Iașul licitează lipsa: când un loc de parcare devine premiu la concurs

* când 26 de blocuri din municipiul Iași sunt puse, direct sau indirect, în raport cu 9 locuri de parcare, conflictul nu mai este excepție - devine structură * în această situație, administrația nu mai arbitrează o soluție, ci organizează o lipsă

Într-un oraș în care presiunea asupra spațiului urban a depășit de mult pragul suportabilității, anunțul privind licitația pentru doar 9 locuri de parcare, la care sunt chemați locatarii din 26 de blocuri, nu mai poate fi tratat ca o simplă procedură administrativă. Este, de fapt, o radiografie brutală a unei politici urbane care gestionează lipsa, nu soluția.

Direcția Exploatare Patrimoniu din cadrul Primăria Municipiului Iași organizează o competiție publică în care cererea explodează, iar oferta rămâne simbolică. Nouă locuri de parcare devin obiectul unei lupte indirecte între zeci de scări de bloc, într-un sistem în care accesul nu este determinat de necesitate, ci de capacitatea de a câștiga o licitație.

Împărțirea licitațiilor pe trei sesiuni și delimitarea strictă a blocurilor eligibile (în străzile str. Vasile Lupu nr. 83, Roman Vodă nr. 1 și Aleea Rozelor nr. 24) nu rezolvă dezechilibrul, ci doar îl segmentează. În locul unei politici coerente de mobilitate urbană, orașul oferă o procedură de selecție între locatari, în care criteriul final devine prețul. În acest mecanism, ideea de echitate se erodează vizibil.

Ceea ce rezultă este o formă de competiție administrativă între cetățeni care împart același spațiu urban, dar nu aceleași șanse. Când 26 de blocuri sunt puse, direct sau indirect, în raport cu 9 locuri de parcare, conflictul nu mai este excepție - devine structură. Iar administrația nu mai arbitrează o soluție, ci organizează o lipsă.

Mai grav este faptul că această abordare mută responsabilitatea dezechilibrului de pe instituții pe cetățeni. În loc să fie extinsă capacitatea reală de parcare sau regândit modelul de mobilitate urbană, problema este redistribuită prin licitație, ca și cum prețul ar putea substitui planificarea.

În final, locul de parcare încetează să mai fie un serviciu urban stabil și devine un bun precar, obținut temporar, pierdut periodic și renegociat într-un sistem care nu oferă siguranță, ci competiție continuă. Iar într-un astfel de context, administrația nu mai poate pretinde că gestionează normalitate - gestionează, de fapt, o criză permanentizată a propriilor decizii întârziate. Carmen DEACONU