Șase firme de ride-sharing ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 27,8 milioane de lei

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 18-06-2025 11:43

Inspectorii antifraudă au identificat şase societăţi în domeniul transportului alternativ de persoane (ride-sharing), care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 27,8 milioane de lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii şi contribuţiile sociale aferente, TVA, impozit pe profit şi alte impozite, conform unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a transmis, miercuri, Agerpres.

 

Din cele şase societăţi de ride-sharing, trei sunt din Bucureşti, două din Timişoara şi una din Galaţi.

Direcţia generală antifraudă fiscală (DGAF) a continuat acţiunile de control asupra contribuabililor care desfăşoară activităţi în domeniul transportului alternativ de persoane (ride-sharing), având ca obiectiv prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în sectorul serviciilor prestate direct către populaţie.

Pentru recuperarea prejudiciilor vor fi sesizate organele de urmărire penală competente.

ANAF a menţionat, ca exemplu, neregulile descoperite la firmele din Timişoara, care erau administrate formal de aceeaşi persoană, nu au declarat veniturile, nu s-au înregistrat ca plătitoare de TVA, nu au depus deconturi TVA şi au raportat cifră zero la impozitul pe profit. Totodată, societăţile au utilizat forţa de muncă fără documente legale de angajare, circa 1.323 de persoane fizice fiind implicate în desfăşurarea activităţii.


Un alt caz relevant este cel al unei societăţi Bucureşti, care nu deţine aparate de marcat electronice fiscale pentru 54 dintre cele 60 de autovehicule exploatate în baza unor contracte de închiriere sau de comodat, încheiate cu proprietarii de drept. Sumele încasate cu numerar fără emiterea bonurilor fiscale au fost confiscate.

Pentru a îmbunătăţi verificarea firmelor care oferă servicii de transport alternativ prin platforme digitale, ANAF reaminteşte faptul că a fost introdus formularul 397. Acesta le permite inspectorilor ANAF să acceseze rapid datele fiscale ale acestor firme, astfel încât să poată identifica din timp eventuale nereguli. Dacă sunt descoperite riscuri de neplată a taxelor, vor fi făcute controale rapide pentru verificarea situaţiei şi stabilirea eventualelor obligaţii fiscale suplimentare, în vederea recuperării acestora într-un termen cât mai scurt. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Licit. com. Filipesti, spatiu comercial 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 12391 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214.562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 12.391 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/27, in intravilanul comunei Letcani, sat Letcani, F.N, CF nr. 65331, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 61/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200 Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 18.08.2025, ora 15.30. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str.Elena-Doamna nr.1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 10.000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214,562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 10.000 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/99, in intravilanul comunei Letcani, satului Letcani, F.N, CF nr. 65737, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 62/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 19.08.2025, ora 15.30. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 20.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str. Elena-Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Raucesti, teren 17000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, telefon 0233/788.003, fax 0233/788.239, e-mail: primariaraucesti@yahoo.com, cod fiscal 2614236. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 17.000 mp, categoria de folosinta pasune in zona Sarbi-Ungheni, situat in extravilanul comunei Raucesti, satul Ungheni, inscris in CF 53240, nr. cadastral 53240, teren apartinand domeniului public al Comunei Raucesti, conform H.C.L. Raucesti nr. 54/26.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Comunei Raucesti, Compartimentul Juridic, in baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comunei Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria Comunei Raucesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 25.07.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 25.07.2025, ora 12.00, la sediul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, Sala de sedinta. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Actiunea in justitie se poate introduce la Judecatoria Targu Neamt, Bld. Mihai Eminescu, bl. M11, Sc. C, parter, judetul Neamt, telefon 0233/790.844, fax 0233/790.696, e-mail: jud-targuneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 02.07.2025.
VIDEO 'Marea Unire' a infrastructurii: Drumul Expres care leagă Moldova, Muntenia și Dobrogea e aproape gata
19/07/2025 20:04

 Au apărut imagini spectaculoase de pe santierul unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din zona de est a Romaniei: Drumul Expres DEx6 Brăila–Galati. Segmen ...

Un nou gigant IT anunță concedieri în România, după ce Amazon a anunțat recent plecarea a sute de angajați
19/07/2025 18:44

  După ce Amazon a anuntat recent concedierea a sute de angajati din Romania, un nou val de disponibilizări loveste sectorul IT. De această dată este vorba despre Microsoft, care pregă ...

ANM a emis cod galben de caniculă
19/07/2025 11:47

 A fost emis un cod galben de caniculă valabil in următoarele ore. Conform meteorologilor ANM, avertizarea este valabilă de duminică la pranz si pană luni dimineată. Sunt asteptate temperaturi record ...

Suspiciuni de fraudă în acordarea pensiilor de handicap. De aceste drepturi beneficiază aproape 1 milion de români. Anunțul ministrului Muncii
19/07/2025 10:55

 Ministerul Muncii a inceput o amplă verificare a criteriilor după care sunt acordate pensiile de handicap, pe fondul unor suspiciuni tot mai mari de abuzuri si cheltuieli ridicate din bugetul de stat. C ...

Se impune o nouă taxă odată cu obținerea vizei pentru SUA
18/07/2025 21:10

 Toti cei care urmează să primească o viză pentru SUA vor fi obligati să achite cateva sute de dolari pentru o nouă taxă. Cu toate acestea, banii vor putea fi rambursati. Care sunt conditiile.  ...

Guvernul Bolojan reorientează finanțările: proiectele europene, prioritate absolută; Angel Saligny, revizuit
18/07/2025 19:00

Premierul Ilie Bolojan a anuntat vineri o schimbare de strategie in alocarea fondurilor publice pentru investitii, cu accent pe finalizarea proiectelor europene si reevaluarea programului Angel Saligny. Decizia ...

Gigantul american Microsoft face concedieri colective în România. Câți angajați își pierd locul de muncă
18/07/2025 15:33

 Microsoft Romania a anuntat o rundă de concedieri colective, care vizează circa 150–200 de angajati. Sunt vizati ingineri software, project manageri si alti specialisti cu roluri tehnice din cadru ...

România conduce detașat topul țărilor din UE ai căror cetățeni și-au părăsit țara. Este urmată la mare distanță de Polonia și Italia
18/07/2025 11:56

 Romania conduce detasat topul tărilor UE ai căror cetăteni trăiesc in altă tară. Romanii reprezintă cel mai mare număr de cetăteni dintr-o tară a Uniunii Europene care trăiesc in alte state com ...

Polonia şi-a rechemat definitiv ambasadorul la Budapesta / De ce s-au tensionat relațiile diplomatice dintre cele două țări
18/07/2025 11:30

„Polonia si-a rechemat definitiv ambasadorul in Ungaria, retrogradand astfel oficial nivelul relatiilor diplomatice bilaterale”, a anuntat secretarul de stat pentru afaceri externe, Levente Magyar, ...

Caniculă în Grecia: Săptămâna viitoare sunt așteptate temperaturi de peste 42°C
18/07/2025 11:25

Temperaturile foarte ridicate inregistrate in ultimele zile in Grecia vor fi urmate la inceputul săptămanii viitoare de un val si mai mare de căldură, cel mai puternic de pană acum in acest an. Încep ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei