INCHIDE

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice (APAH-RO) lansează campania educațională 'Ficat sănătos pentru inimă sănătoasă'

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice (APAH-RO) lansează campania educațională 'Ficat sănătos pentru inimă sănătoasă'

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice (APAH-RO) lansează campania educațională 'Ficat sănătos pentru inimă sănătoasă', care va fi derulată pe tot parcursul anului 2026, cu obiectivul de a pune în evidență impactul asupra ficatului a steatohepatitei asociată disfuncției metabolice, precum și riscurile cardiovasculare asociate.

Conform unui comunicat al APAH-RO transmis miercuri AGERPRES, în cadrul campaniei vor fi organizate acțiuni de conștientizare cu suportul medicilor pentru pacienți și populația aflată la risc - întâlniri directe cu pacienții, webinarii, studii comparative, conferințe de presă și medicale, dar și mese rotunde cu pacienți, autorități și personal medical.

'Prin intermediul acestui program, ne propunem să îmbunătățim cunoștințele publice despre boala ficatului gras, să oferim sprijin pentru schimbarea stilului de viață la pacienți, să facilităm detectarea precoce și gestionarea adecvată a bolii și să propunem recomandări constructive pentru factorii de decizie din domeniu. De asemenea, milităm pentru recunoașterea patologiei ficatului gras nonalcoolic ca prioritate de sănătate publică la nivel local și național și pentru o colaborare multisectorială. Dorim să prevenim și să diminuăm impactul acestei afecțiuni asupra calității vieții pacienților din România și asupra costurilor legate de tratament', a declarat președintele APAH-RO, Marinela Debu, citată în comunicatul menționat.

Potrivit specialiștilor români în gastroenterologie, prevalența tot mai mare a bolilor metabolice hepatice este alarmantă și strâns legată de factorii moderni ai stilului de viață, inclusiv dietele hipercalorice, consumul excesiv de zahăr, consumul limitat de fructe și legume și lipsa de activitate fizică.

Pacienții care suferă de această afecțiune se confruntă adesea cu stigmatizarea, în special cei care trăiesc și cu boli cronice precum: obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare sau renale.

Experții estimează că peste 40% din populația României este afectată de steatohepatită, lucrurile fiind și mai îngrijorătoare în rândul copiilor și tinerilor. Această tendință semnalează un potențial extrem ridicat APAH-RO va desfășura campania 'Ficat sănătos pentru inimă sănătoasă'.

Deși mai multe studii evidențiază date alarmante despre incidența tot mai mare a MASH, încă nu există o estimare oficială a persoanelor afectate. Situația este deosebit de îngrijorătoare în România, unde un număr semnificativ de pacienți trăiesc și cu sau s-au recuperat de hepatită virală cronică (tipurile B, B + Delta și C). În astfel de cazuri, coexistența MASH poate agrava semnificativ perspectivele clinice.

Campania se va desfășura în parteneriat cu Grupul GastRo al Asociației Medicilor de Familie din România (SNMF), Asociația Română pentru Studiul Ficatului (RoALD) și Personal Adviser Communication. Proiectul este susținut financiar printr-un grant din partea companiei Boehringer Ingelheim.

APAH-RO este o entitate neguvernamentală, înființată în 2009, la inițiativa unui grup de pacienți cu afecțiuni hepatice din întreaga țară.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!