Bărbații domină străzile din Iași

* nomenclatorul oficial al municipiului Iași cuprinde aproape 1000 de artere – străzi, bulevarde, alei, fundacuri, șosele * dincolo de administrare, denumirile funcționează ca o formă de memorie publică * distribuția numelor arată un dezechilibru clar: în categoria arterelor denumite după persoane, numele masculine sunt covârșitoare, în timp ce ale ale doamnelor apar rar

Iașul nu se vede doar din trafic și blocuri, ci și din cuvintele de pe plăcuțele cu numele arterelor.  Un nomenclator de străzi e, în esență, o arhivă publică: stabilește ce nume rămân în circulație zilnică, ce biografii devin repere și ce memorie se transformă în orientare urbană. În cazul Iașului, lista oficială arată o preferință clară pentru denumiri legate de persoane – și, în interiorul acestei categorii, pentru nume masculine.

Orașul celor aproape 1.000 de artere

Când spui „câte străzi are Iașul?”, publicul se gândește la „stradă” ca termen generic. În nomenclator însă, orașul își inventariază arterele: străzi, bulevarde, alei, fundacuri, strădele, șosele, piețe. Lista urcă până la poziția 962, care arată câte de unități oficiale de denumire există, adică intrări care trebuie administrate, semnalizate, folosite în adrese, în documente, în hărți și aplicații. De aici începe adevărata radiografie: nu doar „câte sunt”, ci cum sunt numite și ce tipare domină.

O lectură coerentă a listei arată câteva familii mari de denumiri. Prima – și cea mai puternică – e familia numelor de persoane. Iașul folosește masiv nume de scriitori, istorici, profesori, medici, domnitori, figuri culturale sau politice. În nomenclator apar frecvent formule care trimit la prestigiul public: „Prof.”, „Sf.”, „Vodă”, nume cu rezonanță de manual și de istorie. E genul de strat care face din nomenclator o „enciclopedie în aer liber”. A doua familie este cea a evenimentelor și reperelor istorice. Un exemplu grăitor e prezența denumirii „14 Decembrie 1989” – care apare ca reper de spațiu public. E un tip de denumire care nu trimite la o persoană, ci la un moment: orașul își inscripționează memoria în date și simboluri. A treia familie, mai ales spre finalul listei, este cea a denumirilor descriptive: natură, termeni generici, ocupații. În nomenclator găsești nume care sună ca o hartă a vieții cotidiene: „Zorilor”, „Zugravi”, dar și denumiri de tip breaslă sau meserie, care creează senzația unui Iași „de lucru” și „de materie”, nu doar de statui. Aceste tipare sunt normale pentru un oraș mare. Diferența apare când privești cine ocupă stratul „de prestigiu”, adică stratul numelor de persoane.

O memorie scrisă la masculin

În nomenclatorul Iașului, numele feminine există, dar apar rar comparativ cu cele masculine. Tocmai raritatea le face memorabile: le recunoști imediat pentru că sunt puține, în timp ce numele masculine curg în serie. Câteva exemple de nume feminine prezente în nomenclator sunt: Otilia Cazimir, Sofia Nădejde, Veronica Micle, Smărănda Brăescu, Agatha Bârsescu, Maria Filotti, Elisabeta Rizea, dar și formule istorice precum Elena Doamna. Sunt nume puternice, fiecare cu o biografie care ar putea susține singură o stradă centrală, o școală, o placă memorială. Problema nu e calitatea acestor nume – ci faptul că ele sunt „excepțiile” într-un peisaj în care domină, net, numele masculine.

Iar aici apare întrebarea incomodă: cine ajunge să fie „orientare” pentru un oraș? Cine intră în adrese, în GPS, în conversația de zi cu zi? Dacă majoritatea covârșitoare a străzilor „cu oameni” poartă nume de bărbați, atunci memoria publică a Iașului este, practic, scrisă la masculin.

Nomenclatorul ca oglindă socială

Nu e o discuție de „corectitudine”, ci de politică a memoriei. Străzile sunt una dintre puținele forme de comemorare pe care le folosești zilnic fără să îți propui. De aceea, dezechilibrul de gen nu e doar un detaliu statistic: spune ceva despre felul în care comunitatea a validat, istoric, contribuțiile femeilor în cultură, educație, știință, rezistență civică.

În plus, denumirile au și un efect pragmatic: construiesc ierarhii. O stradă „cu nume de persoană” sună, implicit, mai important decât una „descriptivă”. Dacă numele feminine sunt rare, ele tind să rămână în zone mai puțin vizibile, iar „centrul simbolic” se umple de bărbați.

Nomenclatorul nu se schimbă peste noapte și nici nu trebuie transformat într-un câmp de război cultural. Dar poate fi actualizat inteligent, mai ales în zonele noi ale orașului, unde apar artere fără istorie în spate.

Dan DIMA