Neptun Deep deschide o nouă etapă pentru România în 2027

Producția de gaze din Neptun Deep ar urma să înceapă în 2027, chiar în perioada în care Uniunea Europeană reduce importurile de gaz rusesc. Dumitru Chisăliță avertizează că România poate câștiga o poziție regională importantă, dar numai dacă are infrastructură, contracte și o strategie clară.

România va intra în 2027 într-un context rar întâlnit pe piața gazelor. Apar noi volume de gaze din Marea Neagră, iar Europa își schimbă rapid sursele de aprovizionare, pe măsură ce renunță la gazul rusesc.

Pe hârtie, contextul pare favorabil. În realitate, avantajul nu vine automat. Fără piețe externe pregătite, fără infrastructură de transport și fără calcule clare, o oportunitate mare se poate transforma rapid într-o povară pentru economie și, la final, pentru consumatori.

Momentul în care totul se poate schimba pentru România

Primele gaze din Neptun Deep sunt așteptate în prima jumătate a anului 2027. Acest calendar se suprapune cu momentul în care Uniunea Europeană începe să elimine importurile de gaze rusești.

Gazele naturale lichefiate din Rusia, inclusiv cele pe contracte lungi, ar urma să fie eliminate de la 1 ianuarie 2027. Gazele livrate prin conducte ar putea fi oprite de la 30 septembrie 2027, cu posibilitate de amânare până la 1 noiembrie, în funcție de nivelul depozitelor.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, spune că România are în față o fereastră strategică. Țara ar putea combina producția din Marea Neagră cu gaze naturale lichefiate, acces la terminale, capacități de transport și înmagazinare, dar și contracte regionale.

Pe scurt, România ar putea trece de la statutul de simplu producător la cel de jucător regional, dacă își pregătește din timp poziția în sud-estul Europei. Nu este însă suficient să ai resursa.

Chisăliță spune direct: „Să cumperi gaze este ușor. Să construiești o piață pentru ele cere competență.” România trebuie să știe nu doar de unde ia gazul, ci și cui îl vinde, pe ce rute și la ce cost final.

Pericolul deciziilor luate fără un plan clar

Un avertisment important vizează riscul ca România să cumpere gaze naturale lichefiate fără să aibă deja o piață de desfacere sigură. Un portofoliu de GNL poate fi util dacă ajută România să vândă în regiune, să ofere flexibilitate și să obțină profit.

Problemele apar dacă gazul este cumpărat fără clienți identificați. Dacă nu există capacitate de transport rezervată și nici o analiză completă a costului până la destinație, România poate rămâne cu obligații de plată și cu presiunea de a găsi ulterior cumpărători.

Într-un astfel de scenariu, gazele importate mai scump pot fi amestecate cu producția locală, mai competitivă. Costul total ar putea ajunge în facturile consumatorilor. Este exact riscul semnalat de Chisăliță.

Elementele care trebuie clarificate înainte de orice achiziție sunt simple, dar esențiale:

• cine cumpără gazele și în ce volume;
• cine sunt clienții finali sau regionali;
• ce capacități de transport sunt disponibile;
• care este costul total până la destinație;
• cum se evită transferarea costurilor în facturi.

Fără aceste răspunsuri, o decizie care pare bună la început poate deveni greu de susținut. Gazul nu înseamnă doar achiziție, ci și logistică, contracte, depozitare și preț final.

Ce nu se vede la prima vedere în intervenția statului

O altă temă sensibilă este mecanismul de preempțiune al statului asupra gazelor din Marea Neagră, introdus prin Legea 171/2026. Dumitru Chisăliță critică această intervenție și spune că statul ar trebui să explice clar de ce vrea să cumpere aceste gaze.

Întrebările sunt clare. Este vorba despre rezerve strategice, despre susținerea industriei sau despre echilibrarea pieței? În ce volume ar cumpăra statul, la ce preț și din ce surse de finanțare?

Chisăliță afirmă și că o lege adoptată de Parlament ar fi contribuit la dublarea prețului gazelor marfă în România. În textul analizat, această afirmație nu este însoțită de o demonstrație cantitativă completă care să izoleze efectul legii de ceilalți factori de piață.

Mesajul de fond rămâne același. Intervențiile statului într-o piață sensibilă trebuie explicate economic, nu doar prin invocarea securității energetice. Altfel, deciziile pot fi greu de înțeles și pot crea neîncredere.

Detalii care pot face diferența pentru consumatori

Chisăliță formulează direct această problemă: „Nu este suficient să scrii «interes național» într-o lege. Trebuie să arăți cine beneficiază, cine plătește și ce problemă rezolvi.” Cu alte cuvinte, statul trebuie să arate concret care este scopul măsurii și cine suportă costurile.

Fără aceste explicații, discuția rămâne blocată între două idei mari: securitate energetică și prețuri pentru consumatori. Ambele sunt importante, dar trebuie legate prin calcule și reguli clare.

Gazele pot aduce mai mult decât exporturi

O idee importantă din analiza lui Chisăliță este că România nu ar trebui să trateze gazul doar ca pe o marfă de export. Gazele din Marea Neagră pot fi folosite și ca argument de negociere pentru proiecte mai mari.

România ar putea folosi contribuția sa la aprovizionarea regiunii pentru a negocia la Bruxelles finanțări pentru infrastructură, interconectări, investiții și proiecte industriale. Asta ar însemna o miză mai mare decât simpla vânzare de gaze.

Gazele pot aduce venituri la buget și exporturi, dar și dezvoltare industrială, locuri de muncă și produse cu valoare adăugată mai mare. Diferența este semnificativă. Una este să vinzi materia primă, alta este să o folosești pentru a construi activitate economică în țară.

Chisăliță avertizează că există și un scenariu nefavorabil. România ar putea ajunge să exporte ieftin gazele din Marea Neagră, să importe gaze mai scumpe și să obțină venituri mai ales din facturile propriilor consumatori. Tocmai acest scenariu ar trebui evitat prin decizii luate din timp.

2027 poate fi anul care schimbă regulile jocului

Anul 2027 poate fi un punct de cotitură pentru România. Uniunea Europeană va reduce importurile de gaz rusesc, iar Neptun Deep ar urma să aducă noi volume pe piață. Împreună, aceste două evoluții pot deschide o șansă reală pentru România în regiune.

Totuși, avantajul nu va veni doar din existența resursei. România are nevoie de infrastructură, contracte, piețe externe, capacități de înmagazinare și o strategie industrială. Fără acestea, gazele pot rămâne o oportunitate folosită doar parțial.

Formularea lui Chisăliță rămâne esențială pentru felul în care ar trebui privit momentul: „Marea Neagră ne oferă o resursă. Retragerea gazului rusesc ne oferă o piață. Valorificarea lor cere competență și ambiție.” Următorii ani vor arăta dacă România reușește să transforme această suprapunere rară într-un câștig economic real.