Când intră pensia pe card în februarie? Precizările Mariei Andronache, șefa Casei de Pensii Iași
Dimensiune font:
Pensiile pe card vor fi virate săptămâna viitoare, pe 12 februarie, iar cele prin Poșta Română vor ajunge la beneficiari până pe data de 15 februarie.
Mai mult de jumătate dintre pensionarii din județul Iași își primesc drepturile de pensie pe card, iar peste câteva zile vor avea banii în cont.
La nivelul județului nostru sunt la momentul actual 158.529 de pensionari. Luna trecută, pensiile plătite au însumat aproape 453,3 mil. lei, potrivit datelor care ne-au fost puse la dispoziție de Maria Andronache, directoarea Casei Județene de Pensii (CJP) Iași.
Pensionarii ieșeni iau mai puțini bani față de media națională
În județul Iași, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2.688 lei luna trecută, sub media națională de 2.806 lei, adică mai mică cu 118 lei, arată datele de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Tot la CNPP vedem că erau luna trecută 36.982 de beneficiari ai indemnizației sociale pentru pensionari. Aceștia au pensii mai mici decât pensia minimă garantată, în valoare de 1.281 lei, și primesc de la stat sume suplimentare pentru a ajunge să încaseze această valoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau