Cum trăiau ieșenii înainte de frigider, robinet și supermarket

* cum păstrau ieșenii mâncarea fără frigider, de unde luau apă, unde făceau cumpărăturile și cum se distrau când gramofonul era tehnologie de ultimă oră? * pentru copii, o vizită la Muzeul Municipal „Regina Maria” transformă Iașul vechi într-o lume care poate fi comparată, pas cu pas, cu cea de astăzi

„Chiar se reparau papucii? Acum cine mai are nevoie, la câți adidași sunt?” Întrebările copiilor pot face mai mult pentru o lecție de istorie decât o pagină de manual. În vacanță, muzeul devine locul în care descoperă nu doar domnitori și date, ci viața obișnuită a ieșenilor de altădată: ce mâncau, de unde cumpărau, cum aduceau apa în gospodărie, ce meserii existau și cum se distrau.

Băcălia era supermarketul de acum un secol

Pentru un copil crescut printre supermarketuri, frigidere și aplicații de livrare, Iașul de odinioară pare o lume greu de imaginat. Tocmai comparația cu prezentul face însă vizita atractivă. La Muzeul Municipal „Regina Maria”, copiii descoperă vechile băcălii și prăvălii și găsesc repede explicația: „Astea erau supermarketurile lor!”. Marfa era cântărită, negustorul avea un rol important, iar cumpărăturile arătau cu totul altfel. Nici frigiderul nu exista. Alimentele erau păstrate în cămări și pivnițe răcoroase sau conservate prin sărare, uscare ori afumare.

Apa nu venea de la robinet

La fel de surprinzătoare este povestea apei. Alimentarea modernă a Iașului s-a construit în timp, iar pentru copii ideea unei case fără robinet pare aproape neverosimilă. „Și dacă ți se făcea sete noaptea?”, „Dar cum făceau baie?” sau „Cine aducea atâta apă?” sunt întrebări care transformă repede vizita într-o lecție despre modernizarea orașului, fără aerul unei ore de școală.

„Chiar se reparau papucii?”

Vechile meserii atrag imediat atenția. Copiii află ce făcea lumânărarul, de ce era important cizmarul sau ce rol avea zaraful, schimbătorul de bani al epocii. Cizmarul provoacă și una dintre cele mai bune comparații cu prezentul: „Chiar se reparau papucii? Acum cine mai are nevoie, la câți adidași sunt?”. Încălțămintea era reparată și purtată mult timp, iar de aici pornește firesc discuția despre o lume în care obiectele erau păstrate, nu înlocuite atât de ușor.

„Regele juca fotbal?”

Muzeul are un avantaj pe care manualul nu-l poate reproduce: obiectul din fața copilului naște imediat întrebări. „Dar oare pe masa asta verde era biliard?”. Iar când povestea ajunge la regi și boieri, solemnitatea dispare repede: „Regele juca fotbal?”. Sunt întrebări amuzante, dar foarte utile. Copilul încearcă astfel să afle dacă oamenii din tablouri aveau o viață asemănătoare cu a lui: ce jocuri practicau, ce mâncau, cum călătoreau și ce făceau când se plictiseau.

Când gramofonul era vedeta salonului

În casele înstărite, salonul era locul conversațiilor, muzicii, jocurilor și seratelor. Gramofonul aducea muzica într-o lume fără televizor, internet sau streaming.

Pentru generația ecranelor tactile, mecanismul pare fascinant: un disc, un ac și un aparat care începea să cânte. La fel de multă curiozitate provoacă obiectele folosite de doamnele elegante pentru toaleta zilnică. Cum se pregăteau pentru o serată? Ce obiecte foloseau? Și, inevitabil, „Dar unde era baia?”.

O vacanță în care Iașul devine o poveste

Marele câștig al unei vacanțe la muzeu (la care intrarea pentru elevi este gratuită) este că un copil nu memorează Iașul vechi, ci îl compară cu propriul oraș. Băcălia devine strămoșul supermarketului, zaraful amintește de casa de schimb, cizmarul deschide discuția despre consum, iar gramofonul devine străbunicul playlistului de pe telefon.

Istoria coboară astfel din manual și intră în viața de fiecare zi. Copilul pleacă înțelegând că ieșenii de acum o sută sau două sute de ani aveau aceleași nevoi ca noi: să mănânce, să aibă apă, să muncească, să cumpere și să se distreze. Doar că lumea lor funcționa cu totul altfel.

Maura ANGHEL