Serghei Șoigu, trimis în Coreea de Nord într-o „misiune specială”, de către Vladimir Putin
Dimensiune font:
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, a ajuns la Phenian pe 17 iunie, într-o „misiune specială” din partea președintelui Vladimir Putin, a relatat agenția rusă de presă TASS, controlată de stat, potrivit Kyiv Independent.
Potrivit TASS, Șoigu urmează să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong Un în timpul vizitei. Scopul oficial al vizitei nu a fost dezvăluit, însă aceasta are loc în contextul intensificării cooperării militare dintre cele două țări.
Coreea de Nord a devenit unul dintre cei mai apropiați parteneri militari ai Rusiei în timpul invaziei la scară largă a Ucrainei. Din toamna lui 2023, Phenianul a furnizat Moscovei milioane de obuze de artilerie, cel puțin 100 de rachete balistice și, potrivit unor informații, a trimis peste 11.000 de soldați pentru a sprijini operațiunile rusești în regiunile de frontieră ale Ucrainei.
Conform unui raport al serviciilor britanice de informații militare din 15 iunie, peste 6.000 de soldați nord-coreeni au fost uciși sau răniți în timpul operațiunilor din regiunea Kursk, în Rusia. Oficialii britanici spun că aceste pierderi reprezintă mai mult de jumătate din contingentul nord-coreean desfășurat în zonă în toamna lui 2024, explicând rata mare a victimelor prin atacuri terestre extrem de costisitoare. Statul Major al Coreei de Sud a raportat, la începutul anului, că Phenianul a trimis încă 3.000 de soldați în Rusia în lunile ianuarie și februarie pentru a înlocui pierderile.
Rusia și Coreea de Nord au semnat un pact de apărare reciprocă
În iunie 2024, Rusia și Coreea de Nord au semnat un pact de apărare reciprocă, prin care fiecare țară se angajează să acorde sprijin militar celeilalte în caz de atac extern. Deși Coreea de Nord a recunoscut public abia în aprilie 2025 implicarea sa în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, rapoarte din surse deschise și evaluările serviciilor de informații arată că aceasta colaborează cu Moscova cel puțin din toamna lui 2024.
Echipa Multilaterală de Monitorizare a Sancțiunilor (MSMT), un organism afiliat ONU, a raportat în mai că Rusia și Coreea de Nord au desfășurat „cooperare militară ilegală”, încălcând mai multe rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU. Aceasta a inclus transferuri de arme, desfășurarea de trupe de luptă, exporturi de petrol către Coreea de Nord peste limitele impuse de ONU și antrenamente militare comune. Potrivit constatărilor MSMT, nave sub pavilion rusesc au transportat în 2024 până la 9 milioane de obuze și muniție pentru lansatoare multiple de rachete din Coreea de Nord spre sud-vestul Rusiei. Aceste arme au fost ulterior folosite în atacuri asupra infrastructurii și a civililor din orașe precum Kiev și Zaporojie.
De asemenea, Rusia ar fi furnizat Coreei de Nord tehnologii militare avansate, inclusiv sisteme de ghidare pentru rachete balistice, platforme de război electronic și sisteme de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune. Un stat participant la MSMT a confirmat transferul către Phenian a cel puțin unui vehicul din clasa Pantsir.
Kim Jong Un a descris implicarea țării sale în războiul Rusiei împotriva Ucrainei ca pe o „misiune sacră” într-un discurs public susținut în luna mai. Vizita lui Șoigu în Coreea de Nord are loc în contextul intensificării atacurilor aeriene rusești asupra Ucrainei, inclusiv cu utilizarea de rachete balistice fabricate în Coreea de Nord, ce conțin componente furnizate de terți.
Doinita Maniuc dcnews.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Adauga comentariul tau