ALARMANT! Două treimi din elevii cu dizabilități renunță la școală

Comisia Europeană avertizează că România este în situație critică la protecție socială și incluziune. Doar 31% dintre copiii cu dizabilități învață în școli de masă, iar la Iași datele arată presiunea tot mai mare pe serviciile de sprijin.

Două treimi din tinerii cu dizabilități din România părăsesc timpuriu educația, arată Raportul de țară al Comisiei Europene pentru 2026. Datele sunt dramatice: doar 31% dintre copiii cu dizabilități învață în școli de masă, iar 61,6% dintre tinerii cu dizabilități renunță prea devreme la școală, de aproape 2,5 ori mai mult decât media Uniunii Europene. La Iași, problema se vede în presiunea pusă pe sistemul de sprijin: în 2025 au fost raportate peste 1.300 de cazuri noi de beneficiari ai serviciilor specializate, iar județul avea doar 34 de profesori itineranți și de sprijin.

România, în zona roșie la incluziune și protecție socială

Problemele nu țin de un singur domeniu. Ele se leagă între ele: sărăcia copiilor, accesul slab la servicii sociale, educația inegală, lipsa sprijinului pentru copiii vulnerabili și dificultățile majore pe care persoanele cu dizabilități le au mai târziu pe piața muncii.

Potrivit datelor citate în raport, 27,4% dintre români sunt în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar în cazul copiilor procentul ajunge la 32,4%. În același timp, transferurile sociale reduc prea puțin sărăcia, iar România cheltuiește sub media europeană pentru protecție socială.

Doar 31% dintre copiii cu dizabilități învață în școli de masă

Una dintre cele mai dure concluzii ale Comisiei Europene privește copiii cu dizabilități. Doar 31% dintre aceștia sunt înscriși în școli de masă. Practic, aproape șapte din zece copii cu dizabilități nu sunt integrați în învățământul obișnuit.

Incluziunea nu înseamnă doar ca un copil să fie primit într-o școală. Înseamnă profesor de sprijin, consiliere, materiale adaptate, clase pregătite, proceduri clare, părinți informați și un sistem care nu lasă familia să lupte singură.

În lipsa acestor resurse, integrarea rămâne mai mult o formulă administrativă. Copilul există în acte, dar nu are întotdeauna sprijinul real de care are nevoie. Profesorul de la clasă se descurcă așa cum poate, familia caută soluții pe cont propriu, iar copilul riscă să se simtă tolerat, nu inclus.

La Iași, peste 1.300 de cazuri noi în serviciile de sprijin

La Iași, datele oficiale arată că sistemul de sprijin pentru copiii vulnerabili este deja sub presiune. În 2025 au fost înregistrate 1.341 de cazuri noi de beneficiari ai serviciilor specializate, dintre care 885 în învățământul de masă și 456 în învățământul special.

Aceste cifre nu reprezintă numărul total al copiilor cu dizabilități din județ și nici numărul total al elevilor cu CES. Ele arată însă câte solicitări noi au intrat într-un singur an în zona serviciilor de sprijin și cât de mare este presiunea pe specialiști.

Tot la Iași au fost întocmite 950 de planuri de servicii individualizate pentru copii și tineri cu cerințe educaționale speciale. În spatele acestor planuri sunt copii care au nevoie de adaptări, intervenții, consiliere, orientare școlară, sprijin la clasă și colaborare între familie, școală și specialiști.

Problema devine și mai clară când cifrele sunt puse lângă resurse. În județul Iași existau 134 de profesori-consilieri școlari, 43 de profesori-logopezi și doar 34 de profesori itineranți și de sprijin. Pentru un județ cu mii de copii vulnerabili, acest număr arată cât de greu poate fi pusă în practică incluziunea.

Câți copii ajung la examenele naționale

Datele din Iași arată și cum se vede problema la examenele naționale. În 2025 au fost aprobate condiții specifice pentru 105 elevi la Evaluarea Națională și pentru 50 de candidați la Bacalaureat. Dintre aceștia, 73 de elevi cu CES sau dizabilități au participat la Evaluarea Națională, iar 14 la Bacalaureat.

Aceste cifre nu spun totul, dar ridică o întrebare importantă: câți copii vulnerabili se pierd pe drum, înainte de a ajunge la finalul unui ciclu de studii?

La admiterea în clasa a IX-a, în anul școlar 2025–2026, au fost 50 de elevi înscriși pe locuri speciale. Pentru acești copii, locurile speciale sunt o formă de acces. Dar ele nu rezolvă problema de fond dacă elevul nu a avut, ani la rând, sprijinul de care avea nevoie în școala de bază.

Adevărata incluziune nu începe în clasa a VIII-a, când copilul trebuie să intre în examen. Începe din grădiniță și din clasele primare, când dificultățile pot fi observate, înțelese și sprijinite înainte să devină abandon.

Teona SOARE