EXCLUSIV Legionarul din Copou! Kinetoterapeutul de la CSM Poli Iaşi cu 5 ani petrecuţi în cea mai temută armată din lume!

 

Kinetoterapeutul Nicolae Michilin a ajuns acum un an la CSM Politehnica Iaşi, dar primul său meci pe banca tehnică putea fi şi ultimul * dintotdeauna a fost un rebel, mai mereu i-a plăcut să-şi trăiască viaţa pe o lamă de cuţit * la chiar primul meci a avut propriul meci şi nu cu oricine din propria echipă, ci cu însuşi căpitanul de atunci, Andrei Cristea, după ce acesta i-a aruncat câteva vorbe care l-au scos din pepeni * Nicu, aşa cum îi spun fotbaliştii, a ajuns la 37 de ani, iar viaţa sa se împarte înainte şi după cei cinci ani fabuloşi petrecuţi în Legiunea Străină!

 

Nicolae Michilin recunoaşte că nu i-a fost prea dragă şcoala. „Sora mea era bună la învăţătură, iar părinţii voiau ca şi eu să fiu la fel. Mie mi-a plăcut mai mult sportul, dar n-am fost lăsat să mă dedic total deoarece trebuia să fiu mult mai atent cu şcoala”, spune Nicu, cel care în adolescenţă făcea parte din anturajul unei generaţii de excepţie a rugby-ului ieşean, cu Todiraşc, Cuzic, Spiridon, Mocanu, Negoiţă, Costache şi Ursu în prim-plan.

Viitorul său însă nu-l vedea în România şi a decis să se înroleze în Legiunea Străină după ce a vrut să dea la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS), dar părinţii l-au forţat să meargă la Institutul de Ştiinţe Economice (ISE), unde era sora sa studentă. „Mi-a spus un prieten să mergem în Legiune, mie mi-a surâs ideea, dar până la urmă el n-a mai mers...”, aşa că Nicu a plecat în Franţa în 2003 doar cu hainele de pe el şi cu 500 de euro în buzunar ca să poată trece graniţa. S-a înghesuit într-un microbuz până la Centrul de recrutare de la Strasbourg fără să ştie limba franceză!

A fost supus acolo la o serie de teste medicale, vreo patru săptămâni. „Cele mai riguroase au fost la dantură. Fără dinţi aproape perfecţi nu eşti primit. În afara danturii era obligatoriu ca şi picioarele să fie foarte bune, pentru a putea căra echipamentul”.

 

Nu ştia ce a semnat!

 

Patruzeci dintre candidaţii care au trecut testele medicale au fost urcaţi în tren şi duşi cu trenul la Aubagne, lângă Marsilia, la Centrul general de recrutare, unde Nicu a mai stat încă cinci săptămâni. În fiecare săptămână erau tot alte teste, iar în ultima a fost interviul „Gestapo”, în genul interogatoriilor de la Poliţie, bazat mult pe întrebări psihologice. „Te luau de când te-ai născut şi până ai ajuns în Legiune”. A trecut cu bine şi „am semnat un contract, fără să ştiu la ce m-am angajat din moment cu nu ştiam limba”.

 

Citeşte şi: Măsuri fără precedent la CSM Politehnica Iaşi!

 

Au urmat patru luni şi jumătate de instrucţie lângă Toulouse, în care destui dintre candidaţi au cedat. „Am stat o lună la o fermă unde dormeam două-trei ore pe noapte. Ne ţineau nemâncaţi, nici nu dormeam, dar făceam marşuri de câte 10-15 kilometri. Nu m-am gândit niciodată să renunţ”, a menţionat Nicu, cel care ar fi vrut să meargă la Liceul Militar, dar n-a putut pentru că din clasa a IV-a n-a mai avut 10 la „Purtare”. „Eram mai nebunatic de mic...”.

 

Cum era să moară de măcar două ori!

 

Avea 21 de ani, dar era mult prea hotărât să-şi atingă scopul. A dus totul cu bine la capăt, aşa că a început să se deruleze contractul semnat pe cinci ani (2003-2008). Pentru că a fost printre cei mai buni din seria sa a avut dreptul să-şi aleagă arma la care urma să activeze pe perioada contractului. A ales să meargă la un regiment de genişti, nu l-a tentat să ajungă la paraşutişti, acolo unde ar fi devenit „soldatul universal”.

Acomodarea în cadrul regimentului a durat două luni şi apoi a fost repartizat în una din cele şase companii ale regimentului. „Primul an a fost mai dificil, am nimerit într-o secţiune mai grea. Aveam colegi nu neapărat rasişti, dar la început, biban fiind, prindeam cele mai grele servicii de gardă sau la bucătărie. Orice se întâmpla rău eu eram vinovat! Rolul nostru în misiuni era să dezamorsăm minele antipersonal şi antitanc. Am fost de două ori câte patru luni în Djibouti, un punct strategic la intrarea în canalul Suez. Am fost două luni în Liban şi şase luni jumătate în Coasta de Fildeş, unde eram căşti albastre, pentru menţinerea păcii. Am confiscat arme de la rebeli şi le-am distrus, dar am şi construit un teren de sport la o şcoală”.

