Horațius Dumbravă, fost președinte al CSM, critică dur CCR și serviciile de informații pentru halul în care a fost adusă democrația
Horațius Dumbravă, fost judecător și președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, critică dur felul în care s-a comportat Curtea Constituțională a României (CCR) în timpul alegerilor prezidențiale.
Dumbravă afirmă că „un judecător de scaun obișnuit, pe baza unor astfel de „probe” care nu sunt susținute de alte probe administrate, apte să contureze imaginea unei posibile fraude, vă asigur că ar fi respins o cerere de anulare a unei astfel de proceduri”.
Mai mult, Dumbravă acuză faptul că „serviciile de informații, sunt datoare să meargă până la capăt și să spună care este acea „entitate statală”. Altfel, sugerarea că a existat o „entitate statală” (care o fi aia?) care a acționat în direcția unei fraude electorale de proporții nu face decât să ascundă incompetența tuturor decidenților români: președinte, conducătorii serviciilor de informații, alte instituții de forță. Cu consecințe grave pe termen lung în ceea ce privește credibilitatea unor astfel de instituții”, a notat Dumbravă.
Judecătorul acuză dubla măsură în cazul candidaților:
„A doua observație: un anchetator pur sânge, dar și un judecător de scaun ar fi analizat frauda și din perspectiva comportamentului electoral al altor candidați. Este singurul candidat care a făcut campanie electorală mascată? Dar cu panourile publicitare ale unui candidat pe care s-au cheltuit zeci de milioane de euro, din bani publici, ce facem? Cu emisiunile TV în care erau lăudați diverși candidați și care nu erau marcate electoral? Dar cu acuzațiile fermelor de troli puse în sarcina altor candidați?.
Acest candidat acuzat și „condamnat” de fraudă a fost singurul care a apelat la creșterea exponențială a mesajelor pe social-media cu mesaje care nu erau marcate electoral? Nu spun că ceilalți candidați au apelat la mijloace de natură frauduloasă, spun doar că pentru a contura o imagine corectă, de ansamblu, asupra alegației de fraudă ar fi fost necesară o analiză comparativă a modului în care ceilalți candidați au făcut campanie. Și asta în mod cert nu putea să o facă CCR. Care, reamintesc, are rolul de arbitru, degarant al Constituției, veghează la procedura alegerii președintelui. În nici un caz nu are rol de procuror și/sau instanță ordinară)”, a notat Dumbravă.
În comunicatul despre „posibile riscuri la adresa securității naționale”, CSAT anunța că „membrii Consiliului au cerut autorităților cu atribuții în domeniul securității naționale, celor cu atribuții în buna desfășurare a procesului electoral, precum și organelor de urmărire penală să întreprindă de urgență demersurile necesare, conform competențelor legale”.
Este esențial să știm dacă comunitatea de informații avea deja analize făcute înainte de primul tur de alegeri cu privire la potențiale riscuri pentru securitatea națională și dacă le-au comunicat vreunui beneficiar legal, inclusiv Parchetului General.
Este esențial, de asemenea, să știm de ce Parchetul General și DIICOT s-au sesizat atât de târziu cu privire la comiterea unor posibile infracțiuni. Asistăm acum la perchiziții și audieri de suspecți. Ce a împiedicat organele de urmărire penală să solicite imediat după ședința CSAT documentele comunității de informații? Ce a împiedicat comunitatea de informații să sesizeze Parchetul cu privire la posibile infracțiuni privind securitatea națională? Că au această competență de sesizare legală.
„Am asistat la schimbarea forțată a atribuțiilor CCR”
„Aș concluziona că maniera în care a înțeles CCR să intervină în procesul electoral poate fi un precedent foarte periculos în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat al atât de șubredei democrații românești.
Manifestarea aceasta „eroică” a CCR, prin faptul că și-a arogat un rol pe care constituțional nu-l are, poate fi, la un moment dat, confiscată de o nouă garnitură de judecători constituționali numiți de partide și politicieni extremiști. Vom mai putea spune că democrația este subminată, într-un astfel de scenariu perfect posibil, dată fiind proaspăta jurisprudență CCR?
Tare mi-e teamă că CCR, prin aceste hotărâri, a adus grave prejudicii principiilor democrației și statului de drept, cu care se laudă, în aceste ultime hotărâri, că le apără.
Am asistat la schimbarea forțată a atribuțiilor CCR, care într-un avânt „eroic”, așa cum spuneam, s-a transformat în acuzator și instanță de judecată în același timp, deși rolul constituțional nu este în mod cert acesta”, a notat Dumbravă.
