Operațiune de amploare a EPPO în România - Lider al mafiei italiene, acuzat de o fraudă de 100 de milioane de euro, prins la Otopeni
Un presupus lider al unei fraude de 100 de milioane de euro în domeniul subvențiilor a fost arestat săptămâna trecută, în urma unei anchete a Parchetului European (EPPO) din București privind o organizație criminală despre care se crede că are legături cu mafia.
Potrivit anchetei, suspectul, un cetățean italian, conducea un grup infracțional dedicat fraudării sistematice a fondurilor UE, se arată într-un comunicat al EPPO. Acesta a fost reținut marți, 4 februarie 2025, pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" București, în timp ce încerca să fugă din România, și plasat în arest preventiv de Tribunalul București, la cererea EPPO. Alți doi presupuși membri ai organizației criminale au fost plasați sub control judiciar.
Potrivit anchetei, membrii grupului infracțional au folosit două societăți italiene pentru a participa la licitații în vederea obținerii de fonduri UE, organizate de autoritățile publice din România, în domeniul construcției și reabilitării sistemului de distribuție a apei potabile și a sistemului de canalizare, în calitate de asociați ai societăților românești sau de terți susținători.
Una dintre societățile anchetate primise anterior din partea autorităților italiene o interdicție antimafia, care o exclude de la obținerea de contribuții publice, conform Codului antimafia italian.
Prin intermediul societăților italiene, suspecții au participat la 18 cereri de oferte, în valoare de 240 de milioane EUR în fonduri UE, finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Au reușit să câștige opt licitații, în calitate de asociați sau susținători ai unor societăți românești, în valoare de peste 100 de milioane de euro.
Pentru a-și dovedi capacitatea financiară și experiența în proiecte similare, aceștia ar fi furnizat documente false, inclusiv bilanțuri care atestau că societățile italiene aveau o cifră de afaceri anuală medie de peste 50 de milioane de euro. În realitate, cifra de afaceri era de 30 de ori mai mică. De asemenea, au prezentat contracte pentru executarea de lucrări în Irak care, pe baza probelor, nu corespundeau adevărului.
În plus, potrivit anchetei, cele două societăți nu au livrat nicio lucrare sau serviciu. Contractele au fost executate de societățile românești la care erau asociate, fără nicio contribuție din partea firmelor italiene.
Cazul a fost semnalat EPPO de către autoritățile naționale, în urma suspiciunilor de posibile nereguli grave și fraude. Investigația a beneficiat de sprijinul Poliției Române - Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Politiei Române și al Structurii de Sprijin a EPPO în România. Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a efectuat, de asemenea, o investigație complementară, în cooperare cu EPPO.
Toate persoanele sunt prezumate nevinovate până la proba contrarie în fața instanțelor competente din România.
EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Acesta este responsabil pentru investigarea, urmărirea penală și judecarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Șefa FMI i-a cerut lui Zelenski să anuleze subvențiile la electricitate și căldură - Iar ucrainenilor să URLE dimineața când se scoală în frig
Fapta bună nu rămâne nepedepsită: Ucraina exclude România de pe lista statelor acceptate pentru dublă cetăţenie și dă o nouă palmă comunităților istorice din Cernăuți, Odesa și Maramureș, dar și Bucureștiului
Ce nu se vede în justiție și cum afectează lupta anticorupție
Peste 32.000 de locuri de muncă sunt raportate vacante de angajatorii din România
Curs BNR: Euro continuă să crească. Aurul, un nou record
Trump le-a dat liderilor UE două variante privind Groenlanda. A spus ce va face dacă îi va fi cedat teritoriul
Risc major pentru români: Amenzile neachitate pot atrage sancțiuni penale
VIDEO Grecia, sub cod roșu. Furtună la Atena, ninsori la Salonic
Cât valorează, de fapt, Groenlanda? La ce preț ar vrea să cumpere insula Trump?
Taxa de permis auto. Iată tot ce trebuie să știi despre ea