O Scrisoare pastorală excepțională, a Papei Francisc
Unul dintre cele mai importante evenimente culturale din istoria Bisericii moderne a trecut aproape neobservat. Cultura a trecut la subsolul priorităților noastre. În Occident prevalează interesul pentru sport și subcultură, în timp ce zona musulman-ortodoxistă reactivează fantomele unei religiozități primitiv-belicoase.
Papa Francisc a publicat, pe 17 iulie 2014, o Scrisoare extraordinară despre „rolul literaturii” în formarea spirituală a preoților și, implicit, a credincioșilor creștini. De peste treizeci de ani atrag atenția asupra unei duble schizofrenii care domnește în societățile moderne, cu precădere în spațiul românesc: lipsa unei culturi teologice în rândul oamenilor de cultură și, invers, a unei culturi laice în rândul preoților. Prin vocea sa autoritară, Papa Francisc poate contribui decisiv la vindecarea acestei schizofrenii intelectuale.
Cu simplitatea, inteligența și sinceritatea bine-cunoscute, Papa Francisc scrie: „Adesea, în plictiseala vacanțelor, în căldura și solitudinea unor cartiere pustii, a găsi o carte bună de citit devine o oază care ne îndepărtează de alte lucruri, care ne-ar putea face rău.
Sunt, de asemenea, momente de oboseală, de mânie, decepție sau eșec. Când nu reușim, nici chiar prin rugăciune, să ne regăsim liniștea sufletului, o carte bună ne ajută să traversăm furtuna până când ne recăpătăm seninătatea. Poate că lectura ne deschide noi spații interioare, ajutându-ne să nu ne închidem în ideile obsesive care ne bântuie”.
Scrisoarea se adresează în primul rând teologilor, seminariștilor, viitorilor și actualilor preoți
Prin literatură, dar și prin accesul la cultura laică, în general, aceștia pot intra mai ușor, mai direct, în atmosfera intelectuală a lumii prezente oferind soluții sau, la fel de important, căutând soluțiile adecvate problemelor umane filtrate prin literatură. Desconsiderarea literaturii, minimalizarea ei de către teologi denotă o îngustime a spiritului. În acest sens, eu însumi am propus, de mult timp, introducerea unor cursuri esențiale de literatură în toate seminariile și facultățile de teologie din România, indiferent de confesiune.
Un asemenea demers ar uni spiritele, operele marilor scriitori devenind astfel vehicule de ecumenism implicit, fără mize dogmatice, fără tensiuni și polemici. Frumosul adevărat unește, împacă spiritele, în nota celebrului, dar prea puțin cititului Tratat al lui Vasile Cel Mare, Către tineri, unde episcopul, școlit la Atena, propune asimilarea culturii păgâne (Homer, Platon, tragicii greci etc.) de către elita creștină, nu respingerea ei orbească.
Din punct de vedere pragmatic”, scrie Papa Francisc, numeroși oameni de știință afirmă că obișnuința cititului are numeroase efecte pozitive în viața unei persoane: ea ajută la dobândirea unui vocabular mai bogat și, pe cale de consecință, la dezvoltarea diverselor aspecte ale inteligenței.
De asemenea, ea stimulează imaginația și creativitatea. În același timp, ea ameliorează capacitatea de concentrare, reduce nivelul de deficiență cognitivă, calmează stresul și anxietatea. Mai mult, îl pregătește pe om să înțeleagă, să discearnă, să facă față diferitelor situații ale vieții.
Prin lectură ne scufundăm în sufletul personajelor, în grijile, dramele, primejdiile, temerile unor persoane care au reușit să învingă obstacolele vieții, sau, uneori, e posibil ca, în timpul lecturii, să oferim noi înșine personajelor sfaturi care ne vor fi de folos mai târziu”.
Cum se poate vedea și din micile fragmente citate, această Scrisoare e revoluționară (adică, de o normalitate copleșitoare) nu doar prin conținut, ci și prin ton. Papa scrie, pledează, argumentează ca un cititor pasionat de literatură. Îmi doresc o antologie cu texte literare alese și prefațate de Papa Francisc.
Ar fi o continuare, în concret, a Scrisorii din 17 iulie și o mană cerească pentru toți editorii și cititorii planetei.
Deocamdată salutăm, cu entuziasm, Scrisoarea patristică a acestui nou Vasile cel Mare de la Vatican.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
„Dincolo de Europa”, o tentație pentru pasionații de călătorii
Unde îți înscrii copilul la lecții de germană (A1 sau A2) în Suceava?
România participă la Târgul internațional de carte pentru copii de la Bologna
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de Iași” De Andreea POPA vineri, 27 martie 2026, 03:32 4 MIN Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de I
VIDEO Angela Similea rupe tăcerea după scandalul cu Distrigaz: 'Mă regăsesc într-o postură inedită'. Mesaj amplu după campania care a stârnit reacții în lanț
Chuck Norris a murit: Celebrul actor fusese internat de urgență în spital
O româncă, premiată cu Oscar. Cine este Natalie Musteață
Oscar 2026. Lista completă a câștigătorilor. Unul dintre filme a făcut istorie
Opera Națională Română din Iași pune astăzi în vânzare biletele de intrare la spectacolele lunii viitoare
Când ar putea să ajungă Palatul Culturii în curtea Primăriei Iași și cât ne va costa? Ministerul Culturii confirmă cererea și vrea garanții. Transferul se va face „etapizat”