INCHIDE

Judecătorii păstrează sporul de suprasolicitare neuropsihică și pierd din cel de condiții vătămătoare

Judecătorii păstrează sporul de suprasolicitare neuropsihică și pierd din cel de condiții vătămătoare

 

Noile ordine semnate la 1 iulie 2025 de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție nu aduc, în realitate, modificări esențiale în arhitectura financiară a sistemului judiciar, ci pun doar în aplicare ceea ce deja a fost stabilit prin Ordonanța de Urgență nr. 36/2025. Singura modificare efectivă vizează reducerea cuantumului sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase, care scade de la 1.500 lei la 300 lei, potrivit precizărilor oficiale transmise de ÎCCJ.

În ciuda percepției publice generate de limbajul ordinului – care menționează și sporul de „suprasolicitare neuropsihică” (de până la 25%) și cel pentru „confidențialitate” (de până la 5%) – cuantumurile acestor beneficii nu au fost modificate prin actul administrativ, nici limita cumulată a acestora raportată la indemnizația lunară. Așa cum subliniază comunicatul Instanței Supreme, „aceste aspecte sunt stabilite de dispoziții legale aflate în vigoare și care nu au făcut obiectul vreunei modificări”.

Astfel, ceea ce s-a întâmplat la 1 iulie nu este o reinventare a sistemului de sporuri din justiție, ci o aliniere administrativă la o ordonanță deja adoptată. Ordinul nr. 2341/1 nu introduce noi tipuri de sporuri, ci detaliază și confirmă aplicarea celor deja existente în cadrul legal – inclusiv cele mai controversate: suprasolicitarea neuropsihică și confidențialitatea.

În apărarea sa, Înalta Curte precizează că, în calitate de ordonator principal de credite, „face strict aplicarea legii” în ceea ce privește drepturile salariale ale judecătorilor din toate instanțele. Cu alte cuvinte, decizia de a menține cuantumurile sporurilor – sau de a le reduce – nu aparține în mod direct conducerii instanței supreme, ci legiuitorului.

 

Dan DIMA

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!