Situație fără precedent, după cinci ani. Românii fug din Germania și se întorc acasă
Cifre șocante vin din Germania, acolo unde s-a întâmplat un lucru foarte rar! Pentru prima dată în ultimii cinci ani, în 2024 mai mulți români au părăsit Germania decât au sosit, arată datele publicate de Destatis – Oficiul Federal de Statistică.
Românii părăsesc Germania
Potrivit instituției germane, 187.705 de români au părăsit Germania, în 2024, în timp ce 184.259 au ales să înceapă o viață nouă în această țară, ceea ce generează un deficit net de 3.446 de persoane.
Este o schimbare semnificativă față de anii anteriori, când numărul românilor din Germania creștea în fiecare an cu câte 20-43 de mii de persoane.
Românii rămân a doua cea mai numeroasă naționalitate în Germania
În ciuda acestui recul, românii au fost în continuare a doua cea mai numeroasă naționalitate în rândul imigranților din Germania, după ucraineni (233.029 de persoane), dar înaintea sirienilor (99.927), turcilor (78.854) și polonezilor (76.320).
În total, Germania a înregistrat în 2024 1.694.192 de sosiri și 1.264.009 plecări, rezultând un aflux net de 430.183 de persoane.
România nu este singura țară est-europeană cu deficit migrator. Polonia a înregistrat un minus de 12.068 persoane, Bulgaria un deficit de 8.826, Croația a continuat tendința negativă cu un minus de 9.041 (al doilea an consecutiv), iar Grecia și Ungaria au pierdut 1.206, respectiv 407 persoane.
Prin contrast, țările vest-europene continuă să trimită mai mulți cetățeni în Germania decât numărul celor care pleacă. Astfel, Spania (+4.933), Portugalia (+1.494), Franța (+603) și Italia (+218) au înregistrat un bilanț pozitiv al migrației.
3,3 milioane de solicitanți de azil în Germania
La finalul anului 2024, Germania avea aproximativ 3,3 milioane de persoane înregistrate ca solicitanți de azil în Registrul Central al Străinilor (AZR). Cele mai numeroase proveniențe au fost din Asia și Europa, în special din:
Ucraina: 1.099.000 persoane (+12,5% față de 2023)
Siria: 713.000 (+0,2%)
Afganistan: 348.000 (+7,7%)
Irak: 190.000 (-5,2%)
Turcia: 157.000 (+3,7%)
Pe lângă acestea, Germania a primit cereri și din Africa (277.000 de persoane, în special din Africa de Est) și America (22.000, majoritatea din America de Sud, cu o creștere de 24%), venite din partea celor care au
Subiecte asemanatoare
Leroy Merlin: soluții moderne pentru confort și funcționalitate
Weekend în Vatra Dornei: trasee și obiective turistice care merită puse pe listă
Brand românesc din nord-estul țării își trimite clienții în Grecia: primii 3 câștigători, unul din Piatra Neamț și doi din Roman
De ce tot mai multe mame renunță la detergenții agresivi când spală hainele copiilor
Rotiri gratuite fără depunere și bonus cazino instant: ce verifici înainte să alegi o ofertă online
Viața Stranie a unui Bilet Înaintea unui Meci Mare
Costul real al unui setup de gaming bun atunci când nu urmărești echipamente de lux