Subiecte asemanatoare
Prima femeie general trece în rezervă. Nicușor Dan a semnat
Lovitură de teatru în justiție: Decret semnat de Klaus Iohannis, anulat de instanță. Judecătorii: actul a fost emis nelegal
SRS: Bomba cu ceas din dosarul lui Călin Georgescu
Cornel Nistorescu: Cazul Adriana Stoicescu în dosarul hăituitului Călin Georgescu
Avocatul Toni Neacșu, acuzaţii grave la adresa procurorului general: „Divulgarea datelor din dosar este interzisă de lege”
Dr. Răzvan Constantinescu, către Colegiul Medicilor Iași: Să se dispună autorităților și organizațiilor în cauză să recunoască eroarea, să-și retragă acuzațiile și să-și ceară scuze public, după cum tot public am fost denigrat
CCR analizează pe 24 septembrie sesizările AUR împotriva legilor asumate de Guvernul Bolojan
Lovitură pentru românii condamnați care fug din țară - România obține o victorie majoră la CJUE. Alina Gorghiu: 'Simt o satisfacţie uriaşă'
OpenAI, chemată în judecată după sinuciderea unui adolescent. ChatGPT i-ar fi dat instrucțiunile finale: nodul de spânzurătoare și scrisoarea de adio
COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului MODERNIZAREA, REABILITAREA ȘI EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR PUBLICE DIN ORAȘUL GURA HUMORULUI - CLĂDIRE INTERNAT COLEGIUL ALEXANDRU CEL BUN Cod SMIS: 342747 2
Toni Neacșu cere Parchetului General să se sesizeze în cazul anulării alegerilor
Horoscopul zilei de joi, 9 iulie 2026
Comisia Europeană dă România în judecată pentru întârzierile la decontarea farmaciilor!
Primăria și Mitropolia au deblocat unul dintre cele mai așteptate proiecte din centrul Iașului
Zeci de milioane de lei pentru zeci de cămine culturale goale
Euro rămâne aproape de 5,23 lei
Se semnează contracte pe A8, dar nu cele pe care le așteaptă ieșenii
Avantajele compartimentărilor inteligente de tip Studio+: Soluții de optimizare a spațiului propuse de Lapis Residence
Liceu la Iași pentru diaspora. Înscrieri online la ISJ
Atletismul ieșean domină România!
Medicii rezidenți din Iași primesc, în premieră, o voce oficială
Zeci de copii și tineri din cinci țări aduc tradițiile lumii la Iași
Nevăzătorii vor traversa mai sigur pe una dintre cele mai aglomerate artere ale Iașului
Baletul pe înțelesul copiilor, în culisele Operei Iași
Impact violent pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași
Evaluarea Națională, după contestații: Iașul rămâne cu un singur elev de 10
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Tânără arestată după ce a păcălit două bătrâne din Iași prin metoda „Accidentul”
Mii de muncitori străini plătesc contribuții la sănătate, dar sunt refuzați la medic!
„Delta Urbană” prinde contur la Iași! Oază verde de peste 36 de milioane de lei
COMUNICAT DE PRESĂ MUNICIPIUL IAȘI privind încheierea proiectului de investiții cu titlul: „Reabilitare energetică corp clădire Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15”
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Autostrada Unirii - UMB pregătește invazia utilajelor pe tronsonul cu 19 tuneluri și 63 de viaducte
Joburi de vară pentru tineri: retail, HoReCa și call-center
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Consultații gratuite și screening la IRO Iași, din iulie
Se semnează contractul pentru ultimul tronson din A8, spre Podul de la Ungheni
Piața caselor pe roți prinde viteză
Iași, locul în care a răsunat întâia oară muzica de fanfară
Fetele de zece ale Iașului
Blocaj uriaș pe A7 și A8! UMB cere intervenția Guvernului după ce a rămas fără bitum
Lucrările pe autostrada de la Bacău la Pașcani s-ar putea bloca!
CSM Iași 2020 vrea locul Politehnicii, în Liga a II-a
Performanță de excepție. Iașul, pe podium la Brain Master Istanbul
Cum vor peste 3.000 de ieșeni să arate Bahluiul. Rezultatele consultării surprind!
Scandal fără precedent în PNL!
Poli Iași a murit! Trăiască CSM Iași 2020!
Luptă la baionetă pentru funcția de premier! PSD și Mureșan schimbă acuzații explozive
Juponul cameristei și papionul de pe ceafa groasă
Corul de Copii al Operei Iași, 15 ani de aplauze
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Dealul Cetățuia ar putea deveni unul dintre cele mai atractive puncte de recreere din Iași
Revoluție la Politehnica ieșeană! Iașul intră în era aerospațială
Autostrada Unirii - UMB pregătește invazia utilajelor pe tronsonul cu 19 tuneluri și 63 de viaducte
Joburi de vară pentru tineri: retail, HoReCa și call-center
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Consultații gratuite și screening la IRO Iași, din iulie
Se semnează contractul pentru ultimul tronson din A8, spre Podul de la Ungheni
Piața caselor pe roți prinde viteză
Diamantul de la Poli Iași, pe radarul Superligii!
Actualitate
Comisia Europeană dă România în judecată pentru întârzierile la decontarea farmaciilor!
Primăria și Mitropolia au deblocat unul dintre cele mai așteptate proiecte din centrul Iașului
Zeci de milioane de lei pentru zeci de cămine culturale goale
Euro rămâne aproape de 5,23 lei
Se semnează contracte pe A8, dar nu cele pe care le așteaptă ieșenii
Medicii rezidenți din Iași primesc, în premieră, o voce oficială
Ultima Ora