INCHIDE

Guvernanță "pe model european": BID își reduce conducerea și demarează selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere

Guvernanță

Mandatele conducerii Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID) au expirat, iar instituția intră într-o perioadă de provizorat până la desemnarea noilor echipe executive și neexecutive. Deși procesul de selecție este abia la început, Ministerul Finanțelor garantează stabilitatea operațională a BID. Pentru Iași, județ cu numeroase proiecte finanțate sau potențial finanțabile prin BID, tranziția trebuie gestionată fără sincope. 

 

Mandatele membrilor Consiliului de Supraveghere și ale Directoratului Băncii de Investiții și Dezvoltare au încetat oficial pe 23 noiembrie 2025, potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1204/2022 și ale Actului Constitutiv al instituției. În lipsa noilor echipe desemnate, BID intră într-o etapă de provizorat, cu o conducere temporară menită să asigure continuitatea operațiunilor.

 

La finalul săptămânii trecute, Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat componența provizorie a Consiliului de Supraveghere, într-o formulă redusă de la șapte la cinci membri. Reducerea, explică Ministerul Finanțelor, a avut ca scop alinierea la cerințele de guvernanță și eficiență instituțională. Membrii provizorii au primit deja aprobarea Băncii Naționale a României și au transmis către BNR propunerile pentru conducerea executivă temporară. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a precizat că procesul de selecție pentru noua conducere neexecutivă - cu mandat de patru ani - a fost demarat și urmează să fie făcut public: "Va fi un proces deschis, competitiv și transparent, aliniat standardelor de guvernanță la nivel național și european, pe care le respectăm", a transmis oficialul. Acesta a subliniat, totodată, necesitatea reducerii numărului de membri ai Consiliului și diminuarea indemnizațiilor, pentru a consolida profesionalismul și responsabilitatea instituției: "am redus numărul de membri ai Consiliu de Supraveghere, de la 7 la 5, măsură dublată de diminuarea indemnizațiilor acestora. BID trebuie să rămână un model de profesionalism și responsabilitate în sprijinul economiei reale. Până la finalizarea procesului de selecție, conducerea BID este asigurată de membrii provizorii, autorizați de către BNR, pentru a menține stabilitatea instituției și continuitatea deciziilor", a punctat ministrul. 

 

Deși schimbările vizează zona de conducere, activitatea Băncii de Investiții și Dezvoltare continuă fără întreruperi. Proiectele, garanțiile și liniile de finanțare se derulează în ritm normal, fiind gestionate de personalul tehnic și operațional. În județe cu nevoi majore de investiții, precum Iașul, această continuitate este esențială. Iașul are în derulare sau în pregătire mai multe proiecte ce pot fi susținute prin instrumente BID, în special în zona de infrastructură locală, digitalizare administrativă, utilități publice sau investiții ale IMM-urilor. În ultimii ani, administrațiile locale și companiile publice din județ au explorat liniile de finanțare oferite de BID pentru modernizarea transportului public, eficiență energetică sau extinderea infrastructurii de apă-canal în periurban.

 

În mediul privat, garanțiile și creditele facilitate de BID sunt un instrument important pentru firmele mici și mijlocii din Iași, într-un context economic în care accesul la finanțare rămâne o provocare. De aceea, orice instabilitate la nivelul conducerii centrale ar putea crea îngrijorări, însă potrivit comunicatului oficial, tranziția este strict controlată, iar procesele operaționale nu sunt afectate.

 

Diminuarea numărului de membri ai Consiliului de Supraveghere și reducerea indemnizațiilor reprezintă măsuri prin care Ministerul Finanțelor încearcă să întărească disciplina financiară și guvernanța instituției, în acord cu practicile europene. BID, concepută ca instrument al statului pentru susținerea investițiilor strategice, se află într-o etapă de maturizare, iar această restructurare este percepută drept un pas necesar. Autoritățile centrale insistă că perioada de provizorat nu afectează funcționarea internă. Într-un județ precum Iașul - unde investițiile sunt vitale pentru dezvoltarea infrastructurii, a zonei metropolitane și a economiei locale - mesajul este de interes major. Administrațiile locale și operatorii economici dependenți de garanții și linii de finanțare au nevoie de stabilitate, iar BID pare determinată să o ofere sub actuala guvernare.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!