INCHIDE

DNA a descins la IBCV Iași!

DNA a descins la IBCV Iași!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, săvârșite în perioada 2020-2025.

“În cursul zilei de 10 aprilie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții în 12 locații, dintre care două (2) sunt sedii de instituții publice situate în municipiul Iași, iar restul sunt domicilii ale unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor de la Direcția Generală Anticorupție, Brigada de Operațiuni Speciale Iași, Inspectoratul Județean de Jandarmi Iași și  Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău”, se arată într-un comunicat al DNA.

 

Știrea inițială

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi au descins la primele ore ale dimineţii la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV). Sunt ridicate documente. Sunt percheziţii şi la o societate cu profil medical.

 

 

 

Revenim cu amănunte!