Când presa devine mai extremistă decât partidele. O reflecție de Ziua Unirii sau ce ne mai unește când presa ne învață cum să urâm ?

Este statistic imposibil ca tot ceea ce face un partid, fie el PSD, PNL, AUR, USR sau UDMR, să fie greșit. Și un ceas stricat arată ora exactă de două ori pe zi. La fel cum este imposibil ca tot ceea ce face să fie corect. Același lucru este valabil pentru un președinte, un premier sau un ministru: nimeni nu greșește permanent și nimeni nu guvernează impecabil.

Cu toate acestea, o mare parte a presei a abandonat nuanța și a ales radicalizarea. Presa nu mai relatează, ci militează. Nu mai analizează, ci etichetează. Am observat, în timp, cum publicații care erau cândva echilibrate au alunecat spre poziții radicale, uneori după schimbarea proprietarului, alteori fără nicio schimbare formală, dar cu o schimbare evidentă de linie editorială. Putem spune, fără să ne înșelăm, că presa a devenit, în marea ei majoritate, nu toată, extremistă. Uneori mai extremistă decât partidele. Omul nu mai judecă ce spune și ce face Xulescu, ci ce spune presa sa preferată despre Xulescu.

Da, coincidențele devin, la un moment dat, un model.

O presă care critică reflex tot ce face „tabăra adversă” și laudă necondiționat tot ce face „tabăra proprie” nu mai este presă. Este propagandă.

Consecința este o gândire publică intoxicată: fiecare consumă exclusiv sursele care îi confirmă convingerile, fără curiozitatea sau curajul de a înțelege ce spun ceilalți. Cei care ies din propria bulă sunt rapid sancționați, marginalizați sau reduși la tăcere prin ocară.

Așa se sufocă spațiul deliberativ. Nu prin lipsă de opinii, ci prin exces de certitudini strigate. Un strop de calm, un minim exercițiu de rațiune și acceptarea faptului că și cei cu care nu suntem de acord pot avea preocupări legitime nu ar slăbi societatea. Ar face-o, poate, din nou funcțională.

Daniel Funeriu cotidianul.ro