M-am uitat la filmul Recorder, ca să nu pierdeți voi două ore
M-am uitat la filmul Recorder, ca să nu pierdeți voi două ore

Un editorial despre ce spune documentarul, ce exagerează și ce rămâne în zona gri
Există filme care te termină emoțional, altele care te luminează, iar unele care te lasă într-o stare de confuzie calmă. Documentarul Recorder despre justiție reușește performanța de a le face pe toate trei. Îl pornești cu un ochi sceptic și, după două ore, ajungi să-ți pui întrebări la care nu aveai chef să reflectezi într-o seară obișnuită. Iar, dacă ești din sistemul de justiție sau măcar pe lângă el, începi să recunoști frânturi, exagerări, adevăruri spuse pe jumătate și frustrări spuse pe de-a-ntregul.
Recorder ne spune, în esență, că justiția română ar fi „capturată”. E o metaforă grea, cu binecunoscuta savoare a investigațiilor cu miză. Dar filmul stă mai bine la atmosferă decât la demonstrație. Te introduce într-o lume în care judecătorii se mută din complet în complet ca pionii, în care dosarele importante se pierd în labirintul administrativ și în care un procuror poate fi scos dintr-o anchetă nu printr-o decizie oficială, ci prin „dinamica instituțională”. Toate aceste situații există în realitate, dar filmul le comprimă într-o singură poveste, ceea ce le amplifică și, uneori, le încarcă peste măsură. Mărturiile atașate transmit mai degrabă ideea că justiția vrea să fie capturată, dar de alte tabere, nu de cele care acum sunt denunțate.
Personajul principal (sau măcar cel mai memorabil) este Claudiu Sandu, vicepreședinte al CSM, care apare în film cu un discurs atât de apocaliptic încât te întrebi dacă vorbește despre justiția română sau despre un stat falimentar dintr-un roman distopic. România, spune el, e mai aproape de un „paradis al infractorilor” decât de un stat de drept. Declarația are sonoritate și este, desigur, șocantă. Dar este, în mod evident, și o exagerare retorică. Un strigăt. Îl poți înțelege ca pe o reacție la probleme reale, cum ar fi prescripții, blocaje, lupte interne, dar nu poți să nu observi că Sandu, în setea de a trage semnalul de alarmă, dă din cuvinte mai tare decât din argumente.
Tot el vorbește despre „impunitate tranzacțională”, un concept la fel de spectaculos ca o narațiune de John le Carré, doar că fără spionii britanici. Sugestia e că politicul și partea de sus a sistemului judiciar ar avea un soi de înțelegere tacită: eu te las în pace, tu mă lași în pace. Elegant spus, desigur. Dar, în lipsa unor dovezi clare, asemenea formule riscă să-și piardă greutatea și să devină mai curând lozinci decât diagnoze.
Recorder mizează mult pe astfel de hiperbole. Magistrați anonimi vorbesc despre „sugestii de soluții”, despre „președinți care sunt mici dumnezei”, despre „atmosferă de presiune”. Nu spun că nu există astfel de situații în sistem. Există. O știe oricine a trecut măcar o dată printr-o sală de judecată sau printr-un birou de parchet. Dar filmul le prezintă cu o intensitate care creează impresia că ele sunt regula, nu excepția. Că fiecare instanță e un teatru de manevră și fiecare decizie administrativă e un act calculat în spatele ușilor închise. Iar aici filmul nuanțează prea puțin.
Partea cea mai solidă a documentarului este, de fapt, aceea bazată pe fapte verificabile. Dosare mari prescrise, structura specială de anchetare a magistraților rămasă cu personal insuficient, reorganizări controversate la Curtea de Apel București, cazuri disciplinare anulate de Înalta Curte. Aici Recorder se sprijină pe evenimente reale. Dar chiar și aceste realități sunt puse cap la cap într-un mod care favorizează concluzia dorită că justiția ar fi prizonieră într-o arhitectură creată de câțiva oameni-cheie. Faptul că această concluzie este posibilă nu înseamnă automat că este și completă.