 

Citeşte şi: Situaţia jucătorilor aflaţi la final de contract cu CSM Politehnica Iaşi

 

De măcar două ori era însă să-şi piardă viaţa. „Prima dată a fost la instrucţie, când unui coleg i s-a descărcat arma la nici jumătate de metru de mine, eu fiind în dreapta lui. El era mai traumatizat, nici n-a rămas în Legiune. Apoi era să mor când am făcut o formă foarte gravă de malarie în Coasta de Fildeş. Am avut temperatură 42 de grade, m-au dus la spital cu elicopterul, am stat mult în perfuzii, dar am scăpat. Am avut şi un conflict armat în Coasta de Fildeş, unde am securizat o bază militară într-un sat. Eram doar 15 şi a venit un regiment de senegalezi în ajutorul nostru pentru a ne scăpa de rebelii ce au tăbărât peste noi. Eram depăşiţi numeric şi nici nu eram chiar foarte bine pregătiţi pentru aşa ceva. Din regimentul nostru au fost colegi care au murit în Kosovo sau în Afganistan, alţii s-au sinucis pentru că n-au făcut faţă presiunii”, îşi aminteşte kinetoterapeutul de la CSM Poli Iaşi.

 

S-a opus Legiunii!

 

Planurile sale nu s-au potrivit însă la milimetru. „Voiam să ajung cât mai repede sergent. Salariul era mai mare, puteam sta în oraş, puteam să-mi cumpăr maşină fără să cer voie căpitanului. Mi-au promis că voi ajunge sergent în trei ani jumătate, în urma unui stagiu de opt luni. S-a schimbat însă căpitanul, iar cel nou n-a vrut să mă mai trimită la stagiu. M-am supărat. Apoi mi-am cerut actele să-mi iau naţionalitatea franceză. Ei mi-au plătit toate stagiile de specializare şi deveneam rentabil dacă mai semnam pe alţi 5 ani. M-au constrâns să semnez pe măcar încă 3 ani ca să-mi dea cetăţenie. În ultimele opt luni de serviciu, la o permisie în ţară, mi-am cunoscut viitoarea soţie şi m-am decis să mă retrag”.

Fiind medaliat ONU pentru misiuni cu risc mare de pericol, Nicu a primit cetăţenie franceză şi a mai stat şase ani în Franţa, timp în care s-a însurat, a călătorit şi a lucrat în diverse domenii, ca bodyguard în club sau şofer pe camion, în Legiune luându-şi toate permisele, în afară de cel pentru motocicletă. „Am terminat caporal, banii s-au dus, iar de la 50 de ani voi primi o rentă de 250 de euro la pensia pe care o voi avea. Eu sunt rezervist, dacă Franţa intră într-un conflict mă poate chema. Am semnat că nu am voie să antrenez trupe de mercenari, că nu pot divulga tipurile de arme pe care le-am învăţat şi nici alte secrete. Nu regret nimic. M-a liniştit mult Legiunea, am învăţat să-mi păstrez calmul. Am avut bătăi cu arabi, cu chinezi, nu suntem toţi la fel, dar acum am câte un prieten prin fiecare colţ al lumii. Oamenii pe care i-am cunoscut sunt cea mai mare bogăţie”.

 

Mereu ţintind mai sus!

 

În 2014 s-a hotărât să revină în România şi să se apuce de şcoala pe care şi-o dorea el în adolescenţă. A urmat Kinetoterapie în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, iar acum parcurge ultimul an al masteratului în Traumatologie Sportivă. Înainte de a ajunge la echipa de fotbal a lucrat un sezon cu antrenorul Rareş Puni la formaţia de volei Penicilina Iaşi, iar episodul cu Cristea a fost ceva singular. „Nu prea ştiam eu cum e la fotbal, eram obişnuit cu dialogurile cu fetele de la volei”, a adăugat Nicu. A doua zi după incident a mers să-şi prezinte demisia, dar a fost sfătuit de antrenori şi jucători să nu renunţe. Scuzele reciproce au condus la o împăcare firească, iar Nicolae Michilin, tatăl a două fetiţe, continuă să ţintească tot mai sus. „Sigur că printre variantele de viitor se numără reîntoarcerea în Franţa. Poate îmi voi găsi acolo o echipă mai mare, poate îmi voi deschide propriul cabinet de recuperare sportivă. Până atunci însă vreau să ajut cât pot de mult echipa de fotbal”, a mai spus Nicolae Michilin, el deja ţintind ca nu peste mult timp să fie mai cunoscut drept un foarte bun kinetoterapeut decât pentru cei 5 ani fabuloşi petrecuţi în Legiunea Străină! Dragoş GAŞPAR