Hidroelectrica a început prima golire completă a Lacului Vidraru
Un vlogger a mers și a filmat fundul lacului de acumulare Vidraru.
Cezar Machidon, unul dintre cei mai cunoscuți vlogger de outdoor din România, a mers și a filmat fundul lacului de acumulare Vidraru, care se află în plin proces de secare pentru retehnologizare.
Prima oprire pe care a făcut-o a fost în partea sudică a lacului, acolo unde nivelul apei a scăzut cu câteva zeci de metri, iar relieful de odinioară al văii Argeșului a ieșit la suprafață după mai bine de 50 de ani.
„Pe vremuri exista o cale ferată care venea din Curtea de Argeș până în această zonă și ajungea până în satul Cumpăna“, spune Cezar Machidon în videoclipul postat.
Spre coada lacului, peisajul este în momentul de față dezolant, deoarece este secat complet, iar lipsa vegetației creează impresia unui cataclism natural care a măturat totul în cale. Se mai pot observa trunchiurile și rădăcinile de la copacii care în trecut se aflau pe malul Argeșului.
De asemenea, în zona Cumpăna, în aval de cabană omonimă, ruinele unor locuințe și foste cabane se mai observă pe fundul lacului, îngropate în mâlul adus de ape în ultimele decenii.
Hidroelectrica a început prima golire completă a Lacului Vidraru
Hidroelectrica începe, de la 1 august, golirea completă a lacului Vidraru pentru prima dată în 50 de ani, în cadrul unui amplu proces de modernizare a barajului.
Într-un demers fără precedent în ultimele cinci decenii, Hidroelectrica anunță demararea, începând cu 1 august 2025, a primei goliri controlate complete a acumulării Vidraru. Acțiunea face parte dintr-un amplu proces de retehnologizare a uneia dintre cele mai importante amenajări hidroenergetice din România.
"Hidroelectrica începe de la 1 august procesul de golire controlată a acumulării Vidraru, în cadrul lucrării “Retehnologizarea amenajării hidroenergetice Vidraru”
Hidroelectrica începe prima etapă a procesului de golire controlată a acumulării Vidraru, de la 01.08.2025, cu un termen estimat de finalizare pe 28 februarie 2026, pentru asigurarea condițiilor tehnice de efectuare a lucrărilor de retehnologizare din cadrul lucrării „Retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru”.
Este prima golire completă din istoria barajului Vidraru de după anul 1974. O lucrare tehnică majoră, necesară pentru evaluarea și modernizarea barajului și a echipamentelor sale după aproape 50 de ani de exploatare continuă.
„Golirea controlată este un prim pas tehnic spre retehnologizarea AHE Vidraru. Ce începem acum la Vidraru va produce efecte pozitive pentru următorii 40 de ani. Este practic o nouă viață pentru capacitățile noastre de producție. Lucrăm cu tehnologie modernă, eliminăm restricțiile actuale și producem energie mai multă, cu un rol strategic de echilibrare în întreg sistemul”, a explicat CEO-ul Hidroelectrica, Kàroly Borbèly.
Operațiunea este necesară pentru realizarea intervențiilor tehnice asupra echipamentelor hidromecanice ale barajului. Scopul este punerea în siguranță a întregii amenajări hidroenergetice și asigurarea funcționării acesteia pentru un nou ciclu de viață. Golirea controlată a lacului se va face prin turbinare și apoi prin evacuare prin uvrajele barajului și se va desfășura în mai multe etape succesive în perioada 1 august 2025 – 28 februarie 2026. În fazele finale ale procesului, debitele vor fi evacuate controlat în aval, în albia râului Argeș, cu valori cuprinse între 20 și 47 mc/s.
Întreaga acțiune respectă prevederile legale și, totodată, Hidroelectrica a informat și a obținut toate avizele necesare de la instituțiile abilitate implicate.
Contractul, în valoare de 188.382.000 euro fără TVA, pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru a fost semnat în iulie 2024 și face parte din strategia de investiții a Companiei.
Hidrocentrala Vidraru, pusă în funcţiune pe data de 9 decembrie 1966, utilizează potenţialul hidroenergetic al Argeşului pe un sector de 28 km lungime, între Cumpăna şi Oieşti, valorificând o cădere totală de apă de 324 de metri. Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane metri cubi, din care 320 milioane metri cubi reprezintă volumul util.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și furnizează servicii tehnologice esențiale pentru Sistemul Energetic Național. Compania operează 188 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,4 GW și, în plus, deține un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW", se arată în comunicatul instituției.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Calitatea apartamentelor de la Stejarii Collection: lux, confort și natură
Majorarea salariului minim, bomboană pe coliva microîntreprinderilor. Adrian Negrescu: Va duce și la creșterea șomajului
Se introduce limitarea plăților cash: Noile norme vor intra în vigoare în România de la 1 ianuarie 2027
Transportatorii ieșeni, ajutați să suporte scumpirea motorinei
Jumătate din mașinile care circulă iarna sunt un pericol public
IPOCRIZIE MIZERABILĂ la libanezul ajuns parlamentar român! Mohammad MURAD propune ca angajaţii să primească procent din profitul companiei la care lucrează… în timp ce firma lui PHOENICIA EXPRESS a furat peste 13 milioane lei din banii angajaţilor (prin st
Cum să investești în aur fără să plătești taxe? Prețul atinge maxime istorice și continuă să crească
Patru companii sunt deja interesate să preia Liberty Galați.
