ANAF schimbă jocul. Condiții mai stricte pentru eșalonarea simplificată a taxelor. Praguri și condiții noi de la 1 ianuarie
ANAF schimbă jocul. Condiții mai stricte pentru eșalonarea simplificată a taxelor. Praguri și condiții noi de la 1 ianuarie

ANAF a implementat reguli mai stricte pentru eșalonarea datoriilor fiscale. Începând cu acest an, eșalonarea simplificată este limitată la un prag de 400.000 lei și este accesibilă doar firmelor cu o vechime de cel puțin 12 luni. Măsurile fac parte dintr-o reformă mai amplă menită să întărească disciplina financiară și să elimine excepțiile preferențiale.
"Începând cu data de 01 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări la Codul de procedură fiscală în domeniul eşalonărilor la plată, care prevăd astfel reformarea sistemului de eşalonări prin reducerea tratamentelor fiscale preferenţiale şi sprijinind totodată disciplina fiscală în rândul tuturor categoriilor de contribuabili.
Astfel, în cazul eşalonării la plată în formă simplificată: aceasta este accesibilă tuturor contribuabililor care înregistrează datorii în limita unor praguri maxime, în cazul persoanelor fizice această limită fiind de 100.000 lei, iar în cazul persoanelor juridice limita fiind de 400.000 lei", se arată în comunicatul dat publicității de ANAF.
Noile condiții ale accesării eșalonării la plată în formă simplificată pentru contribuabilii persoane juridice sunt:
- trebuie să fie entități înființate cu minimum 12 luni anterior depunerii cererii de eșalonare;
- vechimea datoriilor să fie de maximum 12 luni anterioare datei depunerii cererii de eșalonare;
- eșalonarea simplificată se acordă pe o perioadă de maxim 12 luni;
- eșalonarea simplificată se acordă fără constituirea de garanții sau depunerea unui contract de fideiusiune - doar în baza cererii de eșalonare depusă de contribuabil la ANAF.
Cum se aplică de la 1 ianuarie eșalonarea clasică:
Aceasta poate fi accesată de către orice contribuabil, inclusiv de către persoanele fizice, care se află în dificultate financiară și pot plăti ratele pe perioada eșalonării. Eșalonarea clasică se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani, cuantumul datoriilor care se eșalonează nu este limitat la un prag maxim, iar aceasta se acordă cu constituirea de garanții sau depunerea unui contract de fideiusiune.
Contractul de fideiusiune se prezintă în situația în care, la solicitarea eșalonării la plată, contribuabilii:
- figurează cu alte datorii pentru care nu se acordă eșalonare la plată;
- nu dețin bunuri ori cele deținute în proprietate sunt insuficiente, pentru garantarea datoriilor care fac obiectul eșalonării la plată;
- persoanele juridice solicitante sunt înființate cu mai puțin de 12 luni anterior depunerii cererii de eșalonare, pentru garantarea datoriilor care fac obiectul eșalonării la plată.
Contractul de fideiusiune mai poate fi solicitat, de asemenea, în situațiile:
Ads×
- modificării eșalonării la plată, pentru garantarea datoriilor pentru care se solicită includerea în eșalonare la plată;
- menținerii eșalonării la plată, pentru garantarea datoriilor exigibile care trebuie achitate, astfel încât eșalonarea să își mențină valabilitatea.
ANAF nu execută garanțiile și/sau contractul de fideiusiune, decât în cazul în care, contribuabilii nu își plătesc datoriile, conform calendarului de eșalonare stabilit.
Prin instituirea acestor noi reglementări, instrumentul eșalonării la plată rămâne unul viabil și accesibil pentru acei contribuabili loiali, aflați în dificultate financiară temporară, care pot accesa forma simplificată a eșalonării (în cazul sumelor mai mici de 400.000 lei) sau eșalonarea clasică, dar cu garanții (în cazul sumelor mai mari).
Noile măsuri vizează eliminarea utilizării abuzive a instrumentului eșalonării la plată de către contribuabilii care anterior, acumulau datorii semnificative la bugetul de stat (sumele datorate inițial creșteau semnificativ pe parcursul derularii perioadei de eșalonare, ajungându-se ca, în final, să fie apelate mecanismele juridice de concordat preventiv și de insolvență, statul aflându-se practic în imposibilitatea recuperării de mari datorii în unele dintre situații).
Ads×
Totodată, instrumentele de eșalonare rămân o soluție de sprijin fiscal pentru antreprenorii și companiile corecte, care demonstrează intenția reală de a achita datoriile bugetare. ANAF precizează că aceste măsuri nu se aplică în mod automat tututor contribuabililor, sunt utilizate exclusiv în cadrul procedurilor prevăzute de lege și descurajează accesarea abuzivă a eșalonărilor la plată în scopul amânării nejustificate a achitării datoriilor.
Noile reglementări definesc cu claritate condițiile în care pot fi accesate eșalonările la plată, contribuind astfel atât la asigurarea unui grad crescut de responsabilizare a datornicilor cât și la asigurarea unei mai bune predictibilități privind veniturile fiscale ale României.
Referitor la atragerea răspunderii solidare, prevederile Codului de procedură fiscală referitoare la atragerea răspunderii solidar nu au fost modificate; astfel, rezultă că nu răspund solidar contribuabilii care acționează cu bună credință pentru declararea și/sau achitarea obligațiile fiscale la scadență.
ANAF continuă dialogul instituțional cu mediul de afaceri și va continua să ofere îndrumare și clarificări contribuabililor care solicită asistență, în vederea aplicării corecte și unitare a noilor prevederi legale.
Subiecte asemanatoare
Siguranța casei tale nu e opțională: verifică la timp instalația de gaz și centrala termică
Piața caselor pe roți prinde viteză
Lovitură pentru milioane de șoferi: motorina s-a scumpit peste noapte, iar autoritățile sunt în alertă
De ce se blochează proiectele care ar trebui să schimbe comunitățile
Grânarul Europei! Romania devine lider absolut la exportul de grâu și porumb
Pensii internaționale pentru românii întorși acasă
Euro a revenit aproape de 5,24 lei
Sindicatele cer salariu minim de 5.000 de lei, de la 1 ianuarie!
Băncile vând deja euro cu peste 5,34 lei!
Lovitură pentru sistemul de pensii! Românii ar putea investi fără să mai plătească impozit
Leul a ieșit pe plus în iunie
Horoscopul zilei de joi, 9 iulie 2026
Comisia Europeană dă România în judecată pentru întârzierile la decontarea farmaciilor!
Primăria și Mitropolia au deblocat unul dintre cele mai așteptate proiecte din centrul Iașului
Zeci de milioane de lei pentru zeci de cămine culturale goale
Euro rămâne aproape de 5,23 lei
Se semnează contracte pe A8, dar nu cele pe care le așteaptă ieșenii
Avantajele compartimentărilor inteligente de tip Studio+: Soluții de optimizare a spațiului propuse de Lapis Residence
Liceu la Iași pentru diaspora. Înscrieri online la ISJ
Atletismul ieșean domină România!
Medicii rezidenți din Iași primesc, în premieră, o voce oficială
Zeci de copii și tineri din cinci țări aduc tradițiile lumii la Iași
Nevăzătorii vor traversa mai sigur pe una dintre cele mai aglomerate artere ale Iașului
Baletul pe înțelesul copiilor, în culisele Operei Iași
Impact violent pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași
Evaluarea Națională, după contestații: Iașul rămâne cu un singur elev de 10
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Tânără arestată după ce a păcălit două bătrâne din Iași prin metoda „Accidentul”
Mii de muncitori străini plătesc contribuții la sănătate, dar sunt refuzați la medic!
„Delta Urbană” prinde contur la Iași! Oază verde de peste 36 de milioane de lei
COMUNICAT DE PRESĂ MUNICIPIUL IAȘI privind încheierea proiectului de investiții cu titlul: „Reabilitare energetică corp clădire Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15”
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Autostrada Unirii - UMB pregătește invazia utilajelor pe tronsonul cu 19 tuneluri și 63 de viaducte
Joburi de vară pentru tineri: retail, HoReCa și call-center
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Consultații gratuite și screening la IRO Iași, din iulie
Se semnează contractul pentru ultimul tronson din A8, spre Podul de la Ungheni
Piața caselor pe roți prinde viteză
Iași, locul în care a răsunat întâia oară muzica de fanfară
Fetele de zece ale Iașului
Blocaj uriaș pe A7 și A8! UMB cere intervenția Guvernului după ce a rămas fără bitum
Lucrările pe autostrada de la Bacău la Pașcani s-ar putea bloca!
CSM Iași 2020 vrea locul Politehnicii, în Liga a II-a
Performanță de excepție. Iașul, pe podium la Brain Master Istanbul
Cum vor peste 3.000 de ieșeni să arate Bahluiul. Rezultatele consultării surprind!
Scandal fără precedent în PNL!
Poli Iași a murit! Trăiască CSM Iași 2020!
Luptă la baionetă pentru funcția de premier! PSD și Mureșan schimbă acuzații explozive
Juponul cameristei și papionul de pe ceafa groasă
Corul de Copii al Operei Iași, 15 ani de aplauze
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Dealul Cetățuia ar putea deveni unul dintre cele mai atractive puncte de recreere din Iași
Revoluție la Politehnica ieșeană! Iașul intră în era aerospațială
Autostrada Unirii - UMB pregătește invazia utilajelor pe tronsonul cu 19 tuneluri și 63 de viaducte
Joburi de vară pentru tineri: retail, HoReCa și call-center
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Consultații gratuite și screening la IRO Iași, din iulie
Se semnează contractul pentru ultimul tronson din A8, spre Podul de la Ungheni
Piața caselor pe roți prinde viteză
Diamantul de la Poli Iași, pe radarul Superligii!
Moldova
Primăria și Mitropolia au deblocat unul dintre cele mai așteptate proiecte din centrul Iașului
Zeci de milioane de lei pentru zeci de cămine culturale goale
Se semnează contracte pe A8, dar nu cele pe care le așteaptă ieșenii
Liceu la Iași pentru diaspora. Înscrieri online la ISJ
Medicii rezidenți din Iași primesc, în premieră, o voce oficială
Zeci de copii și tineri din cinci țări aduc tradițiile lumii la Iași
Politica
4,5 miliarde de euro din PNRR depind de votul Parlamentului. Aleșii au plecat în vacanță!
Scandalul sporurilor din Justiție se adâncește! Ministerul nu știe câți bani se plătesc pentru diurnă
Lovitură pentru Ilie Bolojan! Instanța anulează Comitetul pentru Justiție înființat de premier
Cutremur în PNL Iași! Alexandru Muraru își sancționează propriii consilieri după votul pentru controversatele PUZ-uri
Scandal fără precedent în PNL!
Grindeanu acceptă rotativa, dar pune o condiție clară: „PSD trebuie să dea primul premier”
Ultima Ora