Stabilitatea leului, asigurată de fondurile străine
* nivelul ridicat al ratei de referință, ce se situează, din august 2024 la 6,5%, stimulează intrările fondurilor străine care caută randamente ridicate și asigură, într-o anumită măsură, stabilitatea leului
Cursul euro a scăzut de la 5,0854 la 5,0845 lei și a revenit astfel la valoarea care a fost stabilită joia trecută. Culoarul de tranzacționare a fost deosebit de îngust, 5,084 – 5,085 lei.
Piața așteaptă comunicatul de presă care va urma ședinței de politică monetară a BNR ce se va desfășura miercuri, pentru a primi informații referitoare la evoluția inflației.
Analiștii BCR prognozează o valoare 9,7% la sfârșitul anului 2025, pentru ca 2026 să fie încheiat la 3,7%, iar cei de la ING Bank estimează un nivel de 9,5%, respectiv 4,5%.
Nivelul ridicat al ratei de referință, care se situează din august 2024 la 6,5%, stimulează intrările fondurilor străine care caută randamente ridicate, și asigură, într-o anumită măsură, stabilitatea leului. Însă orice semn de slăbiciune politică sau economică provoacă ieșiri rapide din piața locală, așa cum s-a întâmplat în luna mai, când cursul a depășit rapid pragul de 5 lei și a urcat la un maxim de 5,1222 lei.
În opinia economiștilor, prima tăiere a ratei de referință va fi decisă în mai 2026, însă estimările privind relaxarea monetară la nivel anual sunt cuprinse între 1 și 1,25 puncte procentuale.
Cu o zi înainte de ședința BNR, indicii ROBOR și-au întrerupt evoluția descendentă. Luna trecută, excedentul de lichiditate din piața monetară a fost de 22,8 miliarde lei, bani care s-au îndreptat către depozitele băncii centrale, unde se obține o dobândă de facilitate de 5,5%.
Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,29%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,44% iar cel la 12 luni la 6,64%.
Proiectul de acord politic din Senatul SUA privind aprobarea bugetului federal pentru perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, care a fost înaintat către Camera Reprezentanților, nu a stimulat cererea de monedă americană.
Euro se tranzacționa în culoarul 1,1547 – 1,1578 dolari, chiar dacă moralul investitorilor germani măsurat de institutul ZEW a scăzut în noiembrie la 38,5 puncte, de la 39,3 puncte în octombrie. În piața locală, cursul dolarului american a scăzut de la 4,3982 la 4,3934 lei.
Lira sterlină a pierdut teren în fața euro, după ce s-a anunțat creșterea șomajului în octombrie la 5%, față de 4,8% în septembrie, cea mai ridicată valoare de la începutul lui 2021, astfel că media ei a coborât de la 5,7881 la 5,7726 lei. Majorarea cererii de monedă elvețiană a ridicat cursul ei de la 5,4561 la 5,4772 lei.
Majorarea cererii de metal galben, după o perioadă de marcări de profituri care a împins uncia la 3.900 dolari, a ridicat cotațiile la 4.114,10 – 4.149,30 dolari/uncie, astfel că prețul gramului de aur a urcat de la 576,4457 lei la 584,9749 lei.
Piața poloneză a fost închisă cu prilejul Zilei Independenței. Cursul monedei maghiare s-a depreciat la 386,06 forinți/euro.
După o creștere la circa 107.500 dolari, bitcoin s-a retras spre 104.000 dolari. Volatilitatea ethereum a fost mai mică iar acesta fluctua în culoarul 3.535 – 3.645 dolari.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Transportatorii ieșeni, ajutați să suporte scumpirea motorinei
Jumătate din mașinile care circulă iarna sunt un pericol public
IPOCRIZIE MIZERABILĂ la libanezul ajuns parlamentar român! Mohammad MURAD propune ca angajaţii să primească procent din profitul companiei la care lucrează… în timp ce firma lui PHOENICIA EXPRESS a furat peste 13 milioane lei din banii angajaţilor (prin st
Cum să investești în aur fără să plătești taxe? Prețul atinge maxime istorice și continuă să crească
Patru companii sunt deja interesate să preia Liberty Galați.
Un electrician pensionat dezvăluie dispozitivul reduce facturile la electricitate cu până la 90%
Impozitele pe proprietate și mașini cresc puternic. Legea Guvernului Bolojan a trecut de CCR / Ce măsuri intră în vigoare de la 1 ianuarie


