INCHIDE
Tradiții românești de Crăciun și obiceiuri care aduc noroc. Cui spunem 'La mulți ani'
Pe 25 decembrie, creștinii celebrează Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Este una dintre cele mai importante sărbători religioase ale anului. În România sunt păstrate cu sfințenie o serie de tradiții și obiceiuri populare.
Vă prezentăm mai jos o listă scurtă pentru belșug, sănătate și fericire.
- se spune că dacă așezi o bancnotă sub fața de masă, în ziua de Crăciun, vei avea belșug și prosperitate tot anul.
- în ziua de Crăciun nu mătura, pentru că alungi norocul
- să ai bani și-n buzunar, atrage prosperitatea.
- pe masă, să ai o pâine întreagă în ziua de Crăciun, aduce belșug pentru anul care vine.
- aprinde o lumânare - simbol divin care alungă spiritele rele, vei fi protejat de tot răul, tot anul.
- pune-ți o dorință la miezul nopții, când, simbolic, începe un nou ciclu de viață.
- dacă ai copii, urcă-i pe scaun sau pe masă, să crească mari și puternici.
- pune mere roșii în brad, pentru sănătate
- toți membrii familiei să stea împreună la masă.
- superstiția despre vreme spune că dacă de Crăciun ninge, urmează un an nou bogat.
- starea de spirit pe care o ai de Crăciun îți influențează starea de spirit din anul următor
Ce nume sunt sărbătorite pe 25 decembrie
În prima zi de Crăciun, cele mai cunoscute prenume celebrate sunt: Cristian, Cristiana, Cristi și Cristina
„Cristian” provine din grecescul „Christianos”, care înseamnă „următor al lui Hristos”.
Anastasie/Anastasiu - Variante masculine ale numelui Anastasia, mai puțin întâlnite, dar cu aceeași semnificație, legată de înviere și speranță;
Hristina - Formă mai rară a numelui Cristina
Anca Flondor stiripesurse.ro
Subiecte asemanatoare
Horoscopul zilei de marți, 6 octombrie 2026
Horoscopul zilei de luni, 5 octombrie 2026
Taina vieților Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu și drumul lor spre sfințenie
Horoscopul zilei de duminică, 4 octombrie 2026
Drumul neștiut al Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae către lumina credinței
Drumul Sfântului Dionisie Areopagitul din inima Atenei către o alegere care a schimbat totul
Horoscopul zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026
Drumul neașteptat al Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian și legătura cu Iustina din Antiohia
Horoscopul zilei de vineri, 2 octombrie 2026
Horoscopul zilei de joi, 1 octombrie 2026
Acoperământul Maicii Domnului și întâlnirile tainice ale zilei de 1 octombrie
Horoscopul zilei de miercuri, 7 octombrie 2026
Astrele vin cu o zi in care lucrurile se pot schimba mai repede decat ...
Autobuzul cu două etaje, pregătit să cucerească turiștii de Hram
Iasul se pregăteste să-si schimbe imaginea in ochii turistilor! Comp ...
Noi maxime pentru euro și lira sterlină
Nominalizarea lui Luca Niculescu drept potential prim-ministru si decl ...
Cum va arăta factura la încălzire în Ploiești în următorii ani și ce detalii pot schimba suma finală
Locuitorii din Ploiesti racordati la sistemul centralizat vor plăti, ...
Calorifere din aluminiu sau oțel: diferențe și criterii de alegere
Calorifere din aluminiu sau otel: diferente si criterii de alegere
...
10 semne că hidroizolația terasei trebuie refăcută urgent
10 semne că hidroizolatia terasei trebuie refăcută urgent
Dacă ...
Chirica, audiat la DNA
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost audiat de procurori ...
Alertă la Iași! Prutul a ajuns la jumătate, Timișeștiul aproape a secat!
Seceta severă pune o presiune uriasă pe sursele de apă din regiunea ...
COMUNA LEȚCANI ANUNȚĂ LANSAREA PROIECTULUI CONSTRUIRE GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT ÎN SATUL LETCANI, COMUNA LETCANI JUD IASI
COMUNA LETCANI ANUNTĂ LANSAREA PROIECTULUI
CONSTRUIRE GRADINITA CU ...
Ce faci cu telefonul vechi după ce ai trecut la un model mai nou: diferența dintre o vânzare rapidă și bani pierduți la evaluare
Poză de John (Giannis) Tekeridis pe Pexels.com
Telefonul ...
Revoluția încălțămintei sau de ce pantofii potriviți pot schimba totul
Revolutia incăltămintei sau de ce pantofii potriviti pot schimba tot ...
Iașul declară război HPV! Peste 260 de persoane s-au vaccinat deja
Un nou pas important pentru prevenirea cancerelor asociate infectiei c ...
Primele semne de răceală - ce rol pot avea vitamina C și zincul
Sursa foto: Pexels.com
Nasul incepe să curgă, gatul ustură, iar ...
FOTO - A8 va uni cele două maluri ale Prutului în câteva săptămâni
Unul dintre cele mai spectaculoase proiecte de infrastructură din est ...
Bazinul olimpic din Iași, îngropat, după 36 de ani de blocaj. Proiectul a fost eliminat de pe lista CNI
Este una dintre cele mai lungi povesti de asteptare din Iasi! Un bazin ...
10 monumente pe lista roșie a Iașului
* restaurări care au venit tarziu, degradări descoperite abia in san ...
Una din trei nașteri din România are loc fără control prenatal
* un nou raport privind sănătatea mamei si copilului arată cat de m ...
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece și detaliul care poate face diferența
Pensionarii si familiile cu venituri mici pot primi compensatii pentru ...
Politehnica Iași are locuri pentru sute de viitori ingineri. Lista specializărilor
* de la constructii de masini si electronică pană la materiale, chim ...
Un elev din Iași, în echipa României la Olimpiada de Inteligență Artificială
* un licean din Iasi va reprezenta Romania, alături de doi colegi din ...