Sondaj în Republica Moldova. Mai mult de jumătate dintre cetățeni susțin aderarea țării la Uniunea Europeană, dar cu NATO nu prea vor
Mai mult de jumătate dintre cetățeni susțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Sunt datele celui mai recent sondaj de opinie realizat de CBS Research la comanda Comunității „WatchDog”. În același timp, experții asociației constată un impact în creștere al campaniilor masive de dezinformare și influențare a opiniei publice asupra evoluției preferențelor geopolitice ale populației.
„Aceste campanii de dezinformare pot avea un impact foarte puternic și asupra rezultatelor scrutinelor din toamna acestui an și în special a referendumului constituțional. Scade numărul acelor respondenți care între Uniunea Europeană și Uniunea Euroasiatică le-ar alege pe ambele”, a precizat Valeriu Pașa, președintele Comunității WatchDog.
Întrebați dacă ar vota pentru aderarea la Uniunea Europeană sau la Uniunea Euroasiatică, 52,6% dintre respondenți au ales Uniunea Europeană, iar 28,1% au spus că preferă Uniunea Euroasiatică. 11,5 la sută sunt indeciși, iar 6,6% au spus că nu ar participa la un referendum. În sondajul din aprilie curent, aproape 54% au optat pentru blocul comunitar și doar 25% - direcția euroasiatică. A scăzut considerabil și numărul susținătorilor aderării Republicii Moldova la NATO – de la 34% în aprilie la 29,5% în august.
Potrivit sondajului, 41% dintre cei chestionați consideră că Republica Moldova se îndreaptă în direcție corectă, față de 41,1% în aprilie. Pe de altă parte a crescut puțin numărul celor care consideră că Republica Moldova se îndreaptă în direcție greșită – 46%, față de 45% în aprilie. Sondajul a fost realizat în perioada 20-23 august, pe un eșantion de 1011 persoane cu vârsta de 18 ani şi mai mult, cu o eroare maximală de +-2,6%. Sondajul a fost organizat în cadrul proiectului „Menținerea rezistenței instituțiilor democratice din Republica Moldova”, implementat de Comunitatea WatchDog cu sprijinul Open Society Foundation.
Subiecte asemanatoare
Guvernul a concediat 46.000 de oameni, dar nu știe ce a rezolvat cu asta!
USV Iași invită comunitatea la Zilele Recoltei, pe 3 și 4 octombrie
România cere Tezaurul de la Moscova!
Guvernul Mureșan a picat! Criza politică se adâncește
Călin Georgescu, în cătușe! Curtea de Apel a decis: 30 de zile de arest preventiv
USV Iași organizează Zilele Recoltei, pe 3 și 4 octombrie 2026
România își ridică scutul antidrone: Gepard, MEROPS, SKYNEX, SKYRANGER și o nouă arhitectură de apărare
Ratele la credite au luat-o în sus
După 19 ani, România reglementează medicina alternativă! Ministerul Sănătății, obligat de Înalta Curte
Guvernul Mureșan intră în linie dreaptă. Votul decisiv, miercuri
Se amână din nou schimbarea rovinietei? Taxarea drumurilor ar putea fi împinsă până în aprilie 2027
Antibiotice, câștigătoarea premiului „Best Annual Report” la Gala by ARIR 2026
Moldova face un nou pas spre Uniunea Europeană. Bruxelles-ul pregătește deschiderea a două noi clustere de negociere
Undă verde pentru noul Spital Județean din Piatra-Neamț!
Românii au trecut de 10.000 de lei pe gospodărie, dar banii dispar rapid. Unde se duc veniturile
Rețeta zilei -- Gutui coapte cu nucă și scorțișoară
A început împodobirea baldachinului. Flori de toamnă şi crenguţe gorun şi de brad pentru sărbătoarea Sfintei
Lideri locali și globali din tehnologie și educație se reunesc la Iași
Moldova, luată la puticat. CNAIR vrea să afle de unde vin și unde merg șoferii
Finanțarea SAFE a autostrăzii Iași - Ungheni, în pericol
Cheltuielile lunare schimbă echilibrul bugetului în multe familii
Prețuri la electricitate sub presiune și un semnal de alarmă pentru anii următori
Iașul ascultă muzica scrisă de femei. În premieră, concertul „Ingenium”
Ministrul Culturii vine la Iași pentru Polipticul lui Giotto
Iașul își face laborator de inteligență artificială pentru oraș
Alocații pentru copii octombrie 2026 și date importante pe care nu trebuie să le ratezi
Pensii militare și o propunere care ar putea schimba regulile pentru mamele din sistem
Adolescenți în criză la Iași. Semnalele care pot preceda o sinucidere
Iașul are sute de farmacii, dar tot mai puțini farmaciști
Pe cine a amendat, de fapt, Rutiera de la Iași?
Iașul are mii de joburi în construcții. Agricultura aproape dispare din recrutări
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
Ce se întâmplă cu pielea după o vară întreagă de soare
Probleme uriașe pe autostrada către Pașcani. A7, păsuită încă un an!
Iașul dă lovitura: a patra victorie la rând! USV-CSM 2-0 cu Gheorgheni
Nu orice gând merită să devină destin. Cum ne păstrăm mintea curată
Iașul a câștigat un parc de joacă prin votul comunității
Liga a V-a Iași: lupta pentru primele locuri se încinge
Guvernul Mureșan, fără voturi. De joi începe adevărata criză
Un nou scandal în educație: câteva mii de norme ocupate de profesori fără studiile cerute!
Economist cu 4.000 de lei, șofer cu 5.400. La Iași, meseria bate diploma la salariul de angajare
Cosmin Chivu: „Adevărata libertate nu înseamnă să faci tot ce vrei”
Tensiuni la Chișinău: Opoziția a inițiat procedura de suspendare a Maiei Sandu
România, țara în care inima cedează prea des. Bolile cardiovasculare fac ravagii
Călin Georgescu, în cătușe! Curtea de Apel a decis: 30 de zile de arest preventiv
România își ridică scutul antidrone: Gepard, MEROPS, SKYNEX, SKYRANGER și o nouă arhitectură de apărare
Rețeta zilei: pui gratinat cu roșii și mozzarella, gata în 35 de minute
România cere Tezaurul de la Moscova!
Dacă Mureșan trece, Bolojan avansează!
Dacă Mureșan pică, PNL merge la CCR: liberalii cer declanșarea anticipatelor
Iașul își face propriul Disneyland acvatic: tobogane, zonă tropicală și piscine pentru toate vârstele
Iașul riscă să rămână fără autorizații de construire! 1 ianuarie 2027, data care poate bloca orașul
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
Schimbări majore în trafic: stațiile de tramvai de la Gară și Piața Nicolina vor fi mutate
Răsturnare de situație în licitația pentru A8 Târgu Frumos - Lețcani
Ce se întâmplă cu pielea după o vară întreagă de soare
Probleme uriașe pe autostrada către Pașcani. A7, păsuită încă un an!
Iașul dă lovitura: a patra victorie la rând! USV-CSM 2-0 cu Gheorgheni
Nu orice gând merită să devină destin. Cum ne păstrăm mintea curată
Interviu
Roluri în trei filme pentru actorul ieşean Ionuţ Cornilă
„Trebuie să producem peste 7 tone de grâu pe hectar doar pentru a acoperi cheltuielile de înființare a culturii”
Ce whisky se bea la Camera Deputaților
„Ia unește lumi. Și o face fără grabă, fără zgomot, cu rost”
„Medicina în dar și credința în vindecare”
„Fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, iar lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis”
Politica
Noul premier, întâmpinat cu un zid politic! PSD nu dă voturi în alb, AUR și SOS resping Cabinetul
Luca Niculescu, desemnat premier. A patra încercare pentru deblocarea crizei politice
Consultări la Cotroceni. Grindeanu cere mandatul de premier
Nicușor Dan respinge anticipatele: „Nu ne jucăm cu soarta țării”
Guvernul Mureșan a picat! Criza politică se adâncește
Premierul desemnat sare la gâtul social-democraților: „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării”
Ultima Ora