Două filme românești, nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film
Filmul „Anul Nou care n-a fost” a fost nominalizat la prestigioasele Premii ale Academiei Europene de Film la categoria European Discovery 2024 – Prix FIPRESCI, care celebrează inovația și noile voci din cinematografia europeană.
Lansat cu mare succes în România, filmul a cucerit publicul și criticii, urcând rapid pe primele poziții la box office.
Regizorul Bogdan Mureșanu și-a exprimat recunoștința pentru această nominalizare, subliniind că recunoașterea internațională stimulează explorarea creativă în cinematografia românească.
”Pentru mine este o realizare la care nu aș fi sperat vreodată, iar pentru cinematografia românească cred că este o veste bună, în sensul în care orice prezență la acest nivel ne poate încuraja să continuăm explorarea unor noi teritorii. În cazul de față, „Anul Nou care n-a fost” este un film special, o „întâlnire” între gusturile publicului și cele ale unor critici de specialitate. Cred că este bine pentru ambele părți că există astfel de filme și că ajung să fie propuse pentru niște distincții atât de importante precum Descoperirea Europeană a anului 2024.”, spune regizorul Bogdan Mureșanu.
”Trei kilometri până la capătul lumii”, pe lista scurtă pentru European University Film Award
Alături de această nominalizare, filmul ”Trei kilometri până la capătul lumii” se află pe lista scurtă pentru European University Film Award, o categorie dedicată producțiilor de impact în rândul tineretului european.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
„Dincolo de Europa”, o tentație pentru pasionații de călătorii
Unde îți înscrii copilul la lecții de germană (A1 sau A2) în Suceava?
România participă la Târgul internațional de carte pentru copii de la Bologna
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de Iași” De Andreea POPA vineri, 27 martie 2026, 03:32 4 MIN Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de I
VIDEO Angela Similea rupe tăcerea după scandalul cu Distrigaz: 'Mă regăsesc într-o postură inedită'. Mesaj amplu după campania care a stârnit reacții în lanț
Chuck Norris a murit: Celebrul actor fusese internat de urgență în spital
O româncă, premiată cu Oscar. Cine este Natalie Musteață
Oscar 2026. Lista completă a câștigătorilor. Unul dintre filme a făcut istorie
Opera Națională Română din Iași pune astăzi în vânzare biletele de intrare la spectacolele lunii viitoare
Când ar putea să ajungă Palatul Culturii în curtea Primăriei Iași și cât ne va costa? Ministerul Culturii confirmă cererea și vrea garanții. Transferul se va face „etapizat”