Sentința desființată: Dan Diaconescu, condamnat pentru act sexual cu minor, își reia procesul la Tulcea
Sentința prin care Dan Diaconescu a fost condamnat la închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor este desființată, după ce Curtea de Apel Constanța a admis, vineri, cererea de strămutare a procesului formulată de către inculpat - fostul patron al OTV.
Judecarea cauzei penale a fost strămutată de la Judecătoria Constanța, la Judecătoria Tulcea. Față de Dan Diaconescu este menținută măsura preventivă a controlului judiciar, judecarea cauzei penale urmând a fi reîncepută.
''În baza (...) admite cererea de strămutare a judecării cauzei penale ce face obiectul dosarului cu nr. 20152/212/2023 al Judecătoriei Constanța, formulată de petentul-inculpat Diaconescu Cristian Dan și strămută judecarea cauzei penale ce face obiectul dosarului cu nr. 20152/212/2023 al Judecătoriei Constanța la Judecătoria Tulcea. În baza (...) menține numai dispozițiile Judecătoriei Constanța privind menținerea măsurii preventive a controlului judiciar, față de inculpatul Diaconescu Cristian Dan, judecarea cauzei penale, urmând a fi reîncepută de Judecătoria Tulcea, de la momentul sesizării instanței cu actul de inculpare, astfel că va fi reluată procedura în cameră preliminară'', se arată în soluția pe scurt a judecătorilor constănțeni.
În urma admiterii cererii de strămutare, sentința prin care Diaconescu a fost condamnat la închisoare cu executare este desființată.
''În baza (...), ca efect al admiterii cererii de strămutare a dosarului penal cu nr. 20152/212/2023, de la Judecătoria Constanța la Judecătoria Tulcea, sentința penală cu nr.159/12.02.2025 a Judecătoriei Constanța este desființată. (...) Fără cale de atac, potrivit (...). Pronunțată în ședința publică, prin punerea la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, azi 21.03.2025'', reiese din soluția magistraților.
Conform sursei citate, ''în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, stabilește pronunțarea la data de 25 martie 2025''.
Luna trecută, pe 12 februarie, fostul patron al OTV, Dan Diaconescu, a fost condamnat de Judecătoria Constanța la opt ani și patru luni de închisoare cu executare, prin contopirea a trei pedepse, în dosarul penal în care a fost cercetat pentru act sexual cu un minor și folosirea prostituției infantile, sentință nedefinitivă.
Instanța de judecată a menținut măsura controlului judiciar față de Dan Diaconescu.
Prin rechizitoriul din 31 iulie 2023, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus trimiterea în judecată, în stare de control judiciar, a inculpatului Diaconescu Dan Cristian, pentru pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie a infracțiunilor de act sexual cu un minor în formă continuată și folosirea prostituției infantile în formă continuată.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Salariu de 70.000 de euro pe an pentru un paznic de câini
Britney Spears s-a internat voluntar la dezintoxicare după arestarea din martie
Bancul Zilei
Ireal! Acestea sunt sumele găsite în casa fraților Acatrinei, cea spartă la Iași de hoți. Nu ar fi fost angajați vreo zi, dar sunt condamnați pentru trafic de persoane
Rezultate LOTO 6/49, 22 martie 2026: Numerele extrase la tragerile de duminică
Adriana Bahmuțeanu, plângere penală împotriva lui Honorius Prigoană. Ce acuzații îi aduce jurnalista
Simona Halep, din nou îndrăgostită? Detaliul care a dat-o de gol pe româncă. Chiar ea le-a transmis fanilor
La 74 de ani, practică sexul tantric și se laudă cu partide intime întinse pe 7 ore! „E cea mai pură formă de iubire!”
Instanța din Iași a refuzat căsătoria dintre un bărbat de 32 de ani și o fată de 16 ani. Cei doi voiau să își oficializeze relația de iubire
Piața bijuteriilor, zguduită din temelii de ANAF: Zeci de kilograme de aur și argint, confiscate