Cea mai mare problemă a filmului este că nu oferă spațiu celorlalte părți implicate. Nu auzi punctul de vedere al Inspecției Judiciare. Nici al conducerilor instanțelor criticate. Nici al membrilor CSM care nu împărtășesc perspectiva interlocutorilor. Asta nu transformă filmul într-un produs total incorect, dar îl transformă într-un produs unilateral. Așa cum este până la urmă orice investigație – dar unilateralitatea nu trebuie confundată cu verdictul absolut, cu adevărul incontestabil.
Recorder face un documentar eficient emoțional, cu ritm, cu tensiune, cu un fir narativ compact. Îți transmite că, undeva, ceva nu funcționează așa cum ar trebui în justiție. Și asta este, într-adevăr, o temă legitimă. Dar pe parcurs mai amestecă percepții, temeri, frustrări și opinii personale cu fapte juridice, ceea ce face ca unele pasaje să sune mai mult ca un jurnal intim colectiv al unei părți a sistemului decât ca o radiografie rece.
Întâmplător sau nu, firul narativ se sprijină pe relatările unor personaje care nu au demonstrat nimic profesional, dincolo de activistul politic din ultimii 10 ani. Este greu să reziști concluziei că ești în fața unui produs plasat strategic într-un moment în care CCR decide pe legea pensiilor magistraților, iar noua putere politică se pregătește să-și înșurubeze propriii oameni în funcțiile de vârf din parchete. Nostalgia plicurilor galbene și a optimizărilor judiciare bântuie încă o parte a magistraturii, acea parte care ar reveni chiar azi la o republică a procurorilor, în care judecătorii trebuie să ignore neregulile din rechizitorii și să condamne din principiu.
Merită văzut filmul Recorder? Da. Dar nu pentru că ar conține Adevărul™. Ci pentru că arată cum se vede justiția prin ochii unor oameni. Pentru că pune pe masă întrebări. Și pentru că, exagerate sau nu, temerile celor intervievați se cuvin luate în serios, nu ca verdicte, ci ca semnale. Dacă justiția este capturată sau doar șubrezită, dacă sistemul e dominat de rețele sau doar de propriile sale neajunsuri, filmul nu poate să ne spună, deși
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
De ce, în Elveția, băncile au dobândă zero? Care este explicația?
Dorin Cioabă vrea audiență la Donald Trump! Regele romilor cere loc în Consiliul pentru Pace
Jaful secolului în Olanda! Hoții au furat colecția unică de argint și borcanele de muștar de patrimoniu
Impozitele pe proprietate se schimbă radical. Ilie Bolojan explică modelul european care vine în România
Alibec se împiedică de minge”Atacantul de la FCSB și-a semnat sentința după prestația de la Zagreb + Alți 3 jucători luați la țintă
Prima autostradă care trece Carpații ar putea fi gata mai devreme
Cornel Nistorescu:Trump, la Davos și prin România
Davos: Trump testează limitele, Europa își testează slăbiciune
Trimisul special al lui Putin a negociat în secret în pavilionul SUA de la Davos noi tratative „foarte pozitive” pentru pacea din Ucraina.
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, spune că România trebuie să aibă populația pregătită pentru „susținerea unui efort de război”
Norvegienii sunt informați prin scrisori că își pot pierde casele și mașinile în cazul în care începe războiul
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obține 40,9% din voturi
De ce, în Elveția, băncile au dobândă zero? Care este explicația?
Dorin Cioabă vrea audiență la Donald Trump! Regele romilor cere loc în Consiliul pentru Pace
Mitică Dragomir nu l-a menajat nici pe Gigi Becali: „Haos! Zero! Fiecare face ce vrea la FCSB! Fără el nu intră în play-off”.
CURS BNR: Euro crește timid.
Jaful secolului în Olanda! Hoții au furat colecția unică de argint și borcanele de muștar de patrimoniu
Impozitele pe proprietate se schimbă radical. Ilie Bolojan explică modelul european care vine în România
Top destinații mondiale pentru o vacanță de iarnă de neuitat
Alibec se împiedică de minge”Atacantul de la FCSB și-a semnat sentința după prestația de la Zagreb + Alți 3 jucători luați la țintă
Bombă din dosarul lui Dumitru Buzatu. Decizie de ultimă oră
Iașul, noul pol al locurilor de muncă din România
Iașul se oprește pentru Unire: transportul public, deviat timp de 8 ore
Prima autostradă care trece Carpații ar putea fi gata mai devreme
Paradă de roboți pe străzile din Davos la Forumul Economic Mondial 2026
Cuza, în pat cu amanta în noaptea când a pierdut tronul
Cine sunt urmașii lui Alexandru Ioan Cuza, de fapt? De ce au murit de tineri băieții domnitorului?
