Povestea Limbii Române

Demult, pe aceste meleaguri, între munți, câmpii și ape line, s-a născut o copilă firavă și luminoasă – Limba Română. Era fiică a Romei, dar avea în sânge și glasul blând al dacilor, și șoaptele pădurilor bătrâne.

La început, oamenii o purtau pe buze ca pe o cântec de leagăn, ca pe o rugăciune. Ea le înveselea zilele de muncă și le alina durerile. O găseai în doina ciobanului, în colindul din iarnă, în basmul spus la gura sobei.

Dar, de-a lungul timpului, asupra ei au venit multe încercări. Străini au vrut s-o îmbrace în haine grele și să-i schimbe glasul. Au încercat s-o facă să uite cine este. Atunci, limba s-a ascuns în inima satului, în glasul țăranului, în rugăciunea mamei, și a așteptat.

Apoi, din când în când, s-a ridicat ca o pasăre de foc prin poeți și cronicari: Dosoftei, Cantemir, Eminescu, Creangă… Ei au înălțat-o la rang de artă și au făcut-o să strălucească în cărți, în versuri, în povești.

Limba Română a mers peste hotare, purtată de românii plecați departe. Oriunde ajunge, își deschide aripile ca să adune oamenii laolaltă: la o masă cu sarmale, la un dor cântat la fluier, la un gând spus în șoaptă

Astăzi, Limba Română este o mamă bătrână și înțeleaptă. Ea știe sute de povești, a plâns și a râs alături de poporul ei. Din ochii ei curg două izvoare: unul de lacrimi, pentru toate nedreptățile suferite, și altul de lumină, pentru toate biruințele câștigate.

Iar în fiecare an, la sfârșit de august, copiii, părinții și bunicii ei își aduc aminte de frumusețea ei și îi cântă:

• Limba noastră-i o comoară
• în adîncuri înfundată
• Un șirag de piatră rară
• pe moșie revărsată.


• Limba noastră-i foc ce arde
• într-un neam, ce fără veste
• S-a trezit din somn de moarte
• ca viteazul din poveste.


• Limba noastră-i frunză verde
• zbuciumul din codrii veșnici
• In rostirea ei bătrînii
• cu sudori sfințit-au țara.


• Limba noastră-i limbă sfîntă
• limba vechilor cazanii
• Care-o plîng și care-o cîntă
• pe la vatra lor țăranii.


• Răsări-va o comoară
• în adîncuri înfundată
• Un șirag de piatră rară
• pe moșie revărsată.

Strofele 1,2,5,8,12 din poezia lui Alexei Mateevici. Versurile Imnului National al Republicii Moldova