Revoluție în sistemul bugetar: Mii de funcționari publici, nevoiți să plece acasă. Cine este vizat
O decizie majoră a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) schimbă fundamental regulile jocului în sectorul public din România. Mii de funcționari publici din primării, consilii județene, ministere, case de pensii și alte instituții vor fi nevoiți să părăsească posturile în perioada următoare.
Este vorba despre cei care cumulau pensia cu salariul, iar acum nu mai pot continua activitatea în urma unei hotărâri definitive.
Cine este vizat
Conform Codului Administrativ (OUG nr. 57/2019), sunt afectați funcționarii publici care ocupă funcții numite prin act administrativ. Printre aceștia se numără:
Funcționari din ministere și agenții guvernamentale;
Prefecți și subprefecți;
Angajați ai primăriilor și consiliilor județene;
Inspectori fiscali, funcționari ANAF și polițiști locali;
Funcționari din diverse instituții publice centrale și locale.
Cine nu este afectat
De partea cealaltă, personalul contractual – care lucrează pe baza unui contract individual de muncă reglementat de Codul Muncii – nu este vizat de această decizie.
Printre categoriile exceptate se numără:
Profesori, medici și asistenți medicali;
Polițiști, militari și jandarmi;
Grefieri, magistrați și personal auxiliar din instanțe;
Angajații companiilor de stat.
Ce prevede hotărârea ÎCCJ
Hotărârea ÎCCJ stipulează că funcționarii publici care au primit decizia de pensionare nu mai pot rămâne în funcție nici măcar dacă renunță la pensie. Emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă aceștia ceruseră suspendarea plății pensiei pentru a continua să lucreze.
Decizia, publicată în Monitorul Oficial pe 29 ianuarie, este deja în vigoare, iar efectele sunt imediate și ireversibile.
Totul a început cu o solicitare a Tribunalului Suceava, care a cerut clarificări privind situația unui funcționar public aflat la vârsta de pensionare. Până acum, Codul Administrativ permitea, „în mod excepțional”, menținerea unui funcționar public în funcție până la trei ani peste vârsta standard de pensionare, cu prelungiri anuale. Decizia ÎCCJ pune capăt acestei practici.
Impactul asupra sistemului bugetar
În România, aparatul bugetar este unul dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, numărând peste 1,3 milioane de angajați. La nivelul Ministerului Muncii, aproximativ 200 de funcționari vor fi afectați, cei mai mulți dintre aceștia activând în casele de pensii. Posturile vacante rămân momentan blocate, ceea ce riscă să creeze disfuncționalități.
Sindicatele estimează că aproximativ 30% din totalul salariaților publici ar putea fi afectați de această măsură, deși autoritățile nu au oferit încă un număr oficial.
Hotărârea vine într-un context în care autoritățile promit de ani de zile reducerea aparatului birocratic. Deși aceste promisiuni nu s-au concretizat până acum, noua decizie ar putea declanșa o transformare majoră în structura și funcționarea instituțiilor publice din România. Totuși, rămâne de văzut cum vor gestiona autoritățile tranziția și cum vor acoperi golurile lăsate de plecările masive din sistem.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
ANALIZĂ Creșterea TVA a prăbușit vânzările de apartamente pe finalul lui 2025: Minim istoric pentru ultimii șase ani
Țigările sar pragul de 30 de lei. Un nou val de scumpiri lovește fumătorii din România
Băncile pierd teren. Banii mari se mută în asigurări: 7 din 12 tranzacții financiare
Băncile pierd teren. Banii mari se mută în asigurări: 7 din 12 tranzacții financiare
Diaspora, „creditorul” tăcut al României. 3,1 milioane de români în UE și miliarde de euro care intră anual în economie
Adrian Negrescu anunță o nouă creștere a impozitului pe proprietate cu până la 270%. Când va avea loc?
Curs BNR: Euro scade Redacția Digi Economic Euro a fost calculat vineri, 16 ianuarie, de Banca Națională a României la 5,0891 lei, în scădere ușoară față joi, când era cotat la 5,08
Statul s-a împrumutat joi cu 2 miliarde lei
Revolut le-a dat peste nas escrocilor. Compania a lansat o aplicație anti-fraudă care depistează vocile generate de AI
Carburanții se scumpesc din nou în România. Cât costă benzina și motorina azi, 15 ianuarie
Un nou model Dacia!Producătorul auto din România va lansa încă o mașină electrică în 2026. Cât va costa și unde va fi produsă
Ieșenii își pot asigura serviciile medicale și pensia cumpărând tichete sociale!
Șeful de la IML Iași, condamnat la închisoare cu suspendare după numeroase mite de mii de euro de la șoferi prinși beți / A cerut o pedeapsă blândă pentru că e dependent de „păcănele”
Sorana Cîrstea, calificare în turul doi de la Australian Open, după ce a revenit de la 0-1 la seturi
Ce se întâmplă pe pământ într-o singură secundă? Câte cafele se beau, câți oameni mor și câte fulgere lovesc Terra?
În doar o săptămână, oferta de locuri de muncă s-a dublat la Iași. Se caută vânzători
BANCUL ZILEI-Bulă se întoarce mai devreme acasă și îl găsește pe unul în dormitor
Succesiunea pentru moștenire între frați vitregi! Cine are prioritate și cine primește mai mult!
Cinci ieșeni, pe lista celor mai căutați infractori din lume. Unul dintre ei, Vasile Rodideal, condamnat – printre altele – pentru deținere de muniție de război
Guvernul olandez a plătit despăgubirile pentru tezaurul dacic furat de la muzeul din Drents. Suma achitată și stadiul anchetei
Iașul, sub asediul urgențelor. Luni, alarma a sunat de 99 de ori la Pompieri!
Statul are de recuperat sume uriașe din amenzi date prostituatelor. Acestea pot scăpa de datorii muncind la mânăstiri sau cimitire
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Vremea se schimbă radical de săptămâna viitoare
Pesticidele interzise, autorizate „pe ușa din dos” - 30 de derogări în 4 ani
Comuna Ungheni. COMUNICAT DE PRESĂ - finalizare proiect “PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”
„Creșterea eficienței energetice a ansamblului Școlii Gimnaziale nr. 6 - Suceava”, cod SMIS 337056 Beneficiar: UAT Municipiul Suceava
Visele dau sens muncii de fiecare zi
Unitatea ca ideal muzical. Concert coral omagial la Iași, de Ziua Unirii
Cornel Nistorescu:Hop și Ilie Bolojan cu picioarele pe Justiție!
Mai putem conta pe Alianța Nord-Atlantică, așa cum o știm?
Suntem pe cont propriu în apărarea gazelor din Marea Neagră. Șefului Armatei: “Neptun Deep nu e acoperit de Articolul 5 NATO”
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
Profesorii de 65 de ani, împinși afară din școli: noua regulă care zguduie educația
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Iașul pe jos. Trei trasee de weekend, de la ieftin la premium. Cât te costă o zi de plimbare prin oraș
Sfârșitul centralelor de apartament pe gaz? Directiva europeană care anunță anul-limită pentru cea mai folosită metodă de încălzire
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Dispar pensiile cash, aduse de poștaș! Ce program lansează Ministrul Muncii
Risc de fiasco total pe ultimul tronson din Autostrada Unirii!
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
Anunț de finalizare proiect DIGITALIZAREA FIRMEI CUSBAC SMIS 312550
O nouă „țeapă” se răspândește pe WhatsApp. Cum funcționează metoda „curierul”
Iașul respiră otravă! Aer „Rău” și „Foarte Rău” în aproape tot județul
Bolojan, la Iași, între huiduieli și promisiuni: buget rapid, reformă dură și autostrăzi cu termen-limită 2030
Măcel în Universități. Bolojan preia Educația și pregătește lovitura care va goli amfiteatrele
Președintele nu e...destul, până nu e și fudul!
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Preparatul ideal pentru masa de Revelion, potrivit Mihaelei Bilic: „Îmbucătura perfectă care vă scoate din impas”
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
Comunicat de presă – Finalizare proiect „Sistemul agroecologic tradițional de cunoștințe și practici de cultivare a legumelor autohtone în zona Târgu Frumos: Un atlas digital interactiv pentru generațiile viitoare”
Profesorii de 65 de ani, împinși afară din școli: noua regulă care zguduie educația
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Moldova
Ieșenii își pot asigura serviciile medicale și pensia cumpărând tichete sociale!
Șeful de la IML Iași, condamnat la închisoare cu suspendare după numeroase mite de mii de euro de la șoferi prinși beți / A cerut o pedeapsă blândă pentru că e dependent de „păcănele”
În doar o săptămână, oferta de locuri de muncă s-a dublat la Iași. Se caută vânzători
Iașul, sub asediul urgențelor. Luni, alarma a sunat de 99 de ori la Pompieri!
Visele dau sens muncii de fiecare zi
Unitatea ca ideal muzical. Concert coral omagial la Iași, de Ziua Unirii
Politica
Cornel Nistorescu:Hop și Ilie Bolojan cu picioarele pe Justiție!
Mai putem conta pe Alianța Nord-Atlantică, așa cum o știm?
Băsescu scoate adevărul la iveală și zguduie clasa politică. Este vorba Nicușor Dan și Klaus Iohannis
Traian Băsescu face dezvăluiri care îi dau fiori lui Ilie Bolojan. Cutremur major în politică
Revoltă totală în MApN. Militarii români au transmis SUA că vor refuza să lupte în Groenlanda
De frica anti-americanilor care îl susțin, Nicușor Dan publică doar pe X un mesaj în care își exprimă îngrijorarea față de escaladarea tensiunilor între SUA și țările europene.
Ultima Ora