INCHIDE

Autostrăzile Moldovei intră sub umbrela programului militar SAFE

Autostrăzile Moldovei intră sub umbrela programului militar SAFE

* pe tronsonul Suceava – Siret, licitația va fi grăbită, iar pentru tronsoanele A8  - segmentul dintre Pașcani și Ungheni - documentațiile tehnice sunt în curs de adaptare * cu alte cuvinte, pentru prima dată după mult timp, există o perspectivă unitară pentru segmentul nordic al autostrăzilor Moldovei * deocamdată, CNIR a fost nevoită să suspende evaluarea ofertelor pentru tronsonul de autostradă Târgu Frumos – Lețcani din cauza contestației depuse de Compania turcă Makyol

Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8, două proiecte de infrastructură esențiale pentru regiunea de nord-est, primesc o nouă gură de oxigen după luni întregi de incertitudine. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că secțiunile de la nord de Pașcani și până la granița cu Ucraina, precum și tronsoanele din A8 care leagă Pașcaniul de Iași și Ungheni, urmează să fie finanțate prin programul european SAFE, un mecanism creat inițial pentru dezvoltarea infrastructurii strategice cu relevanță militară.

Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a explicat că această decizie a venit în urma „eforturilor substanțiale” făcute de Guvern pentru a găsi o sursă de finanțare pentru loturile care nu se mai încadrau în Programul de Transport al UE. Într-o perioadă marcată de dificultăți bugetare și tensiuni geopolitice la granița de est a Europei, SAFE devine astfel alternativa salvatoare pentru ambele autostrăzi ale Moldovei, proiecte îndelung așteptate în regiune. „Vorbim aici de loturi care practic nu mai aveau posibilitatea de a fi finanțate din Programul de Transport. Mă refer la Pașcani – Suceava – Siret și la A8, Pașcani – Iași – Ungheni. Aceste loturi vor fi cuprinse în programul SAFE”, a declarat Pistol.

În acest moment, specialiștii CNAIR lucrează la documentația tehnică necesară pentru accesarea acestei finanțări, procedură care presupune pregătirea unei „formularistici” adaptate cerințelor noului mecanism.

A7 - de la avans fulminant la blocaj administrativ. A8 - o nouă contestație

Autostrada A7, considerată coloana vertebrală a Moldovei, a avansat rapid în ultimii doi ani pe tronsoanele dintre Ploiești și Pașcani. Însă, la nord de Pașcani, lucrurile au stagnat. Deși constructorul UMB a fost desemnat încă din primăvară pentru două dintre loturile Pașcani–Suceava, contractele nu au putut intra în vigoare din lipsa unei finanțări clare.

Această pauză forțată a creat neliniște în rândul comunităților locale, dar și al antreprenorilor care mizează pe legătura rapidă dintre Iași, Suceava și nodurile economice din sudul și vestul țării. Acum, prin includerea în SAFE, autoritățile promit o relansare rapidă a traseului, „în același ritm alert” cu care au fost obișnuiți românii pe loturile deja în execuție.

În paralel, CNAIR a avizat în luna mai Studiul de Fezabilitate pentru ultimul sector al A7, între Suceava și Siret. Tronsonul are o lungime de aproape 56 de kilometri și va reprezenta legătura directă dintre România și Ucraina. Pistol a anunțat că licitația pentru lucrări va fi lansată „în regim de urgență”, astfel încât proiectul să nu mai piardă timp.

Pentru Iași, vestea privind SAFE este cu atât mai importantă. Autostrada A8, promisiune veche de peste un deceniu, a fost puternic afectată de întârzieri birocratice, contestări și schimbări politice. Deși tronsonul montan Tg. Mureș – Miercurea Nirajului – Leghin avansează în sfârșit în ritm vizibil, segmentul dintre Pașcani și Iași rămăsese fără o perspectivă clară de finanțare.

Mai mult, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a fost nevoită să suspende evaluarea ofertelor pentru tronsonul de autostradă Târgu Frumos – Lețcani (parte din A8) din cauza unei contestații. Compania turcă Makyol, unul dintre ofertanți (alături de Strabag și asocieri conduse de Kalyon, Biskon, Danlin XXL și IC ICTAS), susține că două solicitări de clarificări din partea CNIR sunt nelegale și ar putea duce la respingerea ofertei sale ca neconformă.

Asta înseamnă, în primul rând, timp pierdut.

Prin trecerea acestui tronson în programul SAFE, autoritățile transmit un semnal că și porțiunea estică a autostrăzii va primi atenția necesară. Pentru locuitorii județului Iași, acest lucru înseamnă șansa reală de a nu rămâne, din nou, la periferia marilor investiții.

Programul SAFE, gândit la nivel european pentru infrastructuri cu rol dual – civil și militar – oferă României posibilitatea de a dezvolta drumuri, poduri și autostrăzi considerate importante pentru mobilitatea rapidă într-un context de securitate extinsă. Faptul că două dintre cele mai întârziate proiecte ale Moldovei sunt preluate în acest mecanism sugerează că UE și NATO văd coridorul estic ca parte a unei strategii mai ample, care depășește strict economia regională.

Pentru Moldova, însă, consecințele sunt în primul rând economice. Autostrăzile A7 și A8 sunt considerate fundamentale pentru atragerea investițiilor, conectarea la rutele logistice europene și reducerea decalajelor istorice față de vestul țării.

Cristian Pistol se declară „convins” că secțiunea Pașcani–Suceava va intra rapid în execuție odată ce finanțarea SAFE este finalizată, având în vedere că procedurile de atribuire a contractelor sunt deja încheiate.

La Suceava–Siret, licitația va fi grăbită, iar pentru tronsoanele A8 documentațiile tehnice sunt în curs de adaptare. Cu alte cuvinte, pentru prima dată după mult timp, există o perspectivă unitară pentru segmentul nordic al autostrăzilor Moldovei.

Dacă finanțarea SAFE se materializează, Iașul ar putea intra pe harta marilor șantiere rutiere în următorii doi-trei ani, atât prin A8, cât și prin continuarea A7 spre Suceava. Ar fi un pas decisiv pentru modernizarea infrastructurii regionale, dar și o ocazie pentru autoritățile locale și centrale de a demonstra că Moldova poate depăși, în sfârșit, paradigma promisiunilor fără finalitate.

Daniel BACIU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!