Un electrician pensionat dezvăluie dispozitivul reduce facturile la electricitate cu până la 90%
Impozitele pe proprietate și mașini cresc puternic. Legea Guvernului Bolojan a trecut de CCR / Ce măsuri intră în vigoare de la 1 ianuarie
Argintul a atins un nou maxim istoric, pe măsură ce speculatorii profită de trendul ascendent
Prăbușire rușinoasă la Cisnădie. Poli Iași a risipit banii, speranțele și respectul unui oraș
SIMPLY SMILING S.R.L. SRL anunță închiderea proiectului demarat în luna iulie 2024, proiect cu titlul “Îmbunătățirea capacității tehnice și organizatorice a SIMPLY SMILING S.R.L. în vederea dezvoltării serviciilor de asistență stomatologică oferite clienți
Tragedie în Capitală: o femeie a decedat într-un incident la metrou
Echipa FC Botoşani a încheiat la egalitate sâmbătă, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia FC Argeş, în etapa a 20-a din Superligă.
Un adolescent de 16 ani din Iași a pătruns cu forța în casa unei femei de 52 de ani, pe care a agresat-o fizic și a violat-o. Cei doi nu se cunosc
BANCUL ZILEI– Știi magazinul ăla de bijuterii unde ai văzut inelul acela imens cu diamant?
Sancțiuni dure în SpaniaSevilla nu va fi iertată după incidentele grave din derby-ul cu Betis!
Tot ce trebuie să știi despre reabilitarea Pieței Unirii: lucrările încep în 2026 și vor ține 12 luni
Horoscop de weekend și energiile care pot schimba totul în aceste zile
Politehnica Iași nu reușește să treacă de o echipă care are mai degrabă ca obiectiv menținerea în Liga 2
Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
Trei nume: Lamine Yamal, Cole Palmer, Nico Williams. Pubalgie!
Ce se întâmplă când polița RCA este suspendată
Alertă la Spitalul de Copii din Iași din cauza unei bacterii periculoase. Măsurile anunțate în timpul nopții
Finalizarea proiectului ”Ecosistem de Guvernanță Digitală Specifică Activității Institutului de Medicină Legală Iași”
SIMPLY SMILING S.R.L. SRL anunță închiderea proiectului demarat în luna iulie 2024, proiect cu titlul “Îmbunătățirea capacității tehnice și organizatorice a SIMPLY SMILING S.R.L. în vederea dezvoltării serviciilor de asistență stomatologică oferite clienți
14 decembrie 1989, Iași. Revoluția care a fost oprită înainte să se vadă
Apa de la Spitalul „Sf. Maria”, contaminată cu bacterii!
LIVE UPDATE: CFR Cluj – Csikszereda 3-1 (Cordea 6, 46, 90+6 / Bodo 71)
Reacția Andreei Marin după ce un fan i-a comentat apariția TV: „Fără să-ți mai plângi de milă ”
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Mersul trenurilor SNTFC „CFR Călători” în staţiile Bârlad și Vaslui, valabil din data de 14.12.2025
Iașul se scufundă în șomaj!
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Vin banii la Poli Iași! Ieșenii au de răzbunat un 0-8 cu Corvinul!
Apa de la Spitalul „Sf. Maria”, contaminată cu bacterii!
Regele romilor, anchetat după logodna fiului său de 16 ani cu o minoră de 14 ani. Fata este însărcinată
De doi bani speranțe pentru Poli Iași
Trei grădinițe vechi și cu risc seismic vor fi demolate și reconstruite
Căci un Copil ni S-a născut…” – Concert de Crăciun despre Lumina care străbate veacurile
Ajutor de 125 de lei la pensie. În ce județe s-a încărcat, azi, cardul de alimente? Care pensionari iau banii?
COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT Data: 2025-12-04 HIO CORPORATION SRL
Coroana cercetării ajunge la UAIC. Zece premii ale Academiei Române, la Iași
Calitatea apartamentelor de la Stejarii Collection: lux, confort și natură
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Iașul intră oficial în atmosfera sărbătorilor cu o nouă atracție de sezon: un patinoar amplasat chiar în Piața Unirii.
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Val agresiv de viroze: Iașul depășește pragul de 4.500 de cazuri
Moldova
Prăbușire rușinoasă la Cisnădie. Poli Iași a risipit banii, speranțele și respectul unui oraș
Echipa FC Botoşani a încheiat la egalitate sâmbătă, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia FC Argeş, în etapa a 20-a din Superligă.
Un adolescent de 16 ani din Iași a pătruns cu forța în casa unei femei de 52 de ani, pe care a agresat-o fizic și a violat-o. Cei doi nu se cunosc
Tot ce trebuie să știi despre reabilitarea Pieței Unirii: lucrările încep în 2026 și vor ține 12 luni
Politehnica Iași nu reușește să treacă de o echipă care are mai degrabă ca obiectiv menținerea în Liga 2
Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
Politica
Diana Buzoianu: "Siguranța oamenilor și protejarea ursului brun pot merge împreună"
Peste 500 de magistrați, în solidaritate cu judecătorii Beșu și Moroșanu. Kovesi, în fruntea listei
”Eroare și oroare”. Reacția avocatului Toni Neacșu, fost membru CSM, după conferința de presă de la Curtea de Apel București
David Popovici, mare susținător Nicușor Dan și „vedetă“ în videoclipul ‘Când rinocerii’, spune că și-a pierdut răbdarea cu politicienii: Pentru mine a devenit obositor. Cred că și pentru voi
Judecătoarea Adriana Stoicescu demască adevăratele interese din spatele documentarului Recorder
Alexandru Nazare, la Bruxelles: România intră în discuțiile-cheie pentru regulile fiscale și reforma vamală a UE
Ultima Ora