INCHIDE

Romsilva are un nou director general

Romsilva are un nou director general

* premieră instituțională: concurs transparent, cu interviuri publice și dezbatere alături de societatea civilă

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva are, începând din această lună, un nou director general interimar. Jean Vișan, inginer silvic cu peste 24 de ani de experiență și doctor în Silvicultură al Universității Transilvania din Brașov, a fost desemnat câștigătorul concursului organizat în premieră într-un cadru de deplină transparență.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a anunțat finalizarea procesului de selecție, subliniind caracterul fără precedent al procedurii. „Este pentru prima dată când o astfel de procedură este derulată într-un cadru de deplină transparență. Interviurile au fost înregistrate și publicate, iar înaintea deciziei finale a avut loc și o dezbatere publică alături de reprezentanții societății civile. Consider că aceasta trebuie să fie direcția și pe mai departe: reguli clare, transparență și responsabilitate în gestionarea patrimoniului forestier al României”, a declarat ministra mediului, Diana Buzoianu.

Cariera lui Jean Vișan

Noul director interimar al Romsilva este un profesionist cu o carieră solidă în domeniul silviculturii. Jean Vișan a coordonat, de-a lungul timpului, proiecte de regenerare a pădurilor, programe de modernizare a infrastructurii forestiere și a deținut funcții de conducere atât la nivel central, cât și local în cadrul Romsilva.

„Îi doresc succes în noul său mandat domnului Jean Vișan. Urmează o perioadă foarte importantă pentru reforma Romsilva și este mult de muncă și din partea Ministerului Mediului, și din partea regiei. Așteptările sunt clare: un management transparent, responsabil și în interesul protejării patrimoniului forestier național. Este important ca standardele ridicate stabilite prin acest proces să fie respectate și consolidate în perioada următoare”, a mai subliniat ministra Buzoianu.

Concurs cu 25 de candidați, 17 validați

Procesul de selecție, derulat sub coordonarea Consiliului de Administrație al Romsilva, a atras 25 de candidaturi, dintre care 17 au fost validate. Candidații au susținut interviuri în fața membrilor CA, toate înregistrate și puse la dispoziția publicului. În plus, MMAP a organizat, înainte de desemnarea finală, o dezbatere publică alături de reprezentanții societății civile – un demers fără precedent în istoria instituției.

Această metodă de selecție deschide o nouă etapă în ceea ce privește guvernanța Romsilva și gestionarea patrimoniului forestier național, punând accent pe transparență, profesionalism și responsabilitate. Daniel BACIU

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!