Leo Grozavu ştie foarte bine pe ce lume trăieşte
Probabil că deznodământul partidei de vineri, acel 1-1 cu Gloria Buzău, a dezamăgit pe mulţi. Da, o victorie ar fi însemnat un pas zdravăn spre promovarea directă. N-a ieşit aşa, oaspeţii trag şi ei la accederea în primul eşalon, în play-off nu-i deloc ca în campionatul regulat, toate meciurile sunt de „care pe care”.
Aspect pe care l-a subliniat, foarte apăsat, antrenorul Leo Grozavu în conferinţa de presă de dinaintea partidei: „adversar care, în ultima perioadă, şi-a găsit cadenţa, a reuşit, in extremis, o calificare în play-off, o echipã omogenă, maturã, robustã, care exprimă un joc de calitate în momentul de faţă. Aşa cum noi am analizat adversarul, sunt convins că şi ei au fãcut-o. Va fi o partidă de luptă, încrâncenată, aşa cum trebuie să fie orice joc. Îmi doresc ca victoria să fie decisă de evoluţia jucãtorilor în teren, să nu fie greşeli de arbitraj!”.
A anticipat perfect, lucid, a arătat, încă o dată, că ştie foarte bine pe ce lume trăieşte. Aşa a fost jocul, unul deloc uşor, cum nu vor fi nici următoarele. N-au fost greşeli de arbitraj, rezultatul e normal, încă un pas, chiar dacă foarte mic, spre promovare.
Mai e un aspect, am scris şi în trecut despre asta, Grozavu dacă ar fi vrut cu tot dinadinsul, câştiga acest meci. Cu 2-1, 3-1, ceva pe-acolo.
Nu s-a dat de ceasul morţii şi iată de ce: unu la mână, acest play-off mai înseamnă încă opt jocuri în care se pot întâmpla multe. Accidentări, suspendări, ieşiri din formă etc. Ca antrenor, eşti obligat să le iei în consideraţie la modul cel mai serios şi să găseşti soluţii. OK, cedez azi două puncte, dar nu risc a intra în probleme de genul celor pomenite mai sus. Situaţia din clasament permite, cu largheţe, o asemenea abordare strategică. Nouă puncte avans faţă de Dinamo, echipa aflată în cea mai bună poziţie din care să ne poată fi afectată promovarea directă. Greu de recuperat...
Alt aspect: o victorie cu Buzăul ar fi dus la o desprindere clară de restul pretendentelor la Superliga şi, oricât de psiholog ai fi, e imposibil să-ţi ţii jucătorii conectaţi. Relaxare prematură, apoi vacanţă şi izbire brutală cu capul de zidul rigorilor primului eşalon.
Grozavu a evitat elegant, cel puţin deocamdată, capcana asta. Omul îşi face treaba la modul profesionist, pregăteşte Politehnica Iaşi pentru un parcurs cel puţin decent în ediţia următoare. Nicidecum pentru a lupta să scape de retrogradare. A spus-o foarte ferm, unii au trecut pe lângă acea declaraţie. Care, se vede foarte bine, n-a fost vorbă în vânt. Marcel FLUERARU
Subiecte asemanatoare
Record istoric la Cupa Mondială 2026!
Start fulminant la Cupa Mondială 2026
Începe Campionatul Mondial de Fotbal 2026! Programul complet
O handbalistă ieșeană va juca la Campionatul Mondial
„Mai tare decât viața și decât moartea” sau iubirea fotbal
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
CSM Pașcani merge la barajul pentru Liga 3! Duel de foc cu invincibila Cimentul Bicaz
Gimnastică* Ce înseamnă locul 14 la senioare şi locul 5 la junioare la Campionatul European?
Plăcuta surpriză a Elisabetei Corduneanu la ,,Europene”
Elisabeta Corduneanu s-a calificat în finala europeană la panglică
Antrenamente pentru începători: sfaturi pentru antrenamente full body
Amanții Puterii
Criză de bilete de tratament la Iași: 74 de locuri la 2.506 cereri
Iașul dă lovitura verii! Finalista de la Roland Garros vine la Iași Open!
Adevăratele războaie politice încep vineri!
Piața a ignorat gâlceava politică
Accident grav la Mircești, cu trei persoane implicate
5 trucuri simple care te ajută să fii mereu elegantă
Vești neașteptate despre vaccinul anti-COVID: ar putea reduce riscul de moarte cardiovasculară
Pedepse de până la 12 ani de închisoare pentru abuzatorii de minori
Vin banii! 85,5 milioane de euro pentru Operă și Cucuteni!
Alertă! Evaluarea Națională și Bacalaureatul, sub amenințarea protestelor profesorilor
Centura Bacăului, închisă complet din 15 iulie!
Peste 110 milioane de lei pentru victimele comunismului din Iași
Explozie de gaze urmată de incendiu într-o locuință din Iași
Filmul „De capul nostru”, premiat la Berlinale, ajunge la Iași
Mașina pe firmă, dar condusă de soț, soție sau copil: Ce trebuie să știi din punct de vedere legal
Peste 15.000 de fermieri din Iași ar putea amâna ratele
Senzațional! Elevii de la Liceul de Informatică, printre cei mai buni tineri cercetători din lume
Rețeta zilei -- Sarmale de post cu gust de vară
Câștigătorii Concursului Național de Povești „Ion Creangă”
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
Iașul pregătește piloți de drone pentru firme și administrație
Președintele Israelului, Isaac Herzog, vine la Iași, la Marșul Vieții
Un nou centru pentru vârstnici, la Miroslava
Ordin de începere a lucrărilor pe două tronsoane din autostrada Iașului!
IRO Iași elimină programările telefonice pentru mamografii
Tinerii, plătiți regește pentru a rămâne în țară!
Moartea rezidentului de la Floreasca redeschide tema fentanylului
GALERIE FOTO -- Copiii au schimbat serbarea de final cu o șezătoare, la Școala Elite
Bolile de inimă ucid de trei ori mai mulți români decât cancerul!
Contradicții privind drona care a explodat în Republica Moldova
România atacă din nou Cartea Recordurilor
Declarație explozivă de la Moscova, în privința unirii Republicii Moldova cu România
Se schimbă modul de plată al angajaților din spitalele publice
Facilități pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire, la 112
Începe Campionatul Mondial de Fotbal 2026! Programul complet
Doamne, mai dă-mi timp… ,,O mamă cu scleroză multiplă progresivă are nevoie de 50.000 de euro pentru tratamentul care îi poate opri boala
Republica Moldova rămâne fără păduri!
Rețeta zilei -- musaca de dovlecei
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Se schimbă inima Iașului! Buldozerele intră în Piața Unirii după decenii de degradare
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
IPS Teofan preia Mitropolia Basarabiei!
Iașul proprietarilor se stinge
AUTO
Când e momentul să schimbi anvelopele la camion
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
COMUNICAT DE PRESĂ – 20 aprilie 2026 Noul reper absolut în lumea off-road premium - Defender OCTA - doar la Casa Auto Iași
Noul model care a stârnit interesul șoferilor și i-a făcut să vină în showroom
Martori aprinși în bord la Logan – Ce semnifică și cum trebuie să acționezi când apar?
Timp liber
Viața Stranie a unui Bilet Înaintea unui Meci Mare
Costul real al unui setup de gaming bun atunci când nu urmărești echipamente de lux