Bruninho, vedetă de Copou
Politehnica Iași a făcut spectacol, duminică dimineață, într-un meci amical disputat pe terenul 2 din complexul din Copou, în compania juniorilor mari ai clubului. Elevii lui Tony da Silva s-au impus cu un categoric 11-0, dominând partida de la un capăt la altul și oferind un adevărat recital ofensiv în fața puținilor suporteri care au preferat să urce Copoul.
Scorul la pauză a fost deja unul confortabil, 6-0, grație reușitelor semnate de Ruben Silva, de două ori Ghindovean și un hat-trick spectaculos al lui Bruninho. În repriza secundă, seria golurilor a continuat cu o dublă a lui Thie, câte un gol din partea lui Iancu și alte două reușite semnate de Camara.
Echipa de start a Politehnicii Iași: Fernandez – Șeroni, Carlos Inglada, Opriș – Ruben Silva, Ricardo Farcaș – Ghindovean, Hrib, Jipa – Bruninho, Istratie.
Tehnicianul Tony da Silva a rulat întregul lot, oferind minute valoroase atât jucătorilor cu experiență, cât și tinerilor aflați în pregătire alături de echipa mare. Antrenorul portughez pare tot mai aproape de a definitiva un prim „11" competitiv pentru noul sezon.
Partida a fost, în esență, un antrenament cu public, dar și o bună ocazie de testare a relațiilor de joc într-un ritm alert. Formația ieșeană va continua seria partidelor de verificare în perioada următoare, în contextul pregătirii pentru startul ligii, programat pe 2 august, de la ora 11, pe teren propriu, împotriva Ceahlăului Piatra-Neamț.
Cine este Bruninho
Venit, în iunie, la pachet cu fundașul dreapta Ruben Filipe Ramos Silva (27 de ani), extrema Bruno Miguel Gonçalves Lopes - Bruninho (27 ani) a lăsat o excelentă impresie la Iași. Preferat al tehnicianului Tony Da Silva, care a insistat și garantat pentru aducerea sa în Copou, Bruninho a evoluat în toate partidele amicale ale verii și a marcat aproape de fiecare dată, în amicalul de duminică făcând-o chiar de trei ori într-o repriză.
Bruninho a evoluat în sezonul trecut în liga a treia portugheză, la Fafe, pentru care a marcat de trei ori în 16 partide, evoluând mai mult pe finalul partidelor.
Cu un an înainte, în sezonul 2024-2025, Bruninho a evoluat, prima și ultima dată, în liga a doua portugheză, la Felgueiras, unde nu a marcat vreun gol în cele 9 partide disputate.
Cu toate că a marcat doar trei goluri în ultimele două sezoane, atacantul lusitan, născut pe 24 mai 1998, dovedește o formă sportivă excelentă și s-a convertit deja în principala piesă de atac a Politehnicii în tentativa cluibului de revenire pe prima scenă fotbalistică.
Veteranii, elevii premianți și revoluționarii, gratuit la meci!
Cu doar câteva zile înainte de debutul oficial al noului sezon competițional, clubul Politehnica Iași vinde încă abonamente. Prețurile abonamentelor pentru sezonul 2025-2026: 100 lei – Peluza A (sectoarele A4-A7), 200 lei – Tribuna B, 200 lei – Tribuna A (A1-A3 și A9-A11), 350 lei – Tribuna A (0A, 0B, A4 și A8), 600 lei – Tribuna 0, 1.200 lei – Tribuna 0 Fotolii VIP, 5.000 lei – Tribuna Oficială.
În plus, clubul a decis să acorde o serie de reduceri și gratuități. Pensionarii cu pensia netă sub 3.000 lei beneficiază de 20% reducere, pe baza cuponului de pensie și a actului de identitate, iar abonamente gratuite vor fi eliberate pentru sportivi medaliați (olimpici, mondiali, europeni), elevi cu premii internaționale și medii de 10 la examene naționale, persoane cu dizabilități, veterani, cetățeni de onoare, revoluționari.
Abonamentele pot fi procurate până la 5 octombrie 2025. În cele trei zile dinaintea fiecărui meci oficial, vânzarea de abonamente se suspendă temporar pentru a permite achiziția exclusivă de bilete.
În ceea ce privește biletele, prețurile (valabile per meci), variază în funcție de sectorul ocupat: 10 lei (peluze) – Peluza A, Peluza B, 20 lei – Tribuna A (A1-A3, A9-A11), Tribuna B, 50 lei – Tribuna A (A4, A8), Tribuna 0A și 0B, 70 lei – Tribuna 0, 150 lei – Tribuna 0 Fotolii VIP, 700 lei – Tribuna Oficială. Pentru copii sub 14 ani însoțiți de adulți, Sectorul A2 (Family Zone) oferă acces gratuit pe baza biletelor cu valoare zero eliberate pentru fiecare meci. În acest sector nu se emit abonamente. Daniel LEONTE
Subiecte asemanatoare
Steaua Magică va juca în Liga a IV-a a județului Iași sub numele ASPI!
