INCHIDE

Euro stagnează în jurul pragului de 5,24 lei

Euro stagnează în jurul pragului de 5,24 lei

Majorarea anuală a prețurilor din aprilie cu 10,7%, stimulată de așa-numita „inflație Ormuz”, provocată de conflictul din Golful Persic, suprapusă peste criza politică locală creată de PSD-AUR, au afectat evoluția monedei naționale iar euro a atins în data de 6 mai un maxim istoric de 5,2688 lei.

Minuta ultimei ședințe de politică monetară a BNR, unde s-a decis menținerea dobânzii de politică monetară la 6,5% iar pe cea a facilității de depozit, care a devenit principala rată directoare, la 5,5%, precizează faptul că „cursul de schimb leu/euro s-a reînscris la mijlocul lui aprilie pe o traiectorie ascendentă, iar la finele lunii și în primele zile din mai a consemnat o creștere abruptă semnificativă, pe care și-a anulat-o însă parțial ulterior”.

Marți, cursul euro a pierdut circa un ban și a coborât la 5,2359 lei. Ședința de la jumătatea săptămânii, cu tranzacții realizate în culoarul 5,234 – 5,244 lei a adus o creștere la 5,2393 lei, față de 5,2358 lei, miercurea trecută.

După scăderile de la începutul săptămânii trecute, piața monetară s-a stabilizat, evoluție la care a contribuit și reducerea volumului de tranzacționare.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 5,84%, cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 5,92%, iar cel la 12 luni la 5,98%.

Anunțul făcut de televiziunea de stat iraniană, conform căreia Teheranul s-a angajat să restabilească, în decurs de o lună, numărul navelor comerciale de tranzit care traversează Strâmtoarea Hormuz la nivelurile de dinainte de război, a avut darul de a reduce aversiunea față de risc, iar euro a trecut de 1,1660 dolari. Anunțul a venit după anunțarea de către BNR a cursurilor, iar dolarul a urcat modest de la 4,4978 la 4,4990 lei, mai jos față de finalul săptămânii trecute, când media a fost stabilită la 4,5231 lei.

Moneda elvețiană a avut o evoluție volatilă, influențată de nivelul aversiunii față de risc și de cererea de dolari. Ea a atins la începutul acestei săptămâni un maxim istoric de 5,7666 lei, dar a coborât la jumătatea ei la 5,7266 lei.

Cursul lirei sterline a crescut luni la 6,0814 lei, aproape de recordul de 6,0960 lei, atins în 6 mai, dar a alunecat miercurea aceasta la 6,0507 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 653,2957 lei la 649,8877 lei, minimul ultimei luni. Evoluția se datorează atât deprecierii monedei americane cât și a metalului galben care a coborât de la 4.551 dolari, în prima parte a zilei, la 4.405 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a întărit la 355,15 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat modest la 4,2393 zloți/euro.

Criptomonedele nu au profitat de deprecierea dolarului american, mișcare la care contribuie și ieșirile importante din fondurile ETF care urmăresc evoluția bitcoin sau ethereum. Principala monedă digitală a revenit aproape de pragul de 74.500 dolari iar ethereum fluctua între 2.049 și 2.091 dolari.

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!