INCHIDE

Acces gratuit la cărți pentru toți elevii și profesorii din Iași

Acces gratuit la cărți pentru toți elevii și profesorii din Iași

* elevii și profesorii din școlile preuniversitare ale județului Iași vor putea împrumuta gratuit, din această toamnă, mii de cărți și vor avea acces la audiobook-uri, articole și materiale video * volumele vor fi livrate săptămânal direct în școli

Accesul la carte ar urma să nu mai depindă, cel puțin în acest program, de cât de bine este dotată biblioteca școlii sau de localitatea în care învață copilul. Programul „Bookster în Școli” se extinde în județ și va fi disponibil elevilor și profesorilor din unitățile de învățământ preuniversitar, printr-un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Livrări săptămânalw direct în școli

Programul funcționează prin intermediul profesorilor.Ei își creează un cont pe platformă și pot face împrumuturi atât pentru ei, cât și pentru elevii claselor lor. Cărțile fizice sunt livrate săptămânal direct la școală, iar exemplarele citite sunt preluate la schimb.

Oferta nu se limitează la volume tipărite. Elevii și cadrele didactice pot alege dintre mii de resurse, inclusiv cărți, audiobook-uri, rezumate audio, articole și materiale video.

Extinderea programului la Iași este importantă mai ales în contextul diferențelor dintre școlile urbane și cele rurale în ceea ce privește accesul la biblioteci și fonduri de carte actualizate.

Județul Iași îmi este aproape de suflet. Am petrecut ani buni în școlile acestui județ și știu, din experiență directă, cât de diferit arată accesul la carte de la o școală la alta, de la un cartier la altul, de la oraș la sat. Un program care livrează cărți, săptămânal, gratuit, direct în școală, rezolvă o inegalitate reală pe care o vedeam și nu o puteam rezolva singuri”, a declarat Luciana Antoci, consilier de stat pe probleme de educație în Cancelaria Prim-Ministrului.

De la șase școli-pilot la peste 800 de unități de învățământ

Programul „Bookster în Școli” a început la sfârșitul anului 2024, printr-un proiect-pilot derulat în șase școli din județul Alba. În martie 2025, inițiativa a fost extinsă la nivelul întregului județ, unde peste 28.000 de elevi și 4.000 de profesori au primit acces gratuit la serviciul de împrumut.

În această toamnă, programul se extinde simultan în Iași, Tulcea, Brașov, Prahova, Hunedoara și Dolj. Potrivit datelor transmise de organizatori, sunt vizate în total peste 150.000 de persoane din mai mult de 800 de unități de învățământ.

Obiectivul anunțat este ca programul să ajungă, până în 2033, în toate județele și să ofere acces gratuit la împrumut de carte elevilor și profesorilor din școlile publice din România.

ISJ Iași: accesul la lectură nu este egal în toate școlile

Inspectoratul Școlar Județean Iași susține proiectul, una dintre problemele invocate fiind tocmai diferența de acces la carte între unitățile de învățământ.

Știm că accesul la lectură nu este egal în toate școlile județului și că profesorii au nevoie de sprijin concret pentru a construi o cultură a citirii în clasele lor. Parteneriatul cu Fundația Îmi Pasă și cu programul Bookster în Școli este exact acel sprijin concret”, a declarat Rodica Leontieș, inspector școlar general al ISJ Iași.

Programul este derulat de Fundația „Îmi Pasă”. Teona SOARE