Impozitul pe locuințe crește din nou! Statul pregătește „e-Proprietatea”, iar taxele vor fi legate direct de prețurile din piață
După ce impozitele pe proprietate au crescut deja, de la 1 ianuarie, cu 70–80% de la începutul acestui an, Guvernul pregătește un nou șoc fiscal pentru milioane de proprietari. Este vorba despre implementarea sistemului e-Proprietatea, un registru național digital al tuturor imobilelor din România, care va schimba complet modul de calcul al impozitelor pe locuințe.
Măsura este legată direct de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin jalonul 237, Comisia Europeană cere explicit ca impozitarea proprietăților să se facă în funcție de valoarea de piață a imobilelor, nu pe baza unor grile forfetare, ca până acum. În lipsa implementării acestui sistem, România riscă să piardă bani europeni.
Ce este e-Proprietatea și de ce contează
e-Proprietatea va fi un registru centralizat, automatizat, care va conține date despre toate clădirile și terenurile din România. Evaluarea imobilelor se va face la nivel național, pe baza prețurilor din piață, iar impozitul va fi calculat automat, fără intervenția autorităților locale.
Deși oficialii guvernamentali au lăsat să se înțeleagă că sistemul ar putea deveni operațional abia de la 1 ianuarie 2027, surse apropiate negocierilor cu Comisia Europeană susțin că e-Proprietatea ar putea fi implementată chiar din 2026, ceea ce ar însemna o nouă rundă de scumpiri ale impozitelor, peste cele deja intrate în vigoare.
Un alt element esențial: din 2026 dispare complet reducerea de impozit pentru clădirile vechi. Până în 2025, proprietarii beneficiau de scăderi între 10% și 50% pentru imobilele mai vechi de 30, 50 sau 100 de ani. Noul sistem nu mai ține cont de vechimea clădirii, ci exclusiv de valoarea de piață.
Cât ar putea plăti românii
PNRR nu impune un procent fix de impozitare, ci doar raportarea la valoarea de piață. Decizia privind cota finală va fi una politică.
Un exemplu vehiculat de specialiști este o cotă de 0,15% din valoarea imobilului: un apartament de 2 camere, 52 mp, evaluat la 70.000 euro, ar avea un impozit anual de aproximativ 525 lei. În prezent, în 2026, un apartament similar, evaluat la 90.000 euro, este impozitat cu circa 457 lei.
Dacă valoarea de piață a locuinței crește, impozitul va crește automat. Valoarea de 80.000 euro, impozit 600 lei/an. La o valoare de 90.000 euro, impozitul va urca la 675 lei/an, la aceeași cotă de 0,15%.
În cazul în care, etapizat, cota ar ajunge la 0,30%, impozitul pentru un apartament de 70.000 euro ar urca la 1.050 lei pe an.
România, încă sub media UE – dar cu salarii mult mai mici
Chiar și cu aceste majorări, România ar rămâne sub nivelul de impozitare practicat în alte state europene.
Pentru același apartament de 70.000 euro, impozitul anual ar fi, în România (0,15%) de 108 euro, Germania - 160–180 euro, Polonia - 140–175 euro, Franța - 630–840 euro.
Diferența majoră rămâne însă nivelul veniturilor, mult mai scăzut în România.
Pachetul 2 de măsuri fiscale, adoptat la finalul lui 2025 și validat de Curtea Constituțională, aduce și alte majorări importante: creșterea cotei de impozit de la 0,3% la 0,9% pentru clădiri și vehicule considerate de mare valoare (așa-numita taxă pe lux), sau reducerea numărului de scutiri și excepții de la plata impozitelor locale.
Pentru milioane de români, e-Proprietatea înseamnă impozite mai mari, automate și dependente de evoluția pieței imobiliare. Chiar dacă oficial nu există încă un calendar clar, toate semnalele arată că sistemul este doar o chestiune de timp, iar factura finală va fi plătită de proprietari.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!