Cu gândul la Jocurile Olimpice! Andreea Verdeş continuă lupta pentru a-şi împlini visul
ACS USV vrea grupele Cupei României și pregătește deja promovarea
David Popovici, în istoria înotului! Tripla-dublă fabuloasă la Paris: nimeni nu a mai reușit așa ceva!
Handbal feminin - Meciuri de verificare pierdute
Am ajuns de râsul Europei! Fotbalul românesc, victima propriei aroganțe
Remiză cu emoții pentru Universitatea Craiova. CFR Cluij, distrusă în Gruia!
Gimnastică ritmică. Din nou, Andreea Verdeș, cea mai bună!
Giuleștiul, în delir! Rapid domină CFR și preia conducerea clasamentului
Iașul n-are juniori buni, dar ei se transferă la FCSB, Dinamo și Universitatea Cluj!
Omul nepotrivit la locul potrivit
Profesorii din Iași resping categoric noua lege a salarizării propusă de Ministerul Muncii
Pacient la Infecțioase. Despre medici, omenie și speranță
Statul susține că are bani, dar că... nu găsește timp pentru plata Tezaurelor Umane Vii!
Peste 150 de tineri toboșari vor cânta simultan, iar 100 de seturi de tobe vor răsuna în același timp, la Palas
Iașul intră sub cod portocaliu: 37°C, nopți tropicale și un weekend cu furtuni!
Drumul Speranței scapă din mâinile Primăriei Horlești! CJ vrea să-l modernizeze
Momentul începutului de an școlar. Ochelari de vedere care susțin confortul vizual al elevilor
Alarmă în lumea medicală: ateroscleroza poate începe încă de la 20 de ani
Renovare energetică moderată Bloc P, Bulevardul 1 Mai, Nr.2, Cod proiect: C5-A.3.1-2205
Consolidarea competitivității STONE WORKS SRL prin măsuri de dezvoltare durabilă și economie circulară
COMUNICAT DE PRESĂ privind încheierea proiectului de investiții cu titlul: „ Școli verzi- Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu, Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu, Extinderea Clădirii Liceului Teoretic Miron Cost
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” FINALIZAREA PROIECTULUI Renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul Bacău, Str. I.S. Sturza, nr. 28 și Str. Nicolae Titulescu, nr. 22 Cod proiect C5-A
COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ SIMINICEA CORP C1 ȘI CORP C2 Cod SMIS: 346632
Investițiile străine în Iași se prăbușesc! Cu aproape 77% mai puțin capital decât anul trecut
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
Iașul are nevoie disperată de profesori! Mii de posturi vacante, din colegiile de elită până în cele mai izolate sate
Surpriză uriașă în sănătatea ieșeană! Spitalul de Recuperare, peste aproape 400 de unități din România
Șantierul uriaș de pe hârtie: tren metropolitan, parc industrial și Complex Olimpic, la Iași!
La Iași, apartamentele se scumpesc, iar cumpărătorii încep să dispară
Iașul vrea să se prezinte americanilor ca o destinație serioasă pentru investiții
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
ACS USV Iași, la 90 de minute de grupele Cupei României
Doina Carpaților duce Iașul la marele festival de folclor din Elveția
Un ieșean a rezolvat o problemă matematică veche de 60 de ani!
Noaptea stelelor căzătoare. Unde merg ieșenii să vadă Perseidele
Un nou drum între Moldova și Transilvania! Ruta taie 92 de kilometri și deschide o nouă poartă peste munți
Eclipsa de Soare și „ploaia de stele” vin în aceeași zi! La Iași, eclipsa începe la ora 20,24!
România, bolnavă înainte să ajungă la medic! Mortalitatea evitabilă este de două ori peste media UE
BNR anunță revenirea planului pentru euro. România nu trece niciun criteriu!
România are parteneriate strategice – tichii de mărgăritar!
De unde vine traficul online în România în 2026? Ce arată datele de pe 799 de site-uri măsurate direct pe trafic.dwf.ro
Primele benzinării de pe Autostrada Moldovei!
Grindeanu promite „revoluția” administrației dacă ajunge premier: localitățile mici ar putea fi comasate
Statul oferă sprijin femeilor singure care vor să aibă copii
Începe școala: 9 din 10 români spun că rechizitele, hainele și ghiozdanele îi lovesc puternic la buzunar
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Nicușor Dan a promulgat legile-cheie din PNRR. Codul Urbanismului intră în vigoare
AUTO
Ce tip de mașină merită închiriată în funcție de traseul pe care îl ai
De ce reușesc unii candidați să ia examenul auto din prima, iar alții îl repetă de mai multe ori
Acte, permis și reguli: tot ce trebuie să știi despre scutere
Când e momentul să schimbi anvelopele la camion
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
Timp liber
Întreținerea aspiratorului, pas cu pas, pentru o durată mai lungă
Asemănări și deosebiri între sloturi și pariuri la cazino online
Battle Royale nu mai este o modă și a devenit un mod în care prietenii își petrec timpul împreună
De ce inteligența emoțională este cheia leadership-ului eficient
Efectul terenului propriu: De ce statisticile favorizează echipele care joacă în fața propriilor suporteri