Fumul și bucata de Cer

Prima țigară a fost de curiozitate, dintr-un impuls de rebeliune pură pe care doar adolescența îl poate scoate la iveală. Sau poate vreun CV refuzat la ultima mărire de salariu. Ori vreo revoltă față de un sistem nedrept care confundă curajul cu tupeul, obrăznicia cu îndrăzneala, abilitățile de copy-paste cu autenticitatea.

A doua a fost de poftă, de dor, de dorința de a evada dintr-o viață monotonă.
Nu a avut companioni la nici una dintre ele, alesese țigări scumpe pentru acea vreme. Cișmigiu — purtau numele unui parc celebru încă de la plantarea primului copac.

A treia a fost în spirit de frondă față de o severitate doar de el înțeleasă și față de niște reguli absurde. Pur și simplu nu suporta fumatul și nu permitea – da, am folosit corect și verbul, și timpul trecut – ca nimeni din jur să arunce nicotina, gudroane și alți derivați în spațiul său.
Era într-o seară de mai, iar scena dramei fusese bucătăria, locul unde oricum toate mirosurile se amestecă, dar niciunul nu pare să-l bată pe cel de tutun.

Abia ce terminase de pufăit și tocmai ce aruncase chiștocul pe fereastra deschisă către nucul ai cărui muguri plesniseră și aruncaseră în aer un verde crud și-un miros puternic de frunză strivită, că a și intrat pe ușă.
Tremura, era roșu de mânie, iar pe frunte îi pulsau două vene gata-gata să se spargă. Strângea pumnii ca pe niște ghiulele, pe care se abținea cu greu să nu le arunce.

– Ai fumat? a tunat în noapte glasul lui puternic.
– Nu, a șoptit cu o satisfacție rară dată de momentul în care voia să-și declare curiozitatea încercărilor adolescentine.
– Cum nu? Miroase peste tot a țigară! Și-am spus că nu permit așa ceva în casa mea, de parcă cine știe ce jurământ încălcase.
– Nu, a repetat, și a ieșit din încăpere.

În urmă, a izbit ușa cu forța strânsă în pumnii-ghiulele, și l-a auzit oftând. Era prima sa rebeliune care rămăseseră între ei doi, nespusă, neterminată. Și-a amintit acel episod după mulți ani, când s-a lăsat de fumat. Nu-i plăcuse niciodată, era doar un mijloc de socializare sau de stârnit furii într-o adolescență cu prea multe reguli, într-o lume în care erai nevoit doar să te supui.
Nu l-a mai provocat, nu avea sens să-l rănească. Era un om bun, un prieten care își croise regulile de tată după o lume care știa doar să ceară, fără a lăsa libertatea alegerii.

Azi ar putea fuma oriunde, dar n-o face. Nu pentru că ar opri-o cineva, ci pentru că fumul i-ar tulbura Cerul – acolo unde, poate, în sfârșit, nimeni nu mai spune „nu”.

Și dacă știi și tu un adolescent care prin fumat, droguri ori alte substanțe toxice își exprimă frustrările, spune-i că există alternative, iar una dintre ele este Cartea, care îl ajută mereu să-și definească povestea personală.

Ajută-l să renunțe la vicii!