Cine a fost amanta lui Alexandru Ioan Cuza? I-a făcut doi copii, l-a părăsit când domnitorul s-a îmbolnăvit
România, luptă pierdută cu Ungaria! Cum arată clasamentul coeficienților UEFA după Dinamo Zagreb - FCSB 4-1
Drumul Expres Suceava–Siret prinde viteză: ultimul lot a intrat în licitație!
Curs BNR: Euro scade
Ziua Unirii: spectacol, manifestări oficiale, restricții de circulație. Vine și Nicușor Dan. Tot ce trebuie să știți despre sărbătoarea din Piața Unirii
Profesorii de 65 de ani, împinși afară din școli: noua regulă care zguduie educația
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Buldozerele au spart gheața! Spitalul Regional Iași a ieșit din hârtii și a intrat în șantier
Iașul pe jos. Trei trasee de weekend, de la ieftin la premium. Cât te costă o zi de plimbare prin oraș
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Risc de fiasco total pe ultimul tronson din Autostrada Unirii!
Iașul, poarta secretă spre Europa: 132.000 de basarabeni trecuți în buletinele județului!
Clasamentul celor mai sigure companii aeriene din lume în 2026 / Ce factori au luat în considerare realizatorii topului
Iașul respiră otravă! Aer „Rău” și „Foarte Rău” în aproape tot județul
Cât costă o ieșire în oraș, la Iași, în 2026
Bolojan, la Iași, între huiduieli și promisiuni: buget rapid, reformă dură și autostrăzi cu termen-limită 2030
Iașul apelează la arhiecți de talie mondială pentru reamenajarea Piațetei Palatului!
Măcel în Universități. Bolojan preia Educația și pregătește lovitura care va goli amfiteatrele
INS avertizează: Românii au venituri tot mai mici de la un trimestru la altul, iar cheltuielile mănâncă peste 85% din bani
Primele insule ecologice digitalizate au fost puse în funcțiune
Țigările sar pragul de 30 de lei. Un nou val de scumpiri lovește fumătorii din România
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Profesorii de 65 de ani, împinși afară din școli: noua regulă care zguduie educația
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Nu Venezuela, ci democrația a fost călcată în picioare!
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Un secol cu politicieni pigmei
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Interviu
Roluri în trei filme pentru actorul ieşean Ionuţ Cornilă
„Trebuie să producem peste 7 tone de grâu pe hectar doar pentru a acoperi cheltuielile de înființare a culturii”
Ce whisky se bea la Camera Deputaților
„Ia unește lumi. Și o face fără grabă, fără zgomot, cu rost”
„Medicina în dar și credința în vindecare”
„Fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, iar lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis”
Politica
Politica externă a României, între două erori
CTP, despre Nicușor Dan: Președintele Aghiasmă. A produs un risc de securitate
Nicușor Dan, imparțial ca tot românul. Ne permitem doar trei ani în consiliul lui Trump
Reacția MAE în scandalul excluderii României de pe lista statelor pentru care Ucraina acceptă dubla cetățenie
Donald Trump la Davos: Energia verde e o escrocherie și eolienele sunt vândute proștilor. Benzina în SUA se vinde cu 2 lei/litru
Fonduri europene și schimbări care pot influența bugetul României în 2026
Ultima Ora
De ce, în Elveția, băncile au dobândă zero? Care este explicația?
Dorin Cioabă vrea audiență la Donald Trump! Regele romilor cere loc în Consiliul pentru Pace
Mitică Dragomir nu l-a menajat nici pe Gigi Becali: „Haos! Zero! Fiecare face ce vrea la FCSB! Fără el nu intră în play-off”.
CURS BNR: Euro crește timid.
Jaful secolului în Olanda! Hoții au furat colecția unică de argint și borcanele de muștar de patrimoniu