Copiii de la o grădiniță din Satu Mare au fost îmbrăcați în „Șoimii Patriei” la deschiderea noului an școlar, în scop educativ. Poliția a deschis dosar penal
Educatoarele de la grădinița Samus din Satu Mare i-au îmbrăcat pe copii în „Șoimii Patriei” în prima zi a anului școlar. Ele au spus ccă inițiativa a avut un scop pur educativ, dar poliția a deschis dosar penal.
În curtea grădiniței a răsunat celebra melodie „Șoimii Patriei”.
Ideea, spun educatoarele, nu a fost de a glorifica acea epocă. Ele au vrut ca cei mici să înțeleagă, printr-o experiență practică, un fragment din istoria României care nu trebuie uitată.
„Am vrut ca cei mici să înțeleagă cum arăta copilăria părinților și bunicilor lor în acea perioadă. Am vrut să înțeleagă ce însemna să fii „Șoim al Patriei”. Istoria, cu bune și rele, trebuie cunoscută”, a subliniat echipa de la grădinița Samus
Poliția a deschis dosar penal. ICCMER condamnă gestul educatoarelor
Poliția a deschis dosar penal, având în vedere că la deschidere au fost prezentate autobiografii ale lui Nicolae Ceaușescu.
De asemenea, Prefectura Satu Mare și Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare au declanșat verificări. Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a luat act de informațiile apărute în spațiul public cu privire la activitatea desfășurată recent într-o grădiniță din municipiu, având ca temă copilăria de altădată.
„Subliniem că, în învățământul preșcolar, este esențial ca activitățile să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor. Sunt strict interzise orice abordări cu conotație politică sau ideologică. Inspectoratul Școlar Județean analizează modul de desfășurare a acestei activități, în dialog cu unitatea de învățământ, pentru a se asigura că mesajele transmise sunt adecvate vârstei și respectă principiile curriculare”, a spus Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, într-un comunicat de presă.
Mai mult decât atât, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a condamnat „ferm gestul educatoarelor Grădiniței „Samus” din Satu Mare, care au transformat festivitatea de început de an școlar într-un spectacol de propagandă comunistă, plin de cântece și simboluri ale regimului ilegitim și criminal comunist”.
Oana Ivan r3media.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!