INCHIDE

Cutremur pe piața imobiliară din Moldova. Iașul pierde coroana

Cutremur pe piața imobiliară din Moldova. Iașul pierde coroana

* Suceava urcă spectaculos și dă peste cap toate calculele tranzacțiilor imobiliare * județul din Bucovina a urcat direct pe locul 4 la nivel național, fiind devansat doar de „greii” consacrați: București, Ilfov și Brașov * Suceava a vândut, în prima lună din an, mai mult decât județe-etalon ale imobiliarelor românești: Cluj, Timiș, Constanța sau Prahova! * adevăratul șoc vine de la coada clasamentului, unde Teleormanul a vândut doar un apartament, trei terenuri intravilan și șase case…

Ceea ce până de curând părea de neconceput a devenit realitate statistică: Iașul imobiliar a fost detronat de Suceava. Datele din prima lună a anului arată o răsturnare spectaculoasă de ierarhii, cu efect de șoc pentru una dintre cele mai mari piețe imobiliare din România.

În ianuarie, Suceava a bifat 1.171 de tranzacții imobiliare, depășind clar Iașul, care s-a oprit la 1.045. Mai mult decât atât, județul din Bucovina a urcat direct pe locul 4 la nivel național, fiind devansat doar de „greii” consacrați: București, Ilfov și Brașov. Un salt care spune mult despre dinamica ultimilor doi ani și despre schimbarea centrului de greutate al pieței din nord-estul țării.

Lovitura e cu atât mai dură pentru Iași cu cât Suceava a vândut mai mult decât județe-etalon ale imobiliarelor românești: Cluj, Timiș, Constanța sau Prahova. Practic, Suceava a trecut de la statutul de piață secundară la unul de motor regional, cu un ritm de creștere care nu mai poate fi ignorat.

Cifrele sunt fără echivoc: apartamente vândute în Suceava – 234, Iași – 216; case tranzacționate în Suceava – 308, Iași – 256; la terenuri intravilan, Iașul încă rezistă – 442, față de 380 în Suceava. În afara terenurilor, Iașul pierde pe linie. Un semnal clar că interesul investitorilor și al cumpărătorilor finali se mută, discret dar constant, spre Bucovina.

În același timp, piețe imobiliare cu reputație solidă par să frâneze abrupt. Clujul, simbol al boomului imobiliar din ultimul deceniu, cade la 903 tranzacții, Timișul la 878, iar Constanța la 988. Toate sub Suceava. Toate sub așteptări.

La vârf, dominația rămâne clară: Bucureștiul conduce detașat, cu 4.159 de proprietăți tranzacționate într-o singură lună – aproape cât următoarele două județe la un loc. Din acestea, 1.992 au fost apartamente, iar 279 case. Ilfovul confirmă statutul de magnet rezidențial, cu 1.799 tranzacții, iar Brașovul își consolidează poziția de pol urban și turistic, cu 1.273.

Dar adevăratul șoc vine de la coada clasamentului. Teleormanul a stabilit un record negativ istoric: doar 41 de tranzacții imobiliare într-o lună întreagă. Un singur apartament vândut, trei terenuri intravilan și șase case. Cifre care vorbesc despre o piață aproape înghețată.

Concluzia e una dură, dar clară: harta imobiliară a României se redesenează. Suceava accelerează, Iașul frânează, iar miturile piețelor „intangibile” se clatină. Dacă trendul continuă, surprizele abia încep. Daniel BACIU

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!