INCHIDE

Interesul pentru achiziția de locuințe se apropie de maxime istorice

Interesul pentru achiziția de locuințe se apropie de maxime istorice

Numărul tranzacțiilor cu apartamente a scăzut cu aproape 9% la nivel național în primele patru luni din 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată o analiză realizată de o companie de consultanță imobiliară. În București, declinul este și mai accentuat, ajungând la 12%.

Experții pun această evoluție pe seama mai multor factori care au afectat încrederea consumatorilor și puterea lor de cumpărare: accesul tot mai dificil la credite, inflația persistentă, instabilitatea economică și eliminarea unor facilități fiscale la începutul anului. „Scăderea activității pe piața imobiliară este efectul cumulat al unor elemente precum încetinirea pieței muncii, temperarea creșterii veniturilor, incertitudinile generate de contextul electoral și creșterea constantă a prețurilor locuințelor”, explică Gabriel Blăniță, associate director în cadrul Colliers România.

 

Pentru cei care depind de creditare, procesul de cumpărare s-a complicat vizibil. Inflația, costurile ridicate ale finanțării și posibilele măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar afectează suplimentar accesibilitatea locuințelor. Astfel, 2025 se conturează ca un an dificil pentru cei care doresc să cumpere.

 

După un 2024 în care livrările de locuințe în Capitală au scăzut cu aproape 20%, nici 2025 nu pare să aducă o redresare semnificativă. Chiar dacă volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 9% în primul trimestru, specialiștii se așteaptă ca ritmul finalizărilor să rămână sub media anilor anteriori. „Pentru apartamentele noi, presiunea este și mai mare. Costurile cu forța de muncă au crescut odată cu eliminarea unor facilități fiscale, ceea ce afectează direct marjele dezvoltatorilor și duce la scumpirea suplimentară a locuințelor”, mai spune reprezentantul Colliers.

Inflația ridicată și politica monetară restrictivă limitează semnificativ accesul la creditare. În același timp, incertitudinile fiscale legate de reducerea deficitului bugetar pot afecta suplimentar atât cererea, cât și lansarea de proiecte noi.

În aceste condiții, pentru mulți români, închirierea devine o alternativă tot mai atractivă și, în unele cazuri, singura opțiune viabilă. Piața chiriilor câștigă teren pe fondul blocajului în tranzacții și al scăderii accesibilității locuințelor.

Chiar dacă activitatea de tranzacționare a încetinit, interesul pentru achiziția de locuințe rămâne ridicat, apropiindu-se de maxime istorice potrivit sondajelor Eurostat. În marile orașe, cererea fundamentală pentru locuire este încă solidă, însă piața trece printr-o perioadă de ajustare. „Piața rezidențială va depinde în continuare de deciziile de politică monetară și fiscală, de stabilitatea pieței muncii și de capacitatea dezvoltatorilor de a se adapta. Ritmul va fi mai temperat, cu accent pe eficiență și accesibilitate”, concluzionează reprezentanții Colliers.

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!