Veşti bune pentru cei care aşteaptă restituirea taxei auto
Restituirea taxei auto poate avea loc cu o lună mai devreme. Ministrul finanţelor a declarat că intenţionează să rezolve această problemă la sfârşitul lunii mai 2019, cel târziu.
"Eu am să sprijin datul peste cap de mai multe ori, dacă este cazul, până la final de mai să se plătească sumele aferente acestei taxe. Adică suntem acum în aprilie, cât mai este până la final, iar până la final de mai trebuie să găsească orice fel de soluţie", a spus Eugen Teodorovici, potrivit auto-bild.ro.
Toţi cetăţenii care au transmis o solicitare scrisă până pe 31 august 2018 vor primi înapoi banii. De asemenea, de menţionat este faptul că vor primi banii înapoi chiar dacă au datorii la stat.
Taxa pentru timbrul de mediu va fi restituită prin cont bancar iar cei nemulţumiţi pot face contestaţie, în termen de 45 de zile de la decizia ANAF. spynews.ro
Subiecte asemanatoare
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
COMUNICAT DE PRESĂ – 20 aprilie 2026 Noul reper absolut în lumea off-road premium - Defender OCTA - doar la Casa Auto Iași
Noul model care a stârnit interesul șoferilor și i-a făcut să vină în showroom
Martori aprinși în bord la Logan – Ce semnifică și cum trebuie să acționezi când apar?
La ce turație trebuie să mergi ca să consumi mai puțin carburant. Economiile pot fi surprinzătoare
Ce presupune procedura de recensământ auto online? Iată care sunt pașii pentru înregistrarea digitală a vehiculelor!
Reguli stricte pentru transportul bateriilor externe în avion. Ce trebuie să știe toți pasagerii
Primele misiuni de realimentare aeriană, efectuate de avioanele Forţelor Aeriene Americane
Covorașe, tăvițe și accesorii auto de primăvară – recomandările PTC - AUTO