Spectacol șocant la un festival în Râșnov. Cântărețele dintr-o trupă rock din Norvegia s-au dezbrăcat complet pe scenă
Prestaţie şocantă seara trecută la un festival de rock în Râşnov. Formația norvegiană Witch Club Satan a stârnit numeroase reacții după ce, pe scena festivalului, membrele trupei s-au dezbrăcat complet în timpul concertului.
Momentul a surprins și a șocat o parte din public, declanșând rapid discuții și controverse atât la fața locului, cât și pe rețelele sociale. Gestul formației a fost interpretat de unii ca o formă de expresie artistică, dorind să provoace sau să transmită un mesaj legat de libertatea artistică și depre convențiile sociale.
De cealaltă parte, unii spectatori și-au exprimat indignarea, considerând că momentul a fost excesiv sau nepotrivit, mai ales în contextul prezenței unor minori la festival.
De asemenea, potrivit Codului Penal, prestația trupei este considerată infrancțiune.
Art. 375 Ultrajul contra bunelor moravuri: „Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Carmina Pricopie antena3.ro
Subiecte asemanatoare
Asemănări și deosebiri între sloturi și pariuri la cazino online
Battle Royale nu mai este o modă și a devenit un mod în care prietenii își petrec timpul împreună
De ce inteligența emoțională este cheia leadership-ului eficient
Efectul terenului propriu: De ce statisticile favorizează echipele care joacă în fața propriilor suporteri
Cum transformă AI echilibrarea jocurilor de noroc