INCHIDE

GRAV! Austeritatea alungă medicii și goleşte spitalele

GRAV! Austeritatea alungă medicii și goleşte spitalele

* unul dintre cele mai mari centre medicale ale țării, se poate prăbuși sub povara crizei sanitare * în timp ce spitalele universitare au nevoie de specialiști, unsprezece comune din județ au rămas fără medici de familie sau au deficit major * austeritatea, birocrația și lipsa de politici de retenție împing doctorii și asistenții spre exod, lăsând Moldova tot mai descoperită în fața bolii și a suferinței

Sistemul medical românesc, fragilizat de ani buni de subfinanțare și lipsa de infrastructură, a intrat într-o nouă fază critică. Măsurile de austeritate impuse de Guvern nu fac decât să agraveze un tablou deja sumbru. Un sondaj confirmă dimensiunea prăpastiei: peste 83% dintre medici consideră noile politici frustrante sau demotivante, iar aproape jumătate iau în calcul emigrarea. Într-o țară unde timpii de așteptare în spitale depășesc orice limită, patru din zece doctori se gândesc să plece în străinătate, iar o treime caută soluții în mediul privat, lăsând sistemul public și mai descoperit.

Localități din Iași fără medici de familie

Chiar și în proximitatea celui mai mare centru universitar medical din Moldova, comunități întregi rămân fără acces la servicii medicale primare.

În iunie 2024, patru localități din județul Iași se aflau în această situație: Cucuteni, Hărmănești, Horlești și Răchiteni. Un an mai târziu, tabloul este și mai sumbru. La 31 martie 2025, numărul localităților cu deficit a urcat la unsprezece: Ceplenița, Cucuteni, Dagâța, Drăgușeni, Hărmănești, Horlești, Ipatele, Lespezi, Mircești, Răchiteni și Tătăruși. Dintre acestea, Cucuteni, Hărmănești, Horlești și Răchiteni nu au nici măcar puncte de lucru ale cabinetelor din alte comune. Ceplenița și Ipatele sunt ușor mai norocoase, având doar puncte secundare, dar fără medici titulari. Această extindere rapidă a listelor arată că problema nu doar persistă, ci se adâncește, amenințând să lase regiunea Moldovei fără o minimă rețea de medicină de familie. Pentru locuitorii acestor comune, accesul la un consult elementar presupune drumuri lungi și așteptări interminabile.

Rezidenții și specialiștii aflați la început de drum resimt cel mai acut presiunea. Mulți povestesc despre luni întregi de voluntariat, despre lipsa posturilor și despre sentimentul de neîncredere. În timp ce spitalele din Iași pregătesc anual sute de medici, mare parte dintre ei aleg să plece imediat după rezidențiat, atrași de stabilitatea și respectul pe care le găsesc în spitalele occidentale.

Asistenții medicali, între responsabilitate și epuizare

Criza nu îi afectează doar pe medici. Asistenții medicali, indispensabili în actul de îngrijire, sunt și ei prinși într-un cerc vicios al suprasolicitării și lipsei de recunoaștere. În multe unități medicale, deficitul de personal duce la ture prelungite, lipsa timpului pentru recuperare și epuizare cronică. În loc să fie aproape de pacienți, sunt adesea împovărați de birocrație, devenind mai degrabă operatori de sistem decât îngrijitori direcți. „Apariția noilor tehnologii și actualizarea continuă a ghidurilor cer formare suplimentară, dar resursele pentru pregătire lipsesc. La toate acestea se adaugă presiunea etică și juridică, comunicarea dificilă cu pacienți tot mai informați sau dezinformați, dar și sentimentul că munca lor rămâne insuficient valorizată”, spus oficialii filialei Iași a Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor. Expunerea zilnică la suferință, urgențe și moarte afectează grav sănătatea emoțională, iar lipsa sprijinului psihologic îi lasă vulnerabili. Asistentul medical din 2025 este un profesionist esențial, prins între responsabilitate și limite, care are nevoie de recunoaștere, susținere reală și măsuri concrete pentru a nu fi împins spre exod.

Statistici care dor

În spitalele de stat lipseau anul trecut peste 8.600 de doctori și 14.500 de asistente. Între 2016 și 2023, 7.430 de medici au părăsit România. Iar perspectiva este și mai sumbră: conform Colegiului Medicilor, 57% dintre medicii sub 35 de ani intenționează să emigreze. În Iași, spitalele universitare se confruntă cu lipsa de personal, secții supraaglomerate și liste de așteptare interminabile. Resursele sunt puține, cadrele medicale obosite, iar presiunea asupra celor rămași este uriașă. Exodul nu mai este o amenințare viitoare, ci o realitate prezentă, care se simte deja pe coridoarele spitalelor ieșene și în viețile celor care trăiesc la marginea sistemului de sănătate.

Clara DIMA

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!