INCHIDE

Ilie Bolojan a analizat stadiul proiectelor PNRR cu prefecții din țară

Ilie Bolojan a analizat stadiul proiectelor PNRR cu prefecții din țară

Premierul interimar Ilie Bolojan a analizat duminică, într-o videoconferință cu prefecții, aproximativ 5.300 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), derulate de autoritățile locale. În cadrul discuțiilor a fost evaluat și stadiul reformelor necesare pentru îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate în domeniul afacerilor interne prin PNRR, potrivit unui comunicat transmis de Guvern.

La videoconferință au participat și vicepremierul Cătălin Predoiu, precum și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Potrivit comunicatului, premierul a cerut prefecților să accelereze monitorizarea și implementarea proiectelor finanțate din componenta de grant a PNRR, în special în domeniile dezvoltării, mediului și educației, astfel încât acestea să fie finalizate până la sfârșitul lunii august, pentru a evita pierderea fondurilor europene.

Totodată, Executivul a analizat posibilitatea transferării pe componenta de împrumut a proiectelor care nu pot fi finalizate la termen. Șeful Guvernului a solicitat organizarea unor întâlniri urgente între prefecți și autoritățile locale pentru centralizarea situației reale din teren.

În urma discuțiilor, s-a stabilit ca primăriile să transmită până marți, 26 mai, ora 15:00, informații complete privind gradul de execuție al proiectelor, data începerii lucrărilor, termenele estimate de finalizare, sumele decontate, graficele asumate de constructori și imagini din teren. Datele vor fi colectate prin intermediul unui formular standardizat.

Discuțiile tehnice vor continua miercuri și joi, înaintea unei noi runde de negocieri cu reprezentanții Comisia Europeană. Informațiile raportate de autoritățile locale vor putea fi ulterior verificate de oficialii europeni.

De asemenea, Guvernul a decis urgentarea verificării cererilor de plată pentru proiectele eligibile aflate într-un stadiu avansat de implementare, astfel încât decontările să fie realizate în timp util.

În cadrul videoconferinței a fost analizat și stadiul îndeplinirii jaloanelor și țintelor asumate prin PNRR, inclusiv măsurile legislative necesare pentru continuarea implementării acestuia. Este vorba despre nouă proiecte de lege, cu o valoare cumulată de aproximativ 7,5 miliarde de euro, care urmează să fie transmise Parlamentului până la sfârșitul săptămânii.

Guvernul precizează că dialogul cu prefecturile are loc în contextul negocierilor aflate încă în desfășurare cu Comisia Europeană privind unele componente ale PNRR, inclusiv ajustarea anumitor obiective la un nivel considerat realist de îndeplinire.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!