„TWST” – Ecoul unei generații în oglinda timpului

Cinema Ateneu va găzdui duminică, 27 aprilie, un eveniment memorabil. Va fi nu doar o proiecție, ci o reîntâlnire, nu doar un film, ci o reverberație a memoriei. După o tăcere de 15 ani, Andrei Ujică revine în fața publicului și ceea ce aduce cu sine nu este doar cel mai recent film al său – TWST / Things We Said Today –, ci o întreagă filozofie a privirii înapoi.

Într-o lume obosită de zgomot și informație instant, Ujică propune un act aproape meditațional: să revedem 1965. Nu ca pe o bornă istorică, ci ca pe un punct viu de inflexiune culturală, cu un concert Beatles pe stadionul Shea drept catalizator. E o alegere care spune multe – și despre regizor, și despre epocă. Când ai la dispoziție întreaga arhivă a lumii și totuși alegi o zi de vară din New York-ul adolescenței globale, înseamnă că vrei să vorbești despre ceea ce nu se uită.

TWST nu e un documentar obișnuit. E un eseu vizual, o capsulă de timp croșetată din vocile a doi adolescenți americani, animațiile poetice ale lui Yann Kebbi și memoria afectivă a unei planete aflate în pragul transformării. Beatles nu sunt doar un pretext muzical, ci devin simbolul unui posibil început, acel punct din care o întreagă generație a început să viseze altfel – mai sonor, mai colectiv, mai curajos.

Proiecția de gală e un eveniment în sine. Sala Ateneului e plină, dar nu copleșită. Publicul nu vine doar să vadă un film, ci să-l simtă. Să-l întâlnească pe Ujică, acest maestru al montajului de idei, care cândva ne-a arătat „Videogramele unei revoluții” și „Autobiografia lui Ceaușescu”, iar acum ne invită să ne întrebăm: ce-am spus, ce-am visat, ce-am devenit?

Dialogul cu regizorul, moderat de filologul Bogdan Crețu, nu e o simplă întrebare și răspuns. E un exercițiu de empatie intelectuală. Împreună, public și autori, caută sensuri, nu certitudini. Se întreabă ce mai înseamnă cultura pop într-o epocă a algoritmilor și cât de mult din ceea ce suntem azi e scris în vocile adolescenților de ieri.

În final, Things We Said Today rămâne cu tine. Nu ca o melodie de Beatles, ci ca un ecou personal. Ca o întrebare pe care ai uitat că o porți: „Cine eram atunci când lumea părea nouă?” Și, mai ales, „Cine suntem acum?”.

Maura ANGHEL