Echipa României s-a clasat pe locul întâi, cu patru medalii de aur și două de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică
Echipa României s-a clasat pe locul întâi, cu patru medalii de aur și două de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică (BMO), care se desfășoară în perioada 25-30 aprilie, la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina, a informat, luni seara, Ministerul Educației și Cercetării.
Elevii Emanuel Mazăre de la Colegiul Național 'Alexandru Odobescu' din Pitești, Radu Stoleriu de la Colegiul Național 'Emil Racoviță' din Iași, Pavel Ciurea și Andrei Vila, de la Liceul Internațional de Informatică București, au obținut medalii de aur.
ˆAlexandru Ciobotea, de la Liceul Internațional de Informatică București și David Ghibu, elev la Liceul Internațional de Informatică București, au obținut medalii de argint.
La BMO 2025 (ediția a 42-a) au participat echipe din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia și Turcia (țări membre) precum și echipe din Algeria, Arabia Saudită, Azerbaijan, Franța, Georgia, Italia, Kazakhstan, Kirgistan, Malaysia, Turkmenistan, Uzbekistan și Marea Britanie (țări invitate).
În clasamentul pe țări, România a ocupat locul I, obținând 198 de puncte.
Echipa României a fost coordonată de Cătălin Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (Leader) și de profesor Ovidiu Sontea de la Colegiul Național 'Tudor Vianu' din București (Deputy), mai menționează sursa citată.
Subiecte asemanatoare
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile