe care l-au tradus pentru cititori ActiveNews
Noul tratat al ONU împotriva pedofiliei, dacă va fi aprobat, va fi un document foarte permisiv, și aceasta ca urmare a presiunilor exercitate de UE și SUA.
În concret, aceste delegații solicită introducerea unor excepții de la incriminarea pornografiei infantile, eliminând de la urmărire penală obligatorie imaginile artificiale precum și cele reprezentând acte sexuale „consensuale” între minori.
Noul Tratat ONU pe tema „Întăririi cooperării internaționale în combaterea anumitor infracțiuni comise prin sistemele electronice de informații și comunicare și în domeniul transferului de probe electronice privind infracțiuni grave”, elaborat și aprobat, în versiunea sa provizorie, de Biroul ONU pentru combaterea drogurilor, terorismului și infracțiunilor (UNOCD) – dacă va fi aprobat de majoritatea țărilor din Adunarea Generală ONU în lunile următoare – va deschide larg calea pedofiliei și legalizării abuzului sexual asupra minorilor.
Pe data de 9 august, în ciuda declarației directoarei executive a UNOCD (agenția ONU pentru combaterea criminalității online), Ghada Waly, foarte mândră de realizările ei, comunitatea internațională a deschis larg porțile pornografiei infantile, putând ajunge chiar să o faciliteze – și, odată cu ea, să faciliteze traficul de copii și violența și abuzul sexual asupra minorilor în lumea întreagă.
Delegațiile occidentale din SUA și țările europene, inclusiv UE, au susținut includerea în text a unor excepții de la criminalizare pentru anumite forme de pornografie infantilă.
Aceste excepții prevăd că materialele care nu privesc un „copil real” sau sunt generate autonom (de inteligența artificială) sau sunt create „în cadrul unei relații consensuale” și păstrate „pentru uz personal” nu ar trebui să fie supuse urmăririi penale obligatorii în Statele Membre ONU.
Aceste forme de pornografie infantilă au fost până acum interzise în toate țările, în baza protocolului „Convenției Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului”.
Excepțiile pe care vor să le introducă acum țările occidentale ar înlocui această interdicție universală cu un drept opțional și variabil, de la țară la țară.
Excepțiile promovate de țările UE, SUA și alte țări occidentale au fost introduse în Articolul 14 al proiectului de tratat, în particular la paragrafele 3 și 4 ale acestui articol, care se termină, laconic, cu paragraful 5, unde se spune:
„Nimic din această Convenție nu va afecta obligațiile internaționale care contribuie cel mai mult la realizarea drepturilor copilului”.
Delegatul Austriei a reprezentat vocea întregii UE atunci când a susținut deschis poziția occidentală:
„Copiii cu vârsta de peste 14 ani au dreptul de a dezvolta relații sexuale și pot alege să aibă relații sexuale” cu adulți și pot „produce imagini în timpul activității sexuale pe care să le împartă apoi între ei”, fără nicio incriminare.
Unde sunt marii luptători împotriva violenței împotriva femeilor și copiilor? De ce tace Biserica Catolică, care pretinde că are o toleranță zero pentru astfel de activități? Oare toți acei jurnaliști care se arată impresionați de copiii care sunt răniți în războaie sau în valurile de migrațiune necontrolată și-au pierdut glasul?
Delegațiile Iranului și Republicii Democrate Congo au cerut supunerea la vot a unei propuneri de eliminare a acestor excepții, propunere susținută și de alte țări, care au denunțat aceste prevederi pentru capacitatea lor de a face rău copiilor, de a promova traficul sexual de copii și practici sexuale perverse.
Un grup de 51 de țări s-a format pentru susținerea acelorași obiecții ca Iran și Congo, votând pentru eliminarea excepțiilor – cu toate astea, propunerile au rămas în text pentru că 91 de țări, conduse de Statele Unite și Uniunea Europeană, au votat pentru păstrarea lor.
Urmare adoptării noului text al tratatului, unele delegații au rămas în opoziție, inclusiv: Nicaragua, Niger, Djibouti, Pakistan, Papua Noua Guinee, Irak, Guatemala, Mali, Tanzania, Venezuela, Thailanda, Siria, Burkina Faso, Paraguay, Senegal, Maroc, Sudan, Uganda, Kenya and Zimbabwe.
Ulterior,delegatul Siriei a prezentat o declarație, în numele unui grup de 22 de țări (printre care și Rusia și China) care au denunțat aceste excepții pentru capacitatea lor de a submina însuși scopul convenției, și anume protecția copiilor.
„Aș vrea să vă întreb din nou, noi ale cui drepturi le protejăm aici, drepturile criminalilor, sau drepturile victimelor?” – a întrebat ,delegatul Rusiei, susținut și de China.
Potrivit articolului privind inițiativa statelor occidentale din septembrie 2023, aceasta făcea parte dintr-o agenda mai vastă de promovare a autonomiei sexuale a adolescenților. Chiar agențiile ONU au admis că noul termen ar elimina de la incriminare anumite materiale sexuale care privesc minori, printre care „sexting”-ul consensual între adolescenți și alte materiale cu conținut sexual, făcând mai dificilă tragerea la răspundere penală a vinovaților de producerea, stocarea și transmiterea de astfel de imagini care, altminteri, ar constitui pornografie infantilă.
Potrivit Articolului 65 al tratatului propus, Convenția „va intra în vigoare în cea de 90-a zi de la depunerea celor patruzeci de instrumente de ratificare, acceptare, aprobare și înrolare”.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
PNL ar putea tranșa divergențele interne la un Congres extraordinar
România intră într-o nouă zonă de tensiune politică totală
Una dintre cele mai dure figuri ale FMI, premier!
Băsescu: „Există o singură soluție: reluarea funcționării coaliției!”
Grindeanu aruncă în aer scena negocierilor pentru viitorul govern
Varianta unui guvern tehnocrat, tot mai vehiculată
Ruptură totală în coaliția care a condus România
Tensiunile dintre PNL și PSD au explodat din nou pe scena politică
10 mai ar putea deveni zi nelucrătoare
România politică fierbe: negocieri tensionate, război între partide și promisiuni de reformă
Predoiu neagă scenariul „premierului-surpriză”
Medici încătușați, la Câmpulung Moldovenesc
Ultimul domnitor al Moldovei, mutat la Inspectoratul de Jandarmi
Iaşul ar putea deveni centrul unui viitor cluster dedicat industriei aerospaţiale
Isărescu: „Cursul euro e unde trebuie”
Un avion de luptă F-16 românesc a doborât o dronă ucraineană
3 zile, atât ai la dispoziție să avizezi dauna Generali corect sau să pierzi săptămâni
Tot mai mulți părinți refuză vaccinarea copiilor
INIMO - Iașul dă din nou tonul solidarității
Sportul și tineretul, la loc comanda! Consiliile județene mai încearcă
Imagini din Piața CUG. Prețurile de astăzi!
Mai încet cu primadona pe scările de la Cotroceni!
Liceul „Miron Costin” este singurul hub AI din Iași
Liberalii cer PSD-ului să înainteze urgent o propunere de prim-ministru
Iașul nu doarme cinci zile: Tudorul devine epicentrul distracției studențești din România!
Prăjitură pufoasă cu vișine, rețeta simplă pentru un desert de casă
Anunț privind începerea proiectului „CONSTRUIRE CRESA IN COMUNA SARU DORNEI, JUDETUL SUCEAVA”
Iașul are peste 1.800 de joburi online. Vânzările domină recrutările
Medicii de la Urgențe au apelat la ISU pentru a scoate verigheta de pe degetul unui ieșean
Un campion mondial de kendama vine la Iași. Show gratuit pentru copii
Spitalul Clinic Căi Ferate Iași anunță finalizarea proiectului cu titlul „E-UPGRADE SPITALUL CLINIC CĂI FERATE IAȘI”-
Iașul pregătește transformarea istorică a Bahluiului
IRO Iași schimbă traseul pacienților oncologici noi
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Război total pe A8. UMB, acuzat că are utilajele prinse deja pe alte șantiere
Imagini din Piața Nicolina. Prețurile de astăzi!
Inflația scapă de sub control. Multe produse și servicii devin inaccesibile
Haos total pe Autostrada Unirii A8!
Tensiunile dintre PNL și PSD au explodat din nou pe scena politică
La Cotroceni, malițios, iese fumul de pucios
Handbal feminin. Cu gândul la Liga Florilor
Două medalii naţionale, dar şi un favorit accidentat!
Varianta de Ocolire Podu Iloaiei va fi scoasă la licitație săptămâna viitoare!
Ceaiul de hibiscus: beneficii, riscuri și recomandări
Grindeanu aruncă în aer scena negocierilor pentru viitorul govern
Rețeta de sâmbătă: borș cu leuștean verde