Proprietarii de hoteluri se revoltă. Creșterea TVA ar închide mii de afaceri locale
Creșterea TVA în sectorul HoReCa ar putea avea efecte devastatoare pentru mii de afaceri din România, avertizează Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR), într-un comunicat transmis recent. O posibilă modificare a cotei actuale de TVA, de 9%, aflată în discuție la nivel guvernamental pentru reducerea deficitului bugetar, riscă să blocheze dezvoltarea uneia dintre puținele industrii care s-au redresat greu după pandemie.
Reprezentanții industriei atrag atenția că orice creștere, fie și cu un singur punct procentual, ar genera efecte în lanț: reducerea cheltuielilor cu personalul, înghețarea investițiilor și, inevitabil, scumpirea produselor și serviciilor oferite.
„Este o amenințare reală la adresa celor care susțin turismul local și oferă locuri de muncă în orașele mici, stațiuni și comunități cu potențial economic redus. Firmele vor fi nevoite să se adapteze dur: ori disponibilizează personal, ori cresc prețurile, ori închid. Toate aceste variante sunt nocive pentru economie”, avertizează Corina Martin, președinta Asociației Patronatelor Resto Constanța și secretar general al FPIOR.
Potrivit acesteia, sectorul HoReCa se confruntă deja cu dificultăți în 2025, cauzate de limitarea acordării tichetelor de vacanță – un alt sprijin esențial pentru menținerea fluxului de turiști interni. O eventuală dublă lovitură, prin creșterea TVA, ar putea dezechilibra complet ecosistemul ospitalității, într-un moment în care stabilitatea financiară este crucială.
Federația avertizează că multe dintre afacerile vizate – hoteluri, pensiuni, restaurante și cafenele – sunt afaceri de familie sau IMM-uri care funcționează cu marje reduse și suportă deja presiunea fiscală, inflația și lipsa personalului calificat.
„Este vital ca autoritățile să înțeleagă că HoReCa nu este doar un sector de consum, ci un motor de dezvoltare regională și de atracție turistică. Fără măsuri de protecție fiscală, riscăm să pierdem tot ce am reconstruit după criză”, mai adaugă reprezentanții FPIOR.
Organizația solicită consultări urgente cu Guvernul și atrage atenția că orice modificare fiscală fără o evaluare riguroasă a impactului ar putea avea consecințe ireversibile pentru economie, angajatori și consumatori.
Dan DIMA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!