România la final de drum: de ce avem nevoie de o nouă direcție politică și economică până în 2030

Dincolo de ceea ce se întâmplă pe plan extern – cu un sistem internațional bazat pe reguli tot mai contestat și pus sub presiune, inclusiv prin acțiunile președintelui Trump – România traversează un moment dificil în plan intern. Trăim, simultan, sfârșitul unui model economic și o criză profundă a sistemului nostru politic, dominat până nu demult de PSD și PNL.

Există voci care, pe bună dreptate, subliniază progresele ultimilor 20 de ani. România a recuperat rapid decalaje față de media UE, a depășit unele state din Europa Centrală și de Sud, iar comparațiile cu Ungaria ne sunt adesea favorabile. Toate aceste evoluții sunt reale.

Problema este că nu mai avem luxul și timpul de a ne felicita singuri. Realitatea de zi cu zi arată altfel: cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, măsuri de austeritate care au erodat puternic puterea de cumpărare, un procent ridicat al populației aflat încă în risc de sărăcie și excluziune socială. România rămâne o țară fragmentată – între urban și rural, marile orașe și restul teritoriului, țară și diaspora. Iar dincolo de indicatorii macroeconomici și datele obiective, românii sunt profund nemulțumiți de situația economică.

Problema nu este că traversăm un moment economic dificil. Problema este sentimentul tot mai răspândit că ultimii ani au fost mai degrabă o pauză înaintea unor dificultăți mai mari, nu o bază solidă pentru viitor. Motivele de optimism sunt astăzi prea puține.

Un model economic care și-a atins limitele

Modelul economic al ultimelor decenii – România ca „Vietnam al Europei”, bazată pe forță de muncă ieftină, consum și importuri – s-a cam epuizat. Salariile au crescut, costurile au crescut, taxele cresc și ele, iar datoria publică a decolat și este aproape de 60% din PIB. Fondurile europene vor scădea inevitabil pe măsură ce ne apropiem de media UE. În același timp, economia de consum alimentată din importuri nu mai este sustenabilă într-un context în care trebuie să reducem deficitul bugetar.

Se vorbește mult despre riscul de a cădea în „capcana venitului mediu”. Mai puțin se vorbește, însă, despre care ar fi bazele unui nou model de creștere. Aici, problemele sunt structurale și profunde.

Educația este poate cea mai mare vulnerabilitate a României. Statisticile europene și internaționale arată deficiențe serioase în dobândirea competențelor de bază, iar exodul tinerilor continuă. Investim prea puțin, atât în preuniversitar, cât și în universitar. Cercetarea și inovarea sunt subfinanțate cronic, iar capacitatea economiei de a produce valoare adăugată ridicată este limitată. Serviciile publice rămân o mare sursă de nemulțumire pentru români.

Este adevărat: avem progrese în infrastructură, iar agricultura se dezvoltă. Dar fără un salt către industrie avansată și procesare, inclusiv în industria alimentară, aceste progrese vor avea un impact limitat. Până și IT-ul – unul dintre puținele motoare de succes – suferă, atât din cauza deciziilor fiscale recente, cât și a transformărilor aduse de inteligența artificială.

România nu poate schimba orice își dorește peste noapte. Dar trebuie să accepte un lucru esențial: modelul vechi nu mai funcționează. Dacă vrem mai multă educație, mai multă inovare, mai multă industrie, atunci aceste obiective trebuie afirmate politic și susținute prin politici coerente. Avem nevoie de o nouă identitate economică, pentru că „hainele” ultimilor 35 de ani au devenit prea mici.

Criza politică: cine conduce schimbarea?

A doua mare problemă – sau soluție – este cine are capacitatea de a coordona această transformare. Și aici lucrurile sunt și mai complicate. Criza partidelor tradiționale s-a accelerat dramatic. Cea mai bună dovadă este că PSD și PNL nu și-au dus candidații în finala prezidențială nici în 2024, nici în 2025. În sondajele de opinie, AUR domină, iar PSD se află pe locul al doilea, la distanță – o poziție cu care nu era obișnuit.

Încrederea în partide și în instituțiile-cheie ale democrației este foarte scăzută. Între atacuri hibride, dezinformare și lipsă de răspuns politic, democrația românească respiră greu. În acest context, populismul câștigă teren, iar scenariul unei guvernări în jurul AUR în 2028 nu mai poate fi ignorat.

Schimbarea modelului politic trebuie să înceapă chiar din interiorul partidelor mari. Promovarea automată a liderilor locali pe criterii clientelare nu va funcționa. Este nevoie de politicieni credibili, competenți, capabili să vorbească despre economie, securitate și poziționarea României în lume.

La fel de importantă este o conversație onestă cu alegătorii. Ideea că „noi știm mai bine, românii nu sunt interesați” trebuie abandonată. Deciziile dificile trebuie explicate, inclusiv atunci când nu sunt prea populare. Altfel, spațiul public va continua să fie dominat de conspirații și neîncredere.

Nu putem schimba politica peste noapte. Dar putem începe prin a arăta că liderii politici înțeleg miza și sunt dispuși să acționeze. Miza este să nu mai aștepte un miracol de la votanți în 2028–2030, ci să acționeze acum.

Final de eră, înțeles sau nu

România se află la finalul unei ere. Economic și politic, regulile jocului se schimbă. Primul pas este să recunoaștem acest lucru. Al doilea este să gestionăm schimbarea – ca stat și ca societate. Dacă nu o facem, riscul este simplu: nu vom controla transformarea, ci vom deveni victimele ei.

Radu Magdin cotidianul.ro