INCHIDE

Gramul de aur a pierdut 100 de lei într-o săptămână

Gramul de aur a pierdut 100 de lei într-o săptămână

Prețul gramului de aur a coborât de la 659,4329 lei la 609,2766 lei, față de 713,6591 lei, în urmă cu o săptămână. Procesul se datorează revenirii în prim plan a dolarului, principala monedă utilizată în comerțul cu petrol și gaze naturale, în urma conflictului din Iran, a închiderii strâmtorii Ormuz și atacarea de către Iran a instalațiilor de procesare din țările apropiate.

Aprecierea dolarului a afectat și francul elvețian. Cursul acestuia a crescut modest lunea aceasta de la 5,5919 la 5,5921 lei, față de 5,6621 lei în data de 9 martie.

La nivel regional, s-a observat o tendință de depreciere a monedelor, la 4,2867 zloți/euro, respectiv 394,68 forinți/euro, influențată de ultimatumul dat Iranului de SUA în privința blocării traficului maritim în regiunea Golfului.

În cazul monedei naționale, cursul euro a urcat de la 5,0951 la 5,0989 lei, față de 5,0949 lei, în urmă cu o săptămână. Înainte de deschiderea pieței locale, cotația euro a scăzut până la 5,072 lei, iar apoi tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,094 – 5,099 lei.

O medie mai ridicată a fost atinsă la jumătatea lunii mai 2025, înainte de al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Prezent la un eveniment financiar, Cosmin Marinescu, viceguvernator al BNR, a atras atenția asupra situației în care se află piața. „Evoluţiile recente arată faptul că inflaţia continuă să persiste la niveluri înalte”, a spus viceguvernatorul, care a precizat că ea „va reintra pe o traiectorie descendentă mai clară abia în a doua jumătate a anului”. Acesta a atras atenția asupra instabilității politice locale: „În vremuri complicate, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, asemenea tensiuni şi nelinişti se traduc direct în costuri financiare, se traduc în creşterea dobânzilor la care ne împrumutăm, dar şi în presiuni sporite asupra cursului valutar, iar aceste efecte ajung să se cifreze uneori în sume de ordinul miliardelor de euro pe care, bineînţeles, trebuie să le evităm”.

După mai multe săptămâni în care statul nu s-a putut împrumuta din piața locală, unde s-a observat o reducere semnificativă a lichidității din segmentul monetar, băncile preferând să țină „banii la ciorap”, lunea aceasta Trezoreria a spart gheața.

Finanțele au atras lunea aceasta 400 milioane lei cu scadența martie 2027, pentru care au acceptat o dobândă medie anuală de 6,44%. Volumul ofertelor de cumpărare s-a ridicat la aproape 1,3 miliarde lei.

Nivelul indicilor ROBOR a fost stabil săptămâna trecută. Însă, zilele acestea companiile plătesc salariile și taxele la bugetul de stat, iar majorarea cererii de lei a ridicat indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, de la 5,87 la 5,88%, iar pe cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 5,94 la 5,95% în timp ce indicele la 12 luni a stagnat la 6,0%.

Decizia lui Donald Trump de a prelungi ultimatumul dat Iranului în privința traficului maritim în regiune, a detensionat piețele, iar euro s-a apreciat imediat de la 1,1485 la 1,1618 dolari. În piața locală, cursul dolarului a urcat de la 4,4087 la 4,4373 lei, sub media de acum o săptămână de 4,4419 